Leontie al Rostovului

Sfântul Ierarh Leontie, episcopul Rostovului și Suzdalului, a fost unul dintre cei dintâi luminători ai Rusiei de nord-⁠est, în secolul al XI-⁠lea. Ucenic al Lavrei Peșterilor de la Kiev, a propovăduit Evanghelia în ținutul păgân al Rostovului, printre neamul merilor, și a fost cinstit ca întocmai cu apostolii pentru acest ținut. Moaștele sale au fost aflate nestricate în 1162. Nu trebuie confundat cu un alt episcop Leontie al Rostovului, din anii 1172-1185.

Originea

Originea lui este discutată. Sfântul Simon, episcopul Vladimirului și Suzdalului, într-⁠o epistolă din Patericul Peșterilor, îl numără printre ucenicii tunși în Lavra Peșterilor și îl numește al treilea „cetățean al lumii rusești” încununat de Hristos. Viața sa, păstrată în multe copii, spune însă că era grec, născut la Constantinopol. Mitropolitul Macarie a încercat să împace cele două știri, socotind că putea fi un grec venit apoi în Rusia, iar istoricul Vasili Kliucevski susținea originea lui rusă.

Slujba lui, alcătuită de episcopul Ioan al Rostovului (1190-1214), contemporan și cunoscut al Sfântului Simon, spune că a strălucit ca soarele din cetatea împărătească peste Rostov, dar și că din tinerețe L-⁠a iubit pe Hristos, batjocorind idolii, ceea ce sugerează o origine rusă. Unele vieți spun că știa bine limba rusă și cea greacă și era încă din tinerețe foarte priceput în cărțile rusești și grecești.

Tinerețea și călugăria

A fost botezat de prunc și apoi, din porunca cneazului Vladimir sau a lui Iaroslav, a fost dat la învățătura cărții, ca să fie pregătit pentru slujirea bisericească. Din tinerețe a simțit chemarea spre viața monahală și a mers, trimis sau de bunăvoie, la Constantinopol pentru studii, unde se poate să fi fost tuns în monahism. Întors, a venit la Cuviosul Antonie, în Mănăstirea Peșterilor din Kiev, nu mai devreme de anul 1032.

De acolo a fost chemat pe scaunul episcopal al Rostovului, ca monah rus învățat, fiind cel dintâi dintre monahii Peșterilor ridicat la arhierie, înainte de 1051, când al doilea, Ilarion, a devenit mitropolit al Kievului.

Episcop într-⁠un ținut păgân

La Rostov, Leontie a fost un luptător singuratic pentru credință. După moartea Sfântului Boris, orașul nu a mai avut multă vreme cneaz propriu. În 1054, la moartea lui Iaroslav cel Înțelept, Rostovul i-⁠a revenit lui Vsevolod, care însă a trăit la Pereiaslavl și la Kiev, iar fiul său, Vladimir Monomahul, și-⁠a petrecut tinerețea în războaie. Primul episcop al Rostovului, Teodor, zidise încă din vremea Sfântului Vladimir, în 991, o mare și minunată biserică de stejar a Adormirii Maicii Domnului, dar creștinii erau puțini, iar Teodor și urmașul său, Ilarion, fuseseră alungați cu ocară din oraș.

Primit cu dușmănie de bătrânii orașului, Leontie s-⁠a așezat lângă catedrală și s-⁠a îngrijit mai întâi de luminarea clerului. I se atribuie, în două manuscrise, o „Învățătură către preoți” despre felul în care trebuie să-⁠și povățuiască fiii duhovnicești și să le dea canon, după poruncile Sfinților Părinți, care vorbește despre însemnătatea preoției, pocăință, canon, Botez, învierea morților și credința într-⁠un singur Dumnezeu; profesorul Nikolai Nikolski arată totuși că în cele mai multe copii ea este atribuită mitropolitului Chiril, din secolul al XIII-⁠lea. Atât de mult își iubea clerul pe care îl crescuse, încât a luat cu sine în mormânt un sul cu numele preoților și diaconilor hirotoniți de el, aflat în mâna sa la descoperirea moaștelor.

Propovăduitorul merilor

Totodată a propovăduit Evanghelia locuitorilor păgâni ai Rostovului, din numerosul neam fino-⁠ugric al merilor, a căror limbă o cunoștea, după viața sa. Propovăduirea lui a întâmpinat întâi o împotrivire mută, apoi răscoală deschisă: de mai multe ori l-⁠au alungat cu ocară, până când l-⁠au scos cu totul din oraș.

S-⁠a așezat atunci în afara orașului, lângă pârâul Brutovșcița, unde a zidit o bisericuță de lemn a Sfântului Arhanghel Mihail. Nevoindu-⁠se acolo în post și rugăciune, semăna credința în inimile copiilor din Rostov, pe care îi chema la el și îi ospăta cu grâu fiert cu miere. Cu timpul s-⁠a întors în oraș, propovăduind cu râvnă și botezând mulți copii și oameni maturi.

Roadele lucrării lui i-⁠au înverșunat pe păgâni, care au hotărât să-⁠l ucidă. Au venit înarmați la catedrală și au cerut ca episcopul să iasă la ei. Preoții și diaconii, înspăimântați, l-⁠au rugat să nu iasă și să se ascundă. El însă s-⁠a îmbrăcat în veșmintele arhierești, a poruncit preoților și diaconilor să se îmbrace și ei, și a ieșit cu ei înaintea mulțimii. Uimiți de curajul lui și de lumina cerească ce strălucea pe fața lui, păgânii au căzut la pământ, slăbiți, ca morți, la picioarele lui. Episcopul s-⁠a rugat, i-⁠a ridicat și i-⁠a vindecat, iar ei, ascultându-⁠i îndemnul, au primit credința și s-⁠au botezat. De atunci Biserica din Rostov a început să crească, iar un vechi cuvânt de laudă spune că atunci a început să se risipească întunericul idolilor și a strălucit lumina dreptei credințe.

Sfârșitul

Despre moartea lui știrile nu se potrivesc. După unele a murit în pace, după altele a fost ucis de o mulțime de păgâni; unii o pun în 1070, alții în 1073, iar istoricul Evgheni Golubinski spune că a murit pe la 1077. Toate copiile vieții sale cunoscute de Mitropolitul Macarie, ca și primele redactări ale epistolei Sfântului Simon, vorbesc despre o moarte pașnică, iar episcopul Ioan îl laudă în canonul său ca preafericit și cuvios, nu ca mucenic.

Într-⁠o redactare mai târzie a epistolei sale, Sfântul Simon scrie însă că Leontie, marele ierarh pe care Dumnezeu l-⁠a proslăvit cu nestricăciunea, a fost ucis de necredincioși după multe chinuri, fiind al treilea cetățean al lumii rusești încununat de Hristos, după cei doi mucenici varegi. Unii istorici cred că această schimbare s-⁠a făcut când cneazul Vladimir a început să fie cinstit ca botezătorul întregii Rusii, iar Leontie a trecut din rândul botezătorilor Rostovului în cel al mucenicilor.

Moaștele și cinstirea

Trupul său a fost îngropat în catedrala Adormirii din Rostov. În 1162, când se săpau temeliile noii catedrale de piatră a marelui cneaz Andrei Bogoliubski, în locul celei de stejar arse în 1160, trupul a fost aflat nestricat și a fost așezat într-⁠un sarcofag de piatră trimis de cneaz, într-⁠un paraclis ridicat în cinstea lui la miazăzi de altar. Episcopul Ioan I al Rostovului a rânduit prăznuirea lui în ziua aflării moaștelor, la 23 mai, și a scris canonul lui, din Mineiul pe mai.

Bolțile catedralei, ridicate de meșteri nepricepuți, s-⁠au prăbușit curând, iar moaștele au fost mutate în biserica Sfântului Ioan Teologul, unde au rămas până în 1231. La 25 februarie 1231 au fost aduse în noua catedrală a Adormirii, într-⁠un paraclis închinat sfântului. În 1609, polonezii și lituanienii care au pustiit Rostovul au furat racla de aur și icoana prețioasă a sfântului; de atunci moaștele stau sub obroc, iar deasupra se află o raclă cu icoana lui. În 1800 credincioșii din Rostov au făcut o raclă de argint cu baldachin de bronz aurit.

La restaurarea catedralei, în 1884, sub podeaua paraclisului Sfântului Leontie s-⁠a descoperit vechiul paraclis închinat lui, cu o nișă împodobită cu fresce care îl înfățișează pe sfânt, trecerea lui la Domnul și aflarea moaștelor, iar dedesubtul raclei de argint, un mormânt zidit din piatră albă, în care se crede că se odihnesc moaștele. La 20 decembrie 2019 a fost așezată deasupra lor o nouă raclă de argint, lucrată de meșteri din Nijni Novgorod.

Amintirea lui a pătruns și în folclor: într-⁠o bylină, tatăl voinicului Alioșa Popovici este numit „popa Leontie din Rostov”, iar tradițiile locale l-⁠au identificat uneori cu sfântul. Sfântul Leontie este prăznuit la 23 mai.