Epifanie cel Înțelept

Cuviosul Epifanie cel Înțelept (Premudrîi) a fost un monah și scriitor de vieți de sfinți din Rusia, ucenic al Sfântului Serghie de Radonej. S-⁠a născut la Rostov, în prima jumătate a secolului al XIV-⁠lea, și a murit în jurul anului 1420 (cel mai târziu în 1422), ca ieromonah, la Mănăstirea Treimii. Este pomenit la 23 mai (5 iunie) în Soborul Sfinților din Rostov și Iaroslavl. Istoricul Serge Zenkovski spunea că el, alături de Ștefan de Perm, Serghie de Radonej și pictorul Andrei Rubliov, a întruchipat „renașterea duhovnicească și culturală rusă de la sfârșitul veacului al XIV-⁠lea și începutul celui următor”.

Tinerețea și călătoriile Judecând după Viața lui Ștefan de Perm, scrisă de el, a învățat, ca și Ștefan, la mănăstirea Sfântului Grigorie Teologul din Rostov, numită Zatvor, vestită pentru biblioteca ei. De tânăr a învățat să copieze manuscrise și să picteze icoane. A învățat și greaca și tradițiile hagiografice grecești. „Se ciondănea” adesea cu Ștefan în privința înțelesului textelor și uneori îi făcea mustrări, ceea ce arată că, dacă Ștefan era mai în vârstă, nu era cu mult. Era bine învățat: numeroasele citate și amintiri literare, făcute din memorie și împletite în scrierile lui, arată că știa bine Psaltirea, Noul Testament, mai multe cărți din Vechiul Testament și că citise literatura patristică și hagiografică. Unele fapte fac să se creadă că a călătorit mult, în Constantinopol, la Athos și la Ierusalim. Mai târziu a venit la Mănăstirea Sfintei Treimi, întemeiată de Serghie în 1337. În titlul „Laudei lui Serghie de Radonej” este numit ucenicul lui, iar Pahomie Logofătul (Sârbul) spune că a trăit mulți ani, din tinerețe, „împreună cu egumenul de la Treime”. În 1380 se afla la Lavra Treimii și Serghiei, om matur, învățat, copist și grafician cu experiență, și om cu duh de observație și cu înclinație pentru însemnări de cronică. După moartea lui Serghie, în 1392, a început să facă însemnări despre el, apoi a plecat probabil la Moscova, în slujba mitropolitului Chiprian, și s-⁠a împrietenit cu Teofan Grecul. În 1408, în vremea atacului hanului Edigei asupra Moscovei, a fugit la Tver, unde s-⁠a împrietenit cu arhimandritul mănăstirii Spaso-⁠Atanasievski, Corneliu, în schimă Chiril, cu care a ținut apoi legătură prin scrisori. Într-⁠una din scrisorile sale a vorbit cu laudă despre meșteșugul și lucrările lui Teofan Grecul, despre mintea și învățătura lui (scrisoarea din 1413 este izvorul principal despre marele pictor) și s-⁠a numit pe sine „izograf”. În anii 1410 s-⁠a așezat iarăși la Mănăstirea Treimii, având loc de cinste între frați: „era duhovnic în marea lavră întregii frății”.

Scrierile A scris cel puțin trei lucrări: Viața Sfântului Ștefan de Perm („Cuvânt despre viața și învățătura părintelui nostru Ștefan, episcopul din Perm”, încheiat curând după moartea acestuia, în 1396, păstrat în aproximativ cincizeci de copii din veacurile XV-⁠XVII), Viața Sfântului Serghie de Radonej și „Cuvântul de laudă” al lui Serghie. Boris Kloss crede că este și autorul Letopisețului Treimii. A început să adune materialele pentru Viața lui Serghie la un an după moartea sfântului, din amintirile lui și din povestirile altor contemporani, și a terminat-⁠o la douăzeci și șase de ani de la moarte, în jurul anilor 1417-1418. Opera a fost refăcută de Pahomie Sârbul, redactare mai des întâlnită, iar în copiile din secolul al XV-⁠lea viața apare rar. Ei i se atribuie și „Povestirea monahului Epifanie despre calea spre sfânta cetate a Ierusalimului”, introducerea la Letopisețul din Tver și o scrisoare către egumenul Chiril al Tverului.

Viața lui Serghie urmează cu fidelitate tiparele hagiografice stabilite și are multe paralele cu pasaje din Scriptură. Epifanie se oprește asupra însușirilor duhovnicești ale sfântului, de aceea nu insistă pe legăturile lui apropiate cu cneazul Dmitri Donskoi. Dorea să înfățișeze o sfințenie idealizată și a făcut-⁠o prin lungi laude. Stilul lui literar a primit numele de „pletenie slov”, împletirea cuvintelor, și se recunoaște după mulțimea de cuvinte noi, compuse din substantive sau din substantiv și adjectiv. După el, cuvintele obișnuite ale omului de rând „nu pot spune măreția faptelor săvârșite de sfinți spre slava lui Hristos”. Zenkovski numește scrierile lui „o nouă pagină în istoria literaturii ruse”. Se crede adesea că noul stil a fost înrâurit de înflorirea picturii ruse a vremii, iar Epifanie era un mare admirator al lui Teofan Grecul. După Tvorogov, el arată mai bine decât ceilalți autori ruși stilul celei de-⁠a doua influențe sud-⁠slave, care a adus apropierea limbii literare de tradiția balcanică și duhul pre-⁠renașterii, atenția către viața sufletească a omului. Viețile scrise de el nu dau detalii concrete din viața reală.