Evmenie Saridakis

Cuviosul Evmenie Saridakis, numit și Evmenie cel Nou sau Evmenie Leprosul, în lume Constantin Saridakis, a fost un bătrân duhovnicesc grec din Atena, preot-⁠monah, cunoscut prin dragostea jertfelnică față de Dumnezeu și față de aproapele. S-⁠a născut la 1 ianuarie 1931 în Ethia, provincia Monofatsi, Heraklion, în Creta, și a adormit în Domnul la 23 mai 1999 la Atena. A fost trecut în rândul sfinților de Sinodul Patriarhiei Ecumenice la 14 aprilie 2022, joi. Pomenirea lui este la 23 mai.

Copilăria și chemarea

Părinții lui, Gheorghe și Sofia, au avut opt copii, iar Constantin a fost al optulea și ultimul. Tatăl a murit când avea doar doi ani, iar ocupația germană a făcut lucrurile și mai grele; din pricina aceasta nu a primit o învățătură școlărească. Încă mic, el văzuse pentru întâia dată harul arhieriei pe chipul unui arhiepiscop: „Vedeam, spunea, lumina Duhului Sfânt pe fața lui.”

Chemarea monahală i-⁠a venit pe 1 ianuarie 1944, când avea treisprezece ani. Povestea el însuși că a mers să aprindă candelele la biserică, apoi acasă, unde era sora lui Eugenia. Pe când mâncau, a venit o strălucire care l-⁠a orbit și i-⁠a pătruns în adâncul sufletului. Imediat a strigat către Eugenia: „Eugenia, mă fac călugăr.” Din 1944 sufletul lui a avut o singură țintă: să se dăruiască lui Hristos.

Viața monahală

În 1948, la șaptesprezece ani, a intrat ca novice la Sfânta Mănăstire a Sfântului Nichita, în sudul județului, la trei ore pe jos de satul lui. După trei ani de probă, în 1951, la douăzeci de ani, a fost tuns monah cu numele Sofronie. (Izvorul englez scrie că a fost tuns în trei ani „la șaptesprezece ani”, ceea ce nu se potrivește cu anii dați; urmăm izvorul grecesc, care așază tunderea la douăzeci de ani.) La douăzeci și trei de ani, în 1954, a fost înrolat în armată, unde s-⁠a îmbolnăvit greu. Tratat zadarnic într-⁠un spital din Salonic, a aflat la Atena că are boala lui Hansen, lepra, și a fost dus la stația antilepră din Atena, în spitalul de boli contagioase Sfânta Varvara. Acolo s-⁠a vindecat de tot, fără nicio urmă.

După vindecare a rămas în stație toată viața, din dragoste pentru frații lui bolnavi, ca duhovnic al leproșilor. Conducerea i-⁠a dat, fiind monah, o chilioară în apropiere de biserica Sfinților Doctori fără de arginți. În fiecare zi făcea slujbele, avea grijă de curățenia bisericii și îngrijea bolnavii paralizați care nu aveau pe nimeni. Acolo a suferit atacuri puternice și necontenite ale ispitelor, pe care le-⁠a biruit. Dar la începutul anilor 1960 o mică cădere, primirea unui singur gând ascuns de mândrie, că izbutește, a fost pricină să treacă prin grea încercare a stăpânirii de către demoni. După ce a fost crunt chinuit, a fost eliberat la Mănăstirea Koudouma din Creta, cu ajutorul Maicii Domnului și prin rugăciunile unor bătrâni sfinți, în 1961.

Când s-⁠a închis leprozeria din Chios, Sfântul Anthimos i-⁠a trimis cuviosul monah Nichifor Leprosul, orb și paralizat, sosit la spitalul din Atena în 1957. Părintele Evmenie l-⁠a îngrijit din toată inima și l-⁠a avut duhovnic până la adormirea acestuia, în 1964. A trăit multe întâmplări minunate lângă Sfântul Nichifor, înainte și după adormirea lui. Într-⁠una din ele, la 4 ianuarie, ziua Sfântului Nichifor, Evmenie era bolnav și suferea mult; o doamnă l-⁠a auzit spunând „Și eu te iubesc mult”. Întrebat cu cine vorbește, a răspuns: „Astăzi își sărbătorește ziua Sfântul Nichifor, a venit să mă vadă. Mi-⁠a spus că mă iubește mult și a venit să mă mângâie în dureri.” În 1975, la patruzeci și patru de ani, a fost hirotonit preot și a primit numele Evmenie. În 1992 a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

Adormirea și mărturia Sfântului Porfirie

Mai ales în ultimul deceniu, a purtat crucea unor boli grele. Ultimii doi ani i-⁠a petrecut în Spitalul General „Evanghelismos” din Atena, devenit chilie de monah. Și-⁠a dat sfârșitul în vârstă de șaizeci și opt de ani, la 23 mai 1999, duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Se observă că părintele Evmenie aparținea mitropoliei Niceei, de parcă Sfinții ocrotitori ai mitropoliei lui ar fi venit să-⁠și ia copilul vrednic. A fost îngropat în satul lui, în Creta.

Sfântul Porfirie de la Kavsokalivia, la care mergea uneori la spovedanie, l-⁠a numit „sfântul ascuns al zilelor noastre”. A spus că „se roagă lui Dumnezeu să nu fie descoperit altora, iar abia la sfârșitul vieții se va descoperi”. Tot el a spus: „Mergeți și luați binecuvântarea Bătrânului Evmenie, căci este sfântul ascuns al zilelor noastre. Un om ca Bătrânul Evmenie nu găsiți decât o dată la două sute de ani.” Textele liturgice alcătuite pentru el îl numesc „sfântul ascuns al zilelor din urmă”, prevăzător și făcător de minuni.