Kenelm

Sfântul Kenelm (Cynehelm) a fost un prinț al Merciei, regatul anglo-⁠saxon din inima Angliei, fiul regelui Coenwulf, care a trăit la sfârșitul secolului al VIII-⁠lea și începutul secolului al IX-⁠lea, în vremea Bisericii nedespărțite. Tradiția medievală l-⁠a cinstit ca pe un rege copil ucis din pizmă și ca mucenic, iar mormântul său de la Winchcombe a devenit unul dintre cele mai cercetate locuri de pelerinaj din Anglia. Istoricul William de Malmesbury scria în secolul al XII-⁠lea că în nicio altă parte a Angliei nu veneau atâția pelerini câți veneau la Winchcombe în ziua Sfântului Kenelm.

Viața lui, așa cum a fost povestită în Evul Mediu, se deosebește mult de ceea ce păstrează documentele vremii. De aceea vom arăta mai întâi ce se știe din istorie, apoi ce spune tradiția.

Ce spun documentele

După moartea regelui Offa al Merciei, fiul acestuia, Ecgfrith, a domnit doar douăzeci de săptămâni. I-⁠a urmat o rudă îndepărtată, Coenwulf, din neamul Icelingilor, care a domnit între 796 și 821. Fiul său din căsătoria cu Ælfthryth a fost Cynehelm, adică Kenelm. Data nașterii nu se cunoaște; după o ipoteză s-⁠ar fi născut pe la 786.

Pe la 798 Coenwulf și-⁠a uns fiul de doisprezece ani ca moștenitor al tronului: o scrisoare atribuită Papei Leon al III-⁠lea, din acel an, se adresează „regelui Kenelm” și îi dă vârsta de doisprezece ani. În 799 numele lui apare ca martor la o danie de pământ pentru biserica Christ Church din Canterbury, iar din 803 îl găsim mereu alături de tatăl său în hrisoave, poate ca asociat la domnie.

După 811 numele lui dispare o vreme din documente, și de aceea mulți istorici au crezut că a murit încă din timpul vieții tatălui său. Unele izvoare îl arată totuși semnând ultimul hrisov al lui Coenwulf, din 821, ca „Kenelmus, fiul regelui”. După această mărturie, dacă Kenelm a murit în 821, cum spune tradiția, el avea atunci aproape 35 de ani, nu șapte. Unii istorici socotesc că în 821, după moartea tatălui său, a domnit câteva luni și a murit fie în luptă, într-⁠o campanie în Țara Galilor, fie ucis de conspiratori. Pe tronul Merciei a urcat apoi unchiul său, Ceolwulf I. Documentele arată și că sora lui, Cwenthryth, intrase în viața monahală la moartea tatălui și era stareța mănăstirii de la Minster-⁠in-⁠Thanet.

Tradiția de la Winchcombe

Cea mai veche relatare a vieții sale se află într-⁠un manuscris din secolul al XII-⁠lea de la abația din Winchcombe, care spune că urmează povestirea unui monah din Worcester, numit Wilfin. Celelalte cronici o urmează pe aceasta.

După această tradiție, la moartea regelui Coenwulf, în 819 sau 821, au rămas două fiice, Cwenthryth (Quendryda) și Burgenhilda, și un fiu de șapte ani, Kenelm, ales să-⁠i urmeze tatălui la tron. Cwenthryth îl pizmuia pe fratele ei și nădăjduia să domnească ea însăși dacă acesta ar fi murit. S-⁠a înțeles de aceea cu Askobert, omul pe care îl iubea, care era dascălul și ocrotitorul copilului, și i-⁠a dat bani ca să-⁠l ucidă. Prilejul s-⁠a ivit la o vânătoare în pădurile din Worcestershire.

În noaptea dinaintea vânătorii, Kenelm a visat că se urca într-⁠un copac înalt, împodobit cu flori și lumini, de unde vedea toate cele patru părți ale regatului. Trei i se închinau, dar a patra a început să taie copacul până când acesta a căzut. Atunci Kenelm s-⁠a prefăcut într-⁠o pasăre albă și a zburat la loc sigur. Dimineața i-⁠a povestit visul doicii sale, o femeie bătrână și înțeleaptă, pricepută la tâlcuirea viselor, care a plâns, înțelegând că băiatul avea să moară.

În prima zi a vânătorii, obosit de căldură, copilul s-⁠a culcat să se odihnească sub un copac, iar Askobert a început să sape o groapă. Copilul s-⁠a trezit însă și i-⁠a spus că în zadar vrea să-⁠l ucidă acolo, căci va fi ucis în alt loc, iar ca semn și-⁠a înfipt toiagul în pământ. Toiagul a prins rădăcini și a înflorit pe loc; cu anii a crescut un frasin mare, cunoscut ca Frasinul Sfântului Kenelm. Neclintit, ucigașul l-⁠a dus pe copil pe dealurile Clent, iar acolo, în timp ce băiatul cânta imnul „Te Deum”, i-⁠a tăiat capul și l-⁠a îngropat pe loc.

Aflarea trupului

Tradiția spune că sufletul lui Kenelm s-⁠a înălțat în chip de porumbel, purtând un sul, și a zburat la Roma, unde a lăsat sulul la picioarele papei. Pe el scria, în versuri englezești, că la Clent, într-⁠o pășune de vaci, sub un spin, zace fără cap Kenelm, fiu de rege. Papa a scris arhiepiscopului de Canterbury, care a trimis oameni de la Winchcombe, capitala Merciei, să caute trupul. Pe drum au văzut un stâlp de lumină strălucind deasupra unui desiș, iar sub el se afla trupul lui Kenelm. Când l-⁠au ridicat, a țâșnit din pământ un izvor care s-⁠a făcut pârâu și aducea sănătate celor ce beau din el.

Culegerea de vieți de sfinți în engleza medievală numită „Legendarul Angliei de Sud”, alcătuită în secolele XIII-⁠XIV, adaugă că, după îngroparea pe ascuns a trupului, o vacă venea și stătea toată ziua lângă mormântul de sub spin, fără să mănânce nimic, iar seara și dimineața era plină de lapte. Cwenthryth poruncise ca numele fratelui ei să nu mai fie rostit, iar Dumnezeu a rânduit această minune ca pomenirea lui să nu piară. Valea s-⁠a numit de atunci Cowbach. Când porumbelul a dus vestea la Roma și arhiepiscopul Wulfred de Canterbury a trimis oameni să caute trupul, localnicii au știut îndată unde se află, datorită vacii.

Trupul a fost dus cu cinste spre Winchcombe. La vadul numit Pyriford, peste râul Avon, purtătorii au fost întâmpinați de o ceată înarmată de la abația din Worcester, care cerea și ea moaștele. S-⁠au învoit ca moaștele să rămână celor care se vor trezi primii a doua zi dimineață, iar aceștia au fost monahii din Winchcombe. Urmăriți de cei din Worcester, s-⁠au oprit istoviți în vederea abației. Când și-⁠au înfipt toiegele în pământ, a țâșnit un izvor care i-⁠a înviorat, iar la intrarea lor în abația regală, clopotele au început să bată singure.

Auzind clopotele și aflând că trupul fratelui ei este adus în procesiune, Cwenthryth, care citea din Psaltire, ar fi spus că, dacă lucrul este adevărat, să-⁠i cadă ochii pe carte; și ochii i-⁠au căzut pe Psaltire. Curând ea și Askobert au murit în chip jalnic. Moaștele lui Kenelm au fost îngropate cu cinste la Winchcombe, iar el a fost cinstit de atunci ca mucenic. Ziua lui, 17 iulie, este ziua aducerii moaștelor la Winchcombe.

Cinstirea

Cultul Sfântului Kenelm a început la mijlocul secolului al X-⁠lea, iar centrul lui a fost abația din Winchcombe, unde moaștele au rămas câteva sute de ani. Două locuri sunt legate mai ales de numele lui: dealurile Clent, la sud de Birmingham, socotite locul uciderii, și orășelul Winchcombe din Gloucestershire, lângă Cheltenham, unde a fost îngropat.

În satul Kenelstowe, astăzi parte a satului Romsley de pe dealurile Clent, se află biserica Sfântului Kenelm, din secolul al XII-⁠lea. Multă vreme sătenii au sărbătorit ziua sfântului, 17 iulie, cu un bâlci și cu un vechi obicei vesel, în care preotul era „bombardat” cu mere pădurețe.

Kenelm a fost unul dintre sfinții cei mai populari ai Angliei medievale. Geoffrey Chaucer îl pomenește în „Povestirile din Canterbury”, unde cocoșul Chauntecleer își amintește de visul prevestitor al micului rege. Mai târziu povestea lui a inspirat o elegie a lui William Shenstone, o baladă a lui Francis Brett Young, pusă pe muzică de Andrew Downes, și versuri ale poetului Geoffrey Hill.

Astăzi opt biserici anglicane îi sunt închinate, între altele la Clent, Clifton-⁠upon-⁠Teme, Enstone, Minster Lovell, Upton Snodsbury și Alderley, precum și două biserici romano-⁠catolice, la Halesowen și Stow-⁠on-⁠the-⁠Wold. Două trasee de pelerinaj, St Kenelm's Trail și St Kenelm's Way, leagă Clent de Winchcombe.

În Biserica Ortodoxă, Sfântul Kenelm este pomenit la 17 iulie și în Soborul sfinților din Britania și Irlanda, în a treia duminică după Rusalii.