Ioan al Gotiei

Sfântul Ioan al Gotiei a fost episcop al Gotiei din Crimeea, mărturisitor al dreptei credințe în vremea luptei cu iconoclasmul și conducător al unei răscoale împotriva chazarilor în anul 787. A murit în jurul anului 791 la Amastris, pe țărmul de miazănoapte al Asiei Mici. Este pomenit la 19 mai (1 iunie pe stil nou) și la 26 iunie.

Începuturile

S-⁠a născut în prima jumătate a secolului al VIII-⁠lea la Partenit, în Crimeea, în familia lui Leon și a Fotinei. Bunicul din partea tatălui venea din tema Armeniacilor din Asia Mică și slujise ca lăncier; neamul era probabil grec și s-⁠a mutat în Crimeea din pricina neliniștii din patrie. Mama lui, Fotina, făgăduise înainte de nașterea lui să-⁠l închine slujirii lui Dumnezeu, iar el, spune Viața, și-⁠a ales o viață de nevoință aproape din leagăn.

În anul 754, când episcopul Gotiei, dorind să placă împăratului iconoclast Constantin Copronim, a semnat hotărârile sinodului iconoclast din Constantinopol și a primit drept răsplată scaunul de mitropolit al Heracleei Tracice, locuitorii Gotiei l-⁠au ales în locul lui pe Ioan. El a plecat la Ierusalim, unde a stat trei ani, apoi în Georgia, unde a fost hirotonit episcop pe la 758, și s-⁠a întors după aceea în patrie. După moartea împăratului iconoclast Leon al IV-⁠lea, în 780, a vizitat Constantinopolul și a vorbit cu împărăteasa Irina despre dreapta credință. La al Doilea Sinod din Niceea (787), care a statornicit biruința cinstitorilor de icoane, n-⁠a fost de față, dar a trimis ca reprezentant pe monahul Chiril.

Răscoala împotriva chazarilor

În 787, în Gotia stăpânită de chazari, a izbucnit o răscoală populară, sprijinită de conducătorul laic al ținutului. Ioan a fost unul dintre inițiatorii ei și a luat parte activă. Garnizoana chazară a fost alungată din Doros, capitala ținutului, iar răsculații au pus mâna pe trecătorile care duceau în țară. Totuși hanul chazar a reluat în curând orașul, în mai puțin de un an. Ioan a fost dat chazarilor, dar kaganul i-⁠a cruțat viața și l-⁠a închis la Phoulloi. De acolo a fugit la Amastris, în Imperiul Bizantin, pe țărmul opus al Mării Negre, unde a murit după patru ani.

Tradiția sârbească spune că, înainte de moarte, ar fi zis: „În patruzeci de zile plec să mă judec cu kaganul”, și după patruzeci de zile a murit. Trupul episcopului a fost adus acasă. După o versiune, a fost îngropat în mănăstirea Parthenon, azi a Sfântului Gheorghe, lângă capul Fiolent, aproape de Balaklava; după alta, la Partenit, pe muntele Ayu-⁠Dag, în biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care după tradiție a fost ridicată din inițiativa lui, și unde s-⁠a ridicat o amintire a lui.

Viața lui, scrisă în greacă între 815 și 842, s-⁠a păstrat. A fost trecut în rândul sfinților ierarhi. Singura biserică din Patriarhia Moscovei închinată lui este la Partenit, în metocul mănăstirii Cosma și Damian.