Dimitrie Criucikov

Sfântul Mărturisitor Dimitrie Criucikov, preot, s-⁠a născut la 10 septembrie 1874 în satul Leahovka, ținutul Gluhov, gubernia Cernigov, în familia țăranilor Ivan și Evdochia Kriucikov. A murit în surghiun, lângă Abakan, la 9 septembrie 1952. Este pomenit la 9 octombrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei.

Tinerețea

În 1882, familia Kriucikov, împreună cu alți țărani cu puțin pământ, a plecat în gubernia Omsk și s-⁠a așezat în satul Rojdestvenka, lângă Tatarsk. Dar Dimitrie, în vârstă de opt ani, nu a plecat cu părinții: în ziua plecării a fugit și s-⁠a ascuns. Ca să se hrănească, s-⁠a angajat la un moșier, Ratcenko, în satul Zarudskoe, să îngrijească albinele, și a lucrat acolo cam cinci ani. La treisprezece ani a trecut la un alt moșier, Trofimenko, în orașul Gluhov, unde a învățat grădinăritul și a stat vreo șase ani. În 1893, la nouăsprezece ani, a plecat la Moscova, cu gând să învețe. Neavând mijloace, a trebuit să le câștige și s-⁠a angajat în corul unei biserici. În 1908 a intrat citeț la biserica din satul Kraskovo, lângă Moscova, și în același an s-⁠a căsătorit cu Anastasia Semionovna, din gubernia Smolensk. Căsnicia a rămas fără copii. Citeț a fost șapte ani, iar în 1915 a fost hirotonit diacon la aceeași biserică.

În 1917 a fost mutat la Moscova, la biserica Înălțării Sfintei Cruci de pe Vrajek. Vara lui 1918 i-⁠a rămas în amintire, căci atunci și-⁠a aflat părintele duhovnicesc. A venit la biserica Înălțării preotul Vladimir Bogdanov, ca să facă slujba de înmormântare a nepoatei lui. Părintele Dimitrie a slujit cu el, ca diacon. În cursul slujbei, părintele Vladimir i-⁠a făcut câteva observații. Această scurtă întâlnire de rugăciune a făcut o impresie foarte adâncă asupra părintelui Dimitrie. La sfârșitul slujbei l-⁠a rugat să-⁠i îngăduie să vină la locuința părintelui Vladimir, ca să învețe să slujească și să nu mai greșească. Părintele a încuviințat, și curând Dimitrie a ajuns vizitator obișnuit, apoi fiu duhovnicesc. În 1920 a fost hirotonit preot la aceeași biserică. În 1922, la cererea clerului bisericii Cuviosului Sava cel Sfințit, a fost mutat acolo. Era anul în care se confiscau odoarele bisericești. Arestările în masă au atins și clerul bisericii Sfântului Sava, tot clerul fiind arestat, cu părintele Dimitrie. Preoții au fost învinuiți de acțiuni antisovietice, pentru citirea din amvon a mesajului Patriarhului Tihon. A fost osândit la trei ani de lagăr. În închisoare lucra la cizmărie și la apicultură, meșteșuguri învățate de mic. A fost eliberat mai devreme, în 1924.

Arestările

În 1925, la panihida protoiereului Alexie Mecev, l-⁠a cunoscut pe fiul acestuia, preotul Serghei Mecev, care avea să mărturisească mai târziu credința în Hristos prin mucenicie. În 1927, din pricina neînțelegerilor cu epitropul bisericii, a fost dat afară din slujbă și s-⁠a îmbolnăvit greu, boala ținând un an. În 1928-1929 a fost invitat neoficial să slujească o vreme ca preot în plus la biserica Sfinților Mucenici fără de arginți Chir și Ioan, de pe Solianka. În noiembrie 1931 a murit protoiereul Vladimir Bogdanov. Părintele Dimitrie l-⁠a înmormântat și a mers la cimitir să facă panihide. Și-⁠a pierdut părintele duhovnicesc în vreme grea, în ajunul unor noi încercări. La 5 mai 1932 a fost arestat a doua oară și ținut la Butîrka, fiind implicat în cauza episcopului Serafim Zvezdinski al Dmitrovului. Nu s-⁠a recunoscut vinovat: a spus la anchetă că nu are vederi politice, că nu cunoaște aproape pe nimeni și că se interesează numai de viața lăuntrică. Prin hotărârea Consfătuirii Speciale a OGPU din 7 iulie 1932, a fost surghiunit pe trei ani în Siberia de Vest, în satul Timsk din ținutul Narîm. După ispășire, în 1935, s-⁠a așezat în orașul Gjatsk și s-⁠a angajat tăietor de lemne.

La sfârșitul lui 1937, la șaizeci și trei de ani, s-⁠a mutat mai aproape de Moscova, în așezarea Tomilino. Și-⁠a ridicat singur, din banii câștigați, o casă de șapte metri pătrați, pe care cunoscuții o numeau șopron, și s-⁠a angajat grădinar la o grădiniță. La Moscova trăiau fiii lui duhovnicești și prietenii; cu primejdia de a fi arestat, părintele Dimitrie a luat asupra lui păstorirea lor. Mergea regulat la Moscova și în așezările din împrejurimi și slujea, în apartamente și pe la dacea, Liturghia, spovedea, împărtășea, boteza, îngropa. Prin minune, prigoana de atunci nu l-⁠a atins. În 1941, când nemții înaintau spre Moscova, grădinița a fost evacuată, dar directoarea nu i-⁠a propus să plece cu ei, deși el voia. În timpul războiului a rămas grădinar la spitalele militare, apoi la o creșă. În 1946 a început un nou val de arestări. Nu ar fi fost găsit niciodată, dacă nu ar fi fost trădat de cei pentru care își riscase viața în anii 1937-1939. A fost arestat a treia oară la 17 mai 1946, la șaptezeci și doi de ani, și închis în închisoarea interioară a MGB. Aici a trebuit să vadă că aproape toți cunoscuții lui arestați, părinți, frați și copii, l-⁠au dat în vileag. De pildă, o fiică duhovnicească a spus anchetei că preotul Dimitrie ținea în mod sistematic slujbe ilegale. De fiecare dată, chiar la cele mai convingătoare mărturii, când ancheta îl socotea dovedit, părintele Dimitrie spunea că nu confirmă acuzațiile și că le neagă pe toate. La întrebarea ce scop aveau vizitatorii care veneau la el, răspundea: după semințe pentru grădină, după flori. Despre scopul venirilor lui la Moscova spunea: pentru treburi gospodărești, să repare un primus. Ancheta nu a izbutit să-⁠l încurce în rețeaua întrebărilor repetate. În detenție a avut douăzeci de anchete, de la două până la opt ore. La una din ultime a spus că nu va recunoaște niciodată vreo crimă politică. A fost mutat la Lefortovo. La 30 septembrie 1946 a fost osândit la cinci ani de surghiun. A murit în surghiun, la 9 septembrie 1952, și a fost îngropat într-⁠un mormânt azi necunoscut, în preajma orașului Abakan.