Eufrosina de Poloțk

Cuvioasa Eufrosina de Poloțk (Predslava) a fost prințesă din Poloțk, fiica prințului Sviatoslav (Gheorghe) Vseslavici, monahie, stareță, ctitoare de mănăstiri și luminătoare. A murit în Țara Sfântă, în jurul anului 1167 (după alte izvoare, în 1173). Este pomenită la 23 mai și este una dintre cei cincisprezece sfinți ocrotitori ai Belarusului, prăznuiți în prima duminică după Rusalii; este singura sfântă fecioară de neam slav de răsărit.

Tinerețea și monahismul

Predslava s-⁠a născut între 1101 și 1105 în familia lui Rurik, ai cărei membri erau cnejii Poloțkului, azi în Belarus, nepoată a cneazului Vseslav. Încă de mică a învățat să citească Psaltirea și alte cărți, iar iubirea ei de învățătură era împreunată cu rugăciune. Când a împlinit doisprezece ani, părinții au vrut să o mărite; a respins toate cererile și, fără știrea părinților, a fugit la mănăstirea unde mătușa ei, Romania, era stareță, și a luat numele Eufrosina („bucurie”). Cu binecuvântarea episcopului Ilie al Poloțkului, a început să trăiască lângă catedrala Sfânta Sofia, unde a copiat cărți și, poate, a tradus; banii câștigați i-⁠a dat săracilor. Se spune că un înger i-⁠a arătat în vis locul unde trebuia să întemeieze o mănăstire, lângă Poloțk, în Selțe, și i s-⁠a arătat de trei ori; același înger i s-⁠a arătat și episcopului.

Ctitoria și lucrarea

În jurul anului 1128, episcopul i-⁠a încredințat sarcina de a rândui o mănăstire de maici, Schimbarea la Față a Mântuitorului din Selțe, unde ea a învățat tinerele femei să copieze cărți, să cânte, să coasă și alte meșteșuguri, iar prin străduința ei s-⁠a ridicat în 1161 o catedrală care există și azi. A atras în monahism pe sora ei, Evdochia, și multe fecioare din neamuri alese, între care o rudă, Zvenislava, care i-⁠a adus averea și podoabele, iar Eufrosina a călugărit-⁠o cu numele Evpraxia. A întemeiat și o mănăstire de monahi, închinată Maicii Domnului, și două biserici; biserica Sfântului Mântuitor, încă în picioare, este cel mai prețios monument al arhitecturii belaruse vechi. Mănăstirile ei au fost centre de învățătură, cu școli, biblioteci, scriptorii, și un azil pentru bătrâni. La porunca ei, meșterul Lazăr Bohșa a făcut o cruce de aur, cu șase brațe, împodobită cu email și pietre scumpe, dăruită bisericii Sfântului Mântuitor în 1161; ea a dispărut în 1941, în vremea evacuării muzeului, și nu s-⁠a mai găsit.

Pelerinajul și moartea

Spre sfârșitul vieții a plecat în pelerinaj la Constantinopol și în Țara Sfântă. Patriarhul Mihail al II-⁠lea i-⁠a dăruit o icoană a Maicii Domnului, numită „Fecioara din Korsun”, iar regele cruciat Amalric I al Ierusalimului a primit-⁠o. A murit la Ierusalim și a fost îngropată în mănăstirea Sfântului Teodosie. După cucerirea Ierusalimului de Saladin, în 1187, călugării i-⁠au dus trupul la Kiev, în Lavra Pecerska, iar în 1910 moaștele au fost aduse în orașul ei, Poloțk. A fost canonizată în 1984. În Belarus există mănăstirea Sfânta Eufrosina din Poloțk, iar o biserică Sfânta Eufrosina în Minsk; biserici îi poartă numele și la Londra, Toronto, Vilnius și în statul New Jersey.