Onufrie Gagaliuk

Sfântul Sfințit Mucenic Onufrie (Gagaliuk), arhiepiscopul Kurskului și Oboianului, a fost un ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse care, timp de cincisprezece ani de arhierie, a trecut prin închisori, exil și lagăr, apărând Biserica de schismele renovaționistă și grigoriană. A fost împușcat la Blagoveșcensk, în Extremul Orient, în 1938, și a fost trecut în rândul sfinților în 2000. Este cinstit în Rusia, în Ucraina și în Polonia, unde s-⁠a născut.

Copilăria

Se numea în lume Anton Maximovici Gagaliuk și s-⁠a născut la 2 aprilie 1889, în târgul Opole din gubernia Lublin (astăzi Opole Lubelskie, în Polonia), lângă orașul Novo-⁠Alexandria. Tatăl său, Maxim, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, de origine catolică, avea să devină mai târziu monahia Natalia. Familia avea șase copii, trei băieți și trei fete, și locuia într-⁠o căsuță de lemn la marginea pădurii.

Pe când Anton, cel mai mare dintre copii, avea cinci ani, tatăl său a fost rănit de moarte de niște hoți de lemne pe care îi prinsese asupra faptului. Aceștia au dat foc casei pădurarului, lăsând-⁠o pe văduvă cu șase copii fără acoperiș. Anton a fost primit într-⁠un orfelinat din Lublin, unde mama lui lucra ca bucătăreasă, și a terminat acolo școala parohială. Pentru că învăța bine, orfelinatul l-⁠a trimis pe cheltuiala sa la școala teologică din Holm.

Cele două vindecări

A absolvit școala și Seminarul Teologic din Holm. În anii de seminar s-⁠a îmbolnăvit greu de pneumonie, iar Cuviosul Onufrie cel Mare i s-⁠a arătat și l-⁠a vindecat. Mai târziu, ca student al Academiei Teologice din Petersburg, înainte de anul al treilea, a fost trimis la Mănăstirea Sfântului Onufrie de la Iablecina, în ținutul Holmului, ca să țină lecții de teologie pentru învățători. În această călătorie s-⁠a îmbolnăvit și a ajuns pe moarte, dar Cuviosul Onufrie i s-⁠a arătat a doua oară și l-⁠a vindecat din nou. Atunci s-⁠a hotărât definitiv să se călugărească.

La 5 octombrie 1913 a fost tuns monah cu numele Onufrie, în cinstea ocrotitorului său, și a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah. În 1915 a absolvit Academia din Petrograd cu titlul de candidat în teologie, cu o lucrare despre mântuire în scrierile Mitropolitului Filaret (Drozdov) al Moscovei.

Preot în vremuri de tulburare

Din 15 iulie 1915 a fost profesor la Seminarul pastoral-⁠misionar de lângă Mănăstirea Grigorie-⁠Biziukov, în eparhia Hersonului. În războiul civil mănăstirea a fost jefuită de bande, iar ieromonahul Onufrie a fost răpit. Țăranii din jur l-⁠au salvat și l-⁠au dus la Berislav, unde a fost parohul bisericii Adormirii. În 1922 a fost ridicat la treapta de arhimandrit și numit paroh al bisericii Sfântului Nicolae din Krivoi Rog.

Atunci, prin fratele său Andrei, mitropolitul renovaționist Evdochim (Meșcerski) i-⁠a propus să treacă la renovaționiști. Arhimandritul Onufrie a refuzat, nevrând să trădeze Ortodoxia canonică.

Episcop și mărturisitor

La 23 ianuarie 1923, în Lavra Peșterilor de la Kiev, a fost hirotonit episcop de Elisavetgrad, vicar al eparhiei Hersonului, de mitropolitul Mihail (Ermakov) și de episcopul Dimitrie. A sosit la Elisavetgrad la 6 februarie. Câteva zile mai târziu l-⁠a vizitat împuternicitul Administrației Bisericești Superioare renovaționiste, întrebându-⁠l ce orientare bisericească are. Episcopul a răspuns că nu recunoaște și nu va recunoaște niciodată Administrația renovaționistă și pe „arhiereii” și „preoții” ei și că ascultă numai de mai-⁠marii săi canonici, mitropolitul Mihail și episcopul Procopie.

A doua zi, la șase zile după hirotonie, a fost arestat. A fost acuzat că nu se înregistrase la autorități, că conducea o administrație bisericească neînregistrată și chiar de spionaj, pentru că îl întrebase cu interes pe ofițerul care venise să-⁠l aresteze despre instituția la care lucra. Adevărata pricină era refuzul de a sprijini schisma. A fost închis la Elisavetgrad și apoi la Odesa și eliberat în mai 1923, fără judecată, cu obligația de a părăsi gubernia Odesei. Într-⁠un raport către Patriarhul Tihon, scria că până și dușmanii Bisericii recunoșteau că era cu totul curat din punct de vedere politic.

S-⁠a așezat la Krivoi Rog, unde a lucrat la organizarea unui vicariat și a trimis turmei sale din Elisavetgrad o epistolă împotriva renovaționiștilor. După eliberarea Patriarhului Tihon, mulți clerici s-⁠au întors la Ortodoxie, iar la Odesa lupta împotriva schismei a fost condusă de protoiereul Iona Atamanski. Episcopul Onufrie scria epistole către credincioși și articole apologetice, de învățătură și de istorie.

În octombrie 1923 a fost arestat din nou și dus în închisoarea din Harkov. Eliberat în ianuarie 1924, cu obligația de a nu părăsi Harkovul, a continuat să-⁠i mustre pe renovaționiști și să poarte o bogată corespondență cu fiii săi duhovnicești. S-⁠a împotrivit și schismei grigoriene, care respingea conducerea patriarhală a Bisericii și se bucura la început de sprijinul autorităților.

Exil și închisori

În decembrie 1926 a fost arestat și exilat în nord, în satul Kudîmkar, unde i s-⁠a interzis chiar să citească rugăciunile și să cânte la strană în biserică. În exil a continuat să scrie. În octombrie 1928 a fost închis la Tobolsk, apoi trimis în exil la Surgut, pe Obi, și apoi în satul îndepărtat Uvat. A rămas credincios locțiitorului patriarhal, Mitropolitul Serghie (Stragorodski).

La sfârșitul anului 1929 i s-⁠a îngăduit să locuiască în Rusia centrală și a ales orașul Stari Oskol. Mitropolitul Serghie a înființat acolo o eparhie nouă și l-⁠a numit episcop de Stari Oskol. Autoritățile i-⁠au îngăduit să slujească doar într-⁠o singură biserică, catedrala Bobotezei, și l-⁠au oprit să meargă prin eparhie. A fost alungat de trei ori din locuință. Turma lui îl iubea mult pentru evlavia și slujirea lui plină de rugăciune.

Arhiepiscop al Kurskului

În martie 1933 a fost arestat și ținut trei luni în închisoarea din Voronej. Din 11 august 1933 a fost episcop de Belgorod, cu conducerea eparhiei Kursk, din 22 noiembrie 1933 episcop de Kursk, iar din 30 ianuarie 1934 arhiepiscop de Kursk și Oboian. Și aici i s-⁠a îngăduit să slujească doar într-⁠o singură biserică. În 1934 și-⁠a exprimat adeziunea la ridicarea Mitropolitului Serghie la treapta de mitropolit al Moscovei.

În iulie 1935 a fost arestat sub acuzația că ar fi creat o grupare contrarevoluționară. I se reproșa că predica prea des, inclusiv împotriva teoriei lui Darwin, că îi ajuta cu bani pe clericii ieșiți din închisoare și că binecuvânta tunderi în monahism. Nu și-⁠a recunoscut vina. La 4 decembrie 1935 a fost condamnat la zece ani de lagăr și trimis în Extremul Orient, la un sovhoz al NKVD de la stația Srednebelaia, în regiunea Amur. Acolo a fost împreună cu alți preoți, între care Sfântul Victor Karakulin, care a murit în 1937 din pricina muncilor istovitoare.

Mucenicia

La 27 februarie 1938 s-⁠a deschis împotriva lui un nou dosar și a fost dus în închisoarea din Blagoveșcensk. La 17 martie a fost condamnat la moarte și a fost împușcat la 1 iunie 1938 (19 mai pe stil vechi). Împreună cu el au fost condamnați și uciși episcopul Antonie (Pankeev), preoții Mitrofan Vilghelmski, Ipolit Krasnovski, Alexandru Eroșov, Mihail Deineko, Nicolae Sadovski, Vasile Ivanov, Nicolae Kulakov, Maxim Bogdanov, Alexandru Saulski și Pavel Popov, preotul Pavel Brianțev, mort în închisoare înainte de execuție, și cântăreții Grigorie Bogoiavlenski și Mihail Voznesenski, toți trecuți în rândul sfinților. A fost reabilitat la 16 martie 1990.

Cinstirea

La 22 iunie 1993, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-⁠a trecut între sfinții locali ai Slobojanșcinei, cu pomenirea la 19 mai (1 iunie). În 1995, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei al II-⁠lea, a fost cinstit ca sfânt local al eparhiei Kursk, iar din 2003 face parte din Soborul sfinților din Kursk. În august 2000, Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ruse l-⁠a trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei, pentru cinstire în toată Biserica.

Biserica Ortodoxă a Poloniei l-⁠a trecut în Soborul sfinților mucenici din Holm și Podlasie, canonizați la 8 iunie 2003 la Chełm, pomeniți în prima duminică din iunie. Este cinstit și în Soborul sfinților din Odesa și este zugrăvit pe icoanele sfinților din Elisavetgrad și Belgorod. La Krivoi Rog i s-⁠a ridicat un monument, împreună cu episcopul Porfirie, sub numele de „Sfinții mucenici din Krivoi Rog”.