Dimitrie Volkov

Sfântul Mucenic Dimitrie Volkov a fost mirean, epitrop al bisericii Nașterii Maicii Domnului din Orehovo-⁠Zuievo, și a murit în închisoarea din Omsk la 4 martie 1942, împreună cu Nichita Suharev. S-⁠a născut în 1871 în satul Ostrovișci, ținutul Pokrov, gubernia Vladimir, într-⁠o familie de țărani. Este pomenit la 4 martie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 26 februarie, în Soborul sfinților mitropoliei Omsk, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei.

Lupta pentru biserică

În 1939 a fost închisă, în orașul Orehovo-⁠Zuievo din regiunea Moscova, ultima dintre bisericile rămase în raion, biserica Nașterii Maicii Domnului, a cărei zidire și împodobire a durat aproape treizeci de ani, din 1872 până în 1901. Dar credincioșii nu s-⁠au învoit. După legile sovietice, doar un grup de douăzeci înregistrat de putere putea cere deschiderea bisericii. O parte din oameni plecase din grup, alții arătaseră nepăsare față de soarta bisericii, iar unii se dovediseră și lași. Ținând seama de aceasta, în mai 1940 enoriașii au ales din nou membrii celor douăzeci și l-⁠au ales epitrop pe Dimitrie Ivanovici Volkov. Mucenicul Dimitrie a fost învățat de părinți, de păstori și de slujbele din biserică slovele și credința creștină; mutat în Orehovo-⁠Zuievo, a lucrat ca dulgher. În 1940, la șaizeci și nouă de ani, era deja pensionar și își dădea tot timpul treburilor bisericești. Pentru a discuta măsurile de deschidere a bisericii, cei douăzeci s-⁠au adunat în fiecare sâmbătă pe la ora două în biserică, unde puteau veni să se roage și enoriașii.

La una dintre adunări, cei douăzeci au hotărât să ceară președintelui sovietului orășenesc din Orehovo-⁠Zuievo să îngăduie înregistrarea unui preot. Epitropul și reprezentanții s-⁠au dus la Moscova la mitropolitul Serghie, locțiitorul Tronului patriarhal, cu cerere să trimită un preot la biserica lor; mitropolitul, neavând alții, a rânduit un protoiereu din Zagorsk, Teodor Kazanski. Venit la noul loc de slujire, protoiereul Teodor a cerut parohiei să-⁠i plătească cinci sute de ruble și, primind banii, s-⁠a întors la Zagorsk și nu s-⁠a mai întors. Cât timp credincioșii căutau alt preot, puterea a început să le refuze, sub felurite pretexte, îngăduința de a deschide biserica, spunând că mai întâi trebuie făcută reparația și apoi înregistrat preotul. Enoriașii au strâns trei mii de ruble, au plătit toate impozitele bisericii nefolosite și au făcut reparația; după aceea epitropul Dimitrie Volkov și Nichita Suharev au mers la primire la președintele sovietului orășenesc cu cererea de deschidere, dar el a răspuns că nu poate face nimic, pentru că la mitinguri muncitorii fabricilor locale cer închiderea bisericii. Aflând aceasta, credincioșii au făcut o campanie printre locuitori. La următoarea ședință, cei douăzeci au hotărât în unanimitate să ceară deschiderea bisericii la o instanță mai înaltă, la comitetul executiv regional. Au tocmit la Moscova un avocat, care a alcătuit cererea. Dimitrie Ivanovici și Nichita Andreevici au umblat două zile după răspuns la funcționarii comitetului și au primit, în cele din urmă, răspunsul că, pentru că muncitorii din Orehovo-⁠Zuievo protestează la adunări împotriva deschiderii bisericii, nici ei nu pot da învoire; întrebarea o poate hotărî doar o instanță mai înaltă, Sovietul Suprem al RSFSR.

La 15 mai 1941 Dimitrie Ivanovici și Nichita Andreevici au dus la primirea Sovietului Suprem o plângere împotriva acțiunilor puterii locale, cu cererea de a se deschide biserica. Scriau că, pentru a asigura cetățenilor libertatea conștiinței, Biserica în URSS este separată de stat și școala de Biserică, iar libertatea de exercitare a cultelor este recunoscută tuturor cetățenilor; că obștea lor a cerut de câteva ori sovietului orășenesc înregistrarea unui preot; că toate obligațiile luate au fost împlinite și impozitele plătite; și au întrebat: care este atunci pricina. Credincioșii nu au primit răspuns. Pentru a opri activitatea celor douăzeci, secția locală a NKVD a recrutat ca informator unul dintre ei, socotind că prin provocări și mărturii mincinoase va împiedica deschiderea bisericii. Informatorul a dat în vileag că rolul de frunte în demersuri îl are Nichita Andreevici Suharev, care cere deschiderea din convingeri religioase adânci, și că socotește că persecuțiile de acum se aseamănă cu cele din vremea Romei și că învățătura lui Marx și Engels a dus poporul în rătăcire. Despre epitrop au adunat date că duce o luptă activă pentru închegarea activului bisericesc și deschiderea bisericii, că umblă cu cereri către conducătorii partidului și ai guvernului, că îndeamnă pe credincioși la acțiuni de masă și că vrea să ia legătura cu ambasadele străine.

Arestarea și moartea

La 22 iunie 1941 a început Marele Război pentru Apărarea Patriei. În acea zi, conducerea NKVD al Moscovei a hotărât să-⁠i aresteze pe cei doi trimiși, iar a doua zi epitropul bisericii Dimitrie Ivanovici Volkov și membrul celor douăzeci Nichita Andreevici Suharev au fost arestați. Dimitrie Ivanovici, întrebat despre pricina arestării, a spus că poate a fost arestat pentru participarea la consiliul parohial și pentru cererea de deschidere a bisericii. A negat orice acțiune contrarevoluționară și, la 7 iulie, când i s-⁠a adus învinuirea, nu s-⁠a recunoscut vinovat. Nichita Andreevici Suharev s-⁠a născut în 1876 în satul Pocinki, ținutul Egorievsk, gubernia Riazan, în familia țăranilor Andrei Kuzmici și Anisia Alexeevna Suharev, a terminat școala sătească și a lucrat ca țesător la o fabrică din Orehovo-⁠Zuievo, iar la arestare, din pricina vârstei, era pensionar. A spus la anchetă că poate a fost arestat pentru păstrarea de literatură bisericească, pentru că a fost în obștea bisericească și a luat parte activă la deschiderea bisericii. A negat orice acțiune contrarevoluționară.

În iulie 1941, trupele germane înaintau repede spre Moscova, iar orașul a fost declarat în stare de război. Anchetatorii au plecat în îndepărtatul Omsk, iar după ei, într-⁠un transport, au fost trimiși și cei cercetați. Ocupați cu evacuarea, nu au apucat să-⁠i cerceteze ca martori pe informatorii secreți, și cauza a rămas fără mărturii de martori. Dimitrie Ivanovici și Nichita Andreevici au fost închiși la Omsk și din 3 septembrie 1941 au reînceput interogatoriile istovitoare, zi și noapte. Ei au recunoscut că au fost membri ai unei grupări de bisericești, dar au negat că aceasta ar fi purtat activitate antisovietică. Nichita Andreevici a spus că într-⁠o discuție cu Ana Kuleșova ea i-⁠a spus că nu li se va îngădui să deschidă biserica, iar el i-⁠a răspuns că și pe vremea Imperiului Roman au fost prigoane împotriva creștinilor și că aceeași prigoană o suferă creștinii acum; dar, după cum s-⁠a sfârșit Imperiul Roman și a biruit creștinismul, așa se va sfârși și prigoana de acum. La 4 septembrie 1941 ancheta s-⁠a încheiat, iar anchetatorul a scris în actul de acuzare că, ținând seama că în activitatea contrarevoluționară Suharev și Volkov sunt vădiți prin materiale operative care nu pot fi folosite în ședința de judecată, este de folos ca dosarul să fie trimis spre cercetare Consfătuirii Speciale a NKVD. La 27 decembrie 1941 Consfătuirea Specială i-⁠a osândit pe Dimitrie Ivanovici Volkov și pe Nichita Andreevici Suharev la cinci ani de surghiun în regiunea Omsk. În ciuda sentinței de surghiun, nu au fost eliberați din închisoare. Vârsta înaintată, condițiile greu de îndurat ale transportului, interogatoriile istovitoare, ținerea în închisoare cu rație de foame, în plin război, când nici soldații nu primeau destule merinde, le-⁠au apropiat repede moartea. Epitropul Dimitrie Ivanovici Volkov a murit la 4 martie 1942 în închisoarea nr. 1 din Omsk și a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut. Nichita Andreevici Suharev, membru al celor douăzeci, a murit patru luni mai târziu, în aceeași închisoare, la 4 iulie 1942, și a fost îngropat tot într-⁠un mormânt necunoscut.