Cornilie de la Komel

Sfântul cuviosul Cornilie de la Komel (1457 - 19 mai 1537) a fost întemeietorul mănăstirii Komel, lângă Vologda, și autorul unei reguli monahale, a treia regulă monahală rusă. A fost proslăvit în toată Biserica Rusă de soborul bisericesc din 25 ianuarie 1600. Este pomenit la 19 mai (1 iunie pe stil nou). Izvorul principal despre el este Viața scrisă în 1589 de ucenicul său Natanail.

Tinerețea

Numele lui de mirean nu se cunoaște. S-⁠a născut în 1457 într-⁠o familie boierească de neam ales, Kriukov, din Rostov. Unchiul lui, diacul Lucian, slujea la curtea soției marelui prinț al Moscovei Vasili cel Orb și l-⁠a ajutat să ajungă diac la curtea marelui prinț. Influența unchiului era atât de mare, încât, când Lucian a hotărât să se călugărească la mănăstirea Chiril de la Beloozero, nepotul l-⁠a urmat. La tundere avea douăzeci de ani, iar ascultarea lui principală în mănăstire era copierea cărților. Autorul Vieții spune, la sfârșitul secolului al XVI-⁠lea, că cărțile copiate de el se află încă la Kirilov. La douăzeci și șapte de ani a părăsit un timp mănăstirea și s-⁠a întors cu fratele său Acfin, care a primit tunderea cu numele Antim. Mai târziu a plecat definitiv din mănăstirea Chiril de la Beloozero și a început să rătăcească prin alte mănăstiri. La Novgorod a atras atenția arhiepiscopului Ghenadie, care, văzându-⁠i învățătura, a vrut să-⁠l hirotonească preot, dar el a refuzat. A fost hirotonit în 1501 de mitropolitul Simon al Moscovei.

Mănăstirea Komel

Plecând din Novgorod, s-⁠a așezat într-⁠o pustie din împrejurimi, apoi s-⁠a mutat la Tver. În 1497 s-⁠a așezat în pădurea Komel, nu departe de Vologda, unde a făcut treptat, dintr-⁠o mică „pustioară”, mănăstirea sa. În 1501 a ridicat prima biserică de lemn, închinată Intrării în Biserică a Maicii Domnului, iar în 1515, când numărul monahilor a crescut, s-⁠a zidit o biserică de piatră. În același an a început să scrie regula mănăstirii, care a devenit a treia regulă monahală rusă. La Komel a organizat ateliere de copiat cărți și de zugrăvit icoane. El însuși copia cărți: în inventarul mănăstirii din 1630 sunt trecute un Psaltire scrisă de cuviosul Cornilie, un Liturghier scris de făcătorul de minuni Cornilie și „Predania făcătorului de minuni Cornilie”. Se acorda mare însemnătate milosteniei: se dădea ajutor celor care veneau nu numai cu vorba, ci și material, săracilor și bolnavilor. Casa de oaspeți din afara zidurilor nu era niciodată goală. În anii de foamete, ca multe alte mănăstiri, ea era singura nădejde de scăpare de moartea prin foame, iar la ziduri părinții lăsau copiii pe care nu-⁠i mai puteau hrăni.

Din pricina unui conflict cu marele prinț Vasili al III-⁠lea (pricina nu se cunoaște), Cornilie s-⁠a retras în jurul anului 1529 pe lacul Sura, cu ucenicul Ghenadie. Vasili al III-⁠lea a cerut în repetate rânduri ca Cornilie să se întoarcă în mănăstirea întemeiată de el (în 1530 marele prinț i-⁠a refuzat chiar îngăduința de a sfinți biserica pe care o ridicase în pustia de la Sura). Un timp a stat în zăvorâre la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, dar apoi, după încetarea conflictului, s-⁠a întors în mănăstirea sa, a renunțat la egumenie și a rămas în zăvorâre. La Sura egumen a devenit Ghenadie. În vremea atacului tătarilor asupra ținutului Vologda, Cornilie s-⁠a retras cu frații lângă mănăstirea Chiril de la Beloozero. A murit la 19 mai 1537 în mănăstirea întemeiată de el, la vârsta de optzeci și doi de ani.

Regula

Regula, în manuscrise, poartă titlul „Despre viețuire, din dumnezeieștile Scripturi alese, despre orânduirea rânduită nouă de la sfinții părinți spre mântuirea sufletelor, și dată în scris fraților mei întru Hristos din mănăstirea preaslăvitei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei Intrări în biserică, în care viețuim”. După Viață, a fost alcătuită între 1515 și 1529. Izvoarele ei sunt regulile monahale rusești care existau atunci: cea schitească a lui Nil de la Sora și cea de obște a lui Iosif de Volokolamsk. De la Nil a luat o introducere amplă, completată cu gândurile lui despre răspunderea egumenului pentru soarta monahilor și despre principiile vieții monahale după Sfântul Vasile cel Mare. Îndrumările concrete pentru viața de obște sunt luate din ediția lărgită a regulii lui Iosif. Cerința care revine mereu este lipsa totală de agoniseală a monahilor și proprietatea comună a bunurilor mănăstirii, mai aspră decât la Iosif.

Ucenicii

Au fost ucenici ai lui, care după moartea lui și-⁠au întemeiat mănăstiri proprii: Chiril de la Novoezero, Ghenadie al Kostromei și Liubimogradului (mănăstirea Spasso-⁠Ghenadiev), Irodion de la Iloezero, Zosima de la Vorbozoma, Filip de la Irap, Simon de la Soighin, Lavrentie de la Komel, al treilea egumen al mănăstirii, și monahul Natanail, autorul Vieții.