Eleazar Spiridonov

Sfântul Sfințit Mucenic Eleazar Spiridonov, preot, s-⁠a născut în 1874 la Evpatoria, în Crimeea, într-⁠o familie de greci din Crimeea, și a murit în lagăr, la Kolîma, la 6 decembrie 1937, în vârstă de șaizeci și patru de ani. Biserica Rusă îl cinstește printre noii mucenici și mărturisitori ai veacului al XX-⁠lea.

Copilăria și preoția

Tatăl lui era vânzător la salinele orașului. De mic copil a cântat în strană la biserica greacă din Evpatoria. Tânăr fiind, a primit în dar de la obștea greacă o sumă adunată de credincioși ca să facă pelerinaj la Ierusalim. Părintele lui duhovnicesc a fost Iacob Ciupurin, vestit preot din Evpatoria, slujitor la catedrala Sfântul Nicolae, pe care o ridicase din averea lui. Același părinte l-⁠a cununat cu Xenia Ivanovna Ianikova, care avea să sufere și ea pentru Hristos.

În 1899 Eleazar a fost hirotonit preot, a slujit în gubernia Taurida și a predat la școala parohială din Evpatoria. Cu banii strânși în douăsprezece ani de slujire a cumpărat cincisprezece desetine de pământ și a crescut două vaci. Dar a venit revoluția și s-⁠a anunțat împărțirea pământului și a altor bunuri, iar preotul a propus țăranilor din partea locului să ia vacile și pământul de la el.

Rămas fără aceste bunuri, s-⁠a mutat în oraș și a început să slujească la biserica Sfântul Prooroc Ilie din Evpatoria, ridicată cu banii obștii grecești și ai armatorului P. E. Davâdov. În 1920 a fost o foamete mare și au murit multe dintre rudele lui.

Enoriașii îl iubeau pentru firea lui bună și blândă, pentru smerenie și neagonisire. Era un convins abstinent, nu bea vin și nu ținea în casă, dând astfel pildă turmei. Deși în strâmtorare, primea pe toți cei nevoiași. În familia lui locuiau două monahii din Mănăstirea Cosma și Damian, devastată. Bolșevicii i-⁠au băgat în casă doi soldați, iar el i-⁠a primit fără cârtire și i-⁠a hrănit pe cheltuiala lui.

La sfârșitul anilor 1920 s-⁠a împrietenit foarte tare cu scriitorul duhovnicesc Alexandru Vasilievici Popov, cu care avea aceeași gândire și același duh; Popov a fost arestat la sfârșitul lui 1934 sau începutul lui 1935 și a murit într-⁠un lagăr de lângă Moscova.

Prigoana și arestarea

După revoluție viața s-⁠a schimbat repede și cumplit. Se întâmpla ca, în timpul slujbei, tineri îndemnați de autorități să spargă geamurile. Preotul era chemat mereu la interogatorii. I se cerea să colaboreze cu puterea, i se amenința cu represalii dacă nu se lepădă de rang, i se cerea să nu apară în oraș în rasă. Părintele Eleazar a refuzat să-⁠și denunțe enoriașii și să-⁠și scoată rasa: „Eu sunt preot și voi umbla în îmbrăcămintea cuvenită rangului meu”.

Rasa i-⁠a fost luată abia după arestare. După astfel de chemări se așeza în tăcere la pian și se cufunda în cântările slavone pe care le iubea și le cânta cu măiestrie. Înțelegea că arestarea nu poate fi evitată, iar lucrurile pentru acest caz erau deja pregătite. A fost arestat chiar după jefuirea bisericii Sfântului Ilie. Pretextul a fost o scrisoare a obștii grecești de la această biserică către consulul grec, trimisă cu binecuvântarea lui, în care se vorbea despre jefuirea bisericii și despre asuprirea obștii.

Pe ceilalți membri ai obștii, ca supuși greci, nu au îndrăznit să-⁠i aresteze și au luat doar angajamentul să nu părăsească localitatea. Fiecare enoriaș a fost interogat de multe ori ca să dea mărturii împotriva preotului, dar membrii obștii s-⁠au ținut cu bărbăție, nu s-⁠au recunoscut vinovați și nu au dat mărturii.

Sentința

Motivul sentinței au fost cărțile ridicate din biserica unde slujea. Preotul a fost închis în închisoarea orașului Simferopol. Din actul de acuzare: „Verificând literatura ridicată la percheziție din biserica greacă din Evpatoria, am găsit în ea elemente de propagandă monarhistă.” În 1936 a murit Patriarhul Constantinopolului și, desigur, la biserica Sfântului Ilie s-⁠a slujit un parastas, iar pe această bază părintele Eleazar a fost acuzat că ar fi „slujit parastase pentru supuși străini și pentru dușmanii Uniunii Sovietice care trăiesc în străinătate”.

La interogatorii s-⁠a purtat cu demnitate. Ținut aproape un an în închisoare în arest preventiv, istovit de interogatorii dese și chinuitoare, nu a spus nimic din ceea ce voiau autoritățile: „În acuzația adusă mie nu mă recunosc vinovat, căci niciodată nu am făcut agitație împotriva puterii sovietice și nu am predicat idei fasciste”. Împreună cu el au fost osândiți și alți membri ai obștii, pentru că au refuzat să depună mărturie împotriva preotului lor.

În iulie 1937 părintele Eleazar a fost osândit la cinci ani de lagăr de muncă la Kolîma. A lucrat în minele din Kolîma mai puțin de cinci luni și a murit la 6 decembrie 1937, în vârstă de șaizeci și patru de ani.

Se pomenește la 6 decembrie, ziua morții sale, la 7 februarie în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse (stil nou), la 2 decembrie în Soborul noilor mucenici ai Mitropoliei Crimeii și la 28 decembrie în Soborul sfinților din Crimeea.