Ignatie de la Vologda

Cuviosul Ignatie de la Vologda (în lume Ivan Andreevici, în jur de 1477-1522/1525), numit și Ignatie de la Priluki sau de Uglici, a fost fiul cneazului Andrei Vasilievici al Uglicului, fratele marelui cneaz Ivan al III-⁠lea, și al cneaghinei Elena Romanovna. Prizonier toată tinerețea, a murit ca monah în schimă la Vologda. Este cinstit în Biserica Rusă ca sfânt cuvios, dar, după izvoarele noastre, nu a avut o canonizare a întregii Biserici și nu se cunoaște data exactă a unei slăviri.

Închisoarea

În 1491 marele cneaz Ivan al III-⁠lea l-⁠a închis pe cneazul Andrei Vasilievici, fiindcă din vreo pricină nu trimisese oastea cerută împotriva tătarilor. Pe copiii lui, Ivan și Dimitrie, i-⁠a osândit la temniță pe viață la Pereslavl-⁠Zalesski. Cneazul Andrei a murit în temniță după trei ani. Letopisețul din Uglici povestește că locuitorii din Uglici, nemulțumiți de apăsarea guvernatorului marelui cneaz, au urzit o uneltire pentru a-⁠i elibera pe copii, dar marele cneaz a aflat și a strămutat mulți dintre ei în alte orașe. Potrivit Vieții, frații au fost mutați de la Pereslavl la Beloozero și apoi la Vologda.

Viața spune că Ivan îl mângâia pe fratele său Dimitrie și-⁠i spunea să nu se întristeze de temniță și de lanțuri, fiindcă Dumnezeu a pus în inima unchiului lor, marele cneaz, să facă aceasta spre folosul sufletelor lor, făcând cu neputință să-⁠și mai poarte grija pentru deșertăciunile lumii. Să se roage Domnului să le dea harul de a purta cu bucurie suferința în numele Lui și să scape de chinurile veșnice.

Schima și adormirea

A petrecut în prizonierat treizeci de ani. După Viață, frații n-⁠au fost despărțiți până la moartea lui Ivan. Cu puțin înainte de moarte a fost tuns în schimă de egumenul mănăstirii Spaso-⁠Priluki, Misail, cu numele Ignatie. Unele izvoare dau moartea la 19 mai 1522, altele în 1523 sau 1525. Alături de Viață, manuscrisele cuprind șapte minuni de după moarte, fără dată. A fost îngropat lângă mormântul Cuviosului Dimitrie de la Priluki, în mănăstirea Spaso-⁠Priluki, iar deasupra s-⁠a așezat un sicriu de piatră asemănător celui al lui Dimitrie. Fratele său Dimitrie Andreevici a fost eliberat în decembrie 1540, a murit în 1543 sau 1544 și a fost îngropat lângă el.

Cinstirea

Cinstirea lui a început îndată după moarte, dar nu există date precise despre canonizare. Cea mai veche mărturie a unei cinstiri în toată Rusia este o însemnare de la 19 mai despre „prăznuirea cuviosului” în Tipicul slujbelor catedralei Adormirii din Moscova, alcătuit din porunca patriarhului Filaret în 1621, unde este numit „nou făcător de minuni”. Nu a avut o canonizare a întregii Biserici. În prima jumătate a secolului al XVIII-⁠lea erau altare închinate lui, între care cel din biserica de jos a catedralei Mântuitorului de la mănăstirea Spaso-⁠Priluki, unde este îngropat. Numele lui este în calendarul Bisericii Ruse, în Soborul Sfinților Vologdei (prăznuire stabilită în 1841) și în Soborul Sfinților din Rostov și Iaroslavl (stabilită în 1964). Se pomenește la 19 mai și, în a treia duminică după Rusalii, în Soborul Sfinților Vologdei.

Piatra de mormânt s-⁠a pierdut după închiderea mănăstirii în 1924; azi, în biserica de jos, deasupra mormântului este o piatră de lemn, iar alături se păstrează lanțurile pe care, după tradiție, le-⁠a purtat. Moaștele se află în biserica de jos cu hramul Cuviosului Dimitrie de la Priluki.