Nichita Stâlpnicul din Pereslavl

Sfântul Cuvios Nichita Stâlpnicul a fost un monah rus din secolul al XII-⁠lea, care a întemeiat mănăstirea Sfântul Nichita pe malul răsăritean al lacului Pleșcheev, în Zalesie, aproape de Pereslavl. A fost ucis la 16 mai 1186. Biserica îl pomenește la 24 mai, iar la 23 mai în Soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl.

Era originar din Pereslavl-⁠Zalesski și, în tinerețe, căsătorit, avea o viață stricată. După cum spune Viața lui, fusese prieten al vameșilor și strângea dările și impozitele, îmbogățindu-⁠se din jefuirea locuitorilor. În 1152, Iuri Dolgoruki a mutat orașul Pereslavl pe un loc nou și a poruncit o strângere mai aspră de dări. Nichita, care conducea strângerea, jefuia pe oameni, însușindu-⁠și sume mari. Odată a intrat într-⁠o biserică în care se citeau cuvintele din cartea profetului Isaia: „Spălați-⁠vă, curățiți-⁠vă”. Cuvintele l-⁠au atins atât de adânc încât a hotărât să lase viața păcătoasă. După tradiție, în noaptea aceea n-⁠a dormit, iar dimineața, când soția pregătea masa pentru oaspeți, a văzut în cazanul în fierbere când un cap omenesc, când o mână, când un picior. Nichita a văzut același lucru, i s-⁠a trezit conștiința și a înțeles că prin dările lui face ca un ucigaș. A fugit din casă strigând: „Vai mie, mult am greșit. Doamne, povățuiește-⁠mă pe calea Ta”. A părăsit casa și familia și s-⁠a dus la mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Nichita, la trei verste de Pereslavl, unde egumenul l-⁠a încercat poruncindu-⁠i să stea trei zile la poarta mănăstirii și să spună oricui trecea păcatele lui.

A primit tunderea și a dus o viață aspră: și-⁠a pus lanțuri grele de fier, unele mai ușoare pe trup, altele, cântărind cam patruzeci de kilograme, peste haine, și s-⁠a închis într-⁠un stâlp de piatră, în care, până la moarte, a petrecut zi și noapte în osteneli, post și rugăciune, cerând iertare pentru păcatele lui cu cuvintele: „Stăpâne Hristoase, Împărate, miluiește-⁠mă pe mine cel căzut”. Pentru viața lui de nevoință și pocăință a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Vestea s-⁠a răspândit, iar de peste tot veneau pelerini, între ei prințul Mihail Vsevolodovici de Cernigov, paralizat, tatăl Cuvioasei Eufrosina din Suzdal, pe care Nichita l-⁠a vindecat.

Seara de 16 mai 1186, tâlharii, crezând că lanțurile lui sunt din argint, l-⁠au ucis și le-⁠au luat. Când au văzut că sunt de fier, le-⁠au aruncat în Volga. Se povestește că monahii mănăstirii Sfinților Petru și Pavel din Iaroslavl au văzut trei raze de lumină deasupra râului și au găsit lanțurile plutind. Sfântul s-⁠a arătat în vis monahului bătrân Simeon, spunându-⁠i să pună lanțurile lângă moaștele lui. Monahii le-⁠au dus la mormântul lui din Pereslavl. Este numit și cuvios mucenic.