Etelred de Mercia

Dreptcredinciosul Etelred a fost rege al Merciei, în Anglia, între anii 675 și 704. După o domnie îndelungată, a lăsat coroana și s-⁠a făcut monah în mănăstirea de la Bardney, unde a ajuns egumen și unde a trecut la Domnul în 716.

Era fiul regelui Penda, unul dintre ultimii mari regi păgâni ai englezilor, dar a crescut într-⁠o vreme în care creștinismul se răspândea în Mercia. A urcat pe tron în 675, după moartea fratelui său, Wulfhere.

Începutul domniei a fost marcat de războaie. În 679 l-⁠a învins pe regele Ecgfrith al Northumbriei în bătălia de lângă râul Trent, iar pacea dintre cele două regate a fost încheiată prin mijlocirea Sfântului Teodor, arhiepiscopul de Canterbury.

Etelred a fost cunoscut ca rege evlavios, care a dăruit Bisericii multe pământuri și a sprijinit întemeierea de mănăstiri. În vremea lui, Sfântul Teodor a reorganizat eparhiile din Mercia. A fost prieten al Sfântului Wilfrid, căruia i-⁠a dat adăpost când acesta a fost alungat din Northumbria.

Soția sa, Osthryth, a adus la Bardney moaștele unchiului ei, Sfântul Oswald, rege al Northumbriei. În 704, Etelred a renunțat la tron în favoarea nepotului său, Coenred, și s-⁠a retras la Bardney, unde a viețuit ca monah și apoi ca egumen. A trecut la Domnul în 716 și a fost îngropat în mănăstire. Este pomenit la 1 mai.