Ennodiu de Pavia

Sfântul Ierarh Ennodiu de Pavia (Magnus Felix Ennodius) a fost episcop de Pavia din 513-514, retor și poet latin. S-⁠a născut în 473 sau 474, probabil la Arles, și a murit la 17 iulie 521. A trăit înainte de despărțirea Bisericilor, iar numele lui este pomenit în calendare la 17 iulie.

Viața S-⁠a născut într-⁠o familie aleasă, dar lipsită de avere. Rămas orfan de timpuriu, a fost crescut de o mătușă la Ticinum, azi Pavia, după unele izvoare la Milano. Se povestește că era logodit cu o tânără bogată și evlavioasă; ea și-⁠a pierdut averea și s-⁠a retras la o mănăstire, iar Ennodiu a ales slujirea Bisericii. A fost hirotonit diacon în jurul lui 493 de episcopul Epifanie al Paviei. În 494 l-⁠a însoțit pe Epifanie într-⁠o misiune la Lyon, la regele burgund Gundobad, din însărcinarea lui Teodoric cel Mare. A trăit apoi mulți ani la Milano, ca diacon pe lângă episcopul Laurențiu, a vizitat Roma și alte locuri, unde era prețuit ca profesor de retorică. În timpul disputei pentru scaunul Romei, în 498, s-⁠a ținut de partea papei Simah, iar la sinodul din 501 a susținut că nimeni nu poate judeca pe papă, în afară de Dumnezeu.

În 513 sau 514, după moartea Sfântului Maxim, a fost ales episcop al Paviei. În 515 și în 517, trimis de papa Hormisda, a mers la Constantinopol, la împăratul Anastasie I, ca sol, pentru a încerca să împace Răsăritul și Apusul în dezbinarea numită schisma lui Acachie. Nu a avut izbândă. A murit la Pavia, la 17 iulie 521. Epitaful lui se păstrează în bazilica San Michele Maggiore din Pavia, unde moaștele lui se află, după unele izvoare, într-⁠o racla în altarul principal.

Scrierile Ennodiu a fost unul dintre ultimii mari reprezentanți ai culturii literare latine din vremea căderii Imperiului roman de Apus. Înainte de a fi episcop a scris aproximativ cinci sute de lucrări. Stilul lui este împodobit și greu de înțeles, mai ales în proză; poezia lui se citește mai ușor. Au rămas 297 de scrisori, adresate unor mari ierarhi și dregători, între care Boețiu, prețioase pentru istoria religioasă și politică a vremii. Dintre scrierile istorice sunt cunoscute „Panegiricul lui Teodoric” și „Viața lui Epifanie”, episcopul care i-⁠a premers la Pavia. A scris și „Viața lui Antoniu de la Lérins” (506), o autobiografie sub formă de rugăciune, „Mulțumirea pentru viața mea” (Eucharisticon), mai multe cuvântări, în număr de douăzeci și opt, cuprinzând subiecte sfinte, școlare, polemice și morale, peste o sută cincizeci de imnuri și epigrame și un manual de gramatică latină, „Paraenesis didascalica”.