Dimitrie I al Georgiei

Dimitrie I a fost rege al Georgiei din dinastia Bagrationi, între 1125 și 1156, fiul cel mare al lui David al IV-⁠lea Ziditorul. Este cinstit ca sfânt de Biserica Ortodoxă Georgiană, iar după ce a fost silit să părăsească tronul s-⁠a făcut monah cu numele Damian și a lăsat imne bisericești, între care cunoscutul „Tu ești via”.

Tinerețea și faptele de arme

Dimitrie era fiul cel mare al lui David al IV-⁠lea din prima sa soție, Rusudan, o armeancă, și a fost crescut la Kutaisi. În 1117 tatăl său l-⁠a trimis într-⁠o campanie de pedepsire în Șirvan, unde tânărul comandant a luat cetatea Kaladzori, mai târziu numită Alberd, și s-⁠a întors cu prizonieri și cu mari bogății, ceea ce i-⁠a întărit faima. La 12 august 1121, în bătălia de la Didgori împotriva selgiucizilor, David al IV-⁠lea și-⁠a împărțit oastea în două, iar Dimitrie a condus o rezervă ascunsă. Georgienii au prefăcut o trecere de partea dușmanului și au semănat confuzie în tabăra lui, iar când conducerea selgiucidă s-⁠a clătinat, Dimitrie a lovit din flanc și a rupt oștile vrăjmașe. A urmărit apoi dușmanul trei zile. În 1125, după Viața regelui Dimitrie, David l-⁠a declarat împreună-⁠domnitor și l-⁠a încoronat cu propriile mâini, spunând că el va cârmui cu bine Georgia, prin înțelepciune, castitate și vitejie. David a trecut la Domnul în acel an, la 24 ianuarie, iar Dimitrie a rămas rege.

Domnia

Dimitrie a primit de la tatăl său un stat mare și înfloritor, de la Marea Neagră până la Marea Caspică, pe care s-⁠a străduit să-⁠l păstreze în hotarele lui. Încă din 1125 a trebuit să alunge pe selgiucizi din cetatea Dmanisi, care păzea una dintre căile spre Tbilisi dinspre miazăzi. În 1129-1130, cu sprijinul surorii sale, a ajuns la o înțelegere în Șirvan, care a fost împărțit în două, partea creștină intrând în Georgia, iar partea răsăriteană rămânând emirului Manuchihr, supus Georgiei. În 1130 a fost nevoit să cedeze Ani șadadizilor, cu legământul că marea biserică din oraș rămâne creștină și că Georgia poate interveni pentru ocrotirea creștinilor. În același an, fratele său vitreg Vahtang s-⁠a răsculat cu sprijinul marelui senior Ivane Abuletisdze, dar regele i-⁠a prins pe uneltitori, iar Vahtang a fost orbit și aruncat în temniță.

În 1139 Dimitrie a atacat Ganja și a adus în Georgia poarta ei de fier, pe care a dăruit-⁠o mănăstirii Gelati din Kutaisi și care se păstrează acolo până azi. Ganja n-⁠a putut fi ținută mult timp și a căzut din nou, în 1143. În 1154 a obținut, în înțelegere cu emirul Șaddad al Aniului, o biruință asupra emirului Saltuk al Erzurumului, pe care l-⁠a prins și l-⁠a lăsat liber pentru o răscumpărare. După izvoare, pentru musulmanii din Tbilisi vremea lui a fost bună, iar regele mergea vinerea la moschee și asculta rugăciunea. A dat-⁠o pe fiica sa Rusudan de soție unor conducători selgiuci, iar pe o altă fiică, în 1154, lui Iziaslav al II-⁠lea al Kievului.

Lepădarea de tron

Dimitrie avea doi fii, pe David, cel mai mare, și pe Gheorghe, cel mai tânăr, pe care îl iubea mai mult și căruia i-⁠a hotărât moștenirea, înlăturându-⁠l pe David. Neamurile care sprijiniseră mai înainte pe fratele lui, Vahtang, s-⁠au ridicat acum împotriva acestei înlăturări. O primă încercare de lovitură de stat a eșuat în 1150, dar în 1154 sau 1155 David a izbutit, iar regele a fost silit să intre în mănăstire și s-⁠a călugărit cu numele Damian. În mănăstire a alcătuit imne bisericești, între care i se atribuie imnul „Shen khar venakhi” (Tu ești via), închinat Născătoarei de Dumnezeu. După șase luni de domnie, David a murit, iar Dimitrie s-⁠a întors pe tron. Izvoarele diferă asupra sfârșitului: după unele, a murit curând, în cetatea Bebristsihe, după altele a predat în 1156 domnia fiului său Gheorghe al III-⁠lea, tatăl Marii regine Tamar, și a trăit după 1158 ca monahul Damian. A fost înmormântat la mănăstirea Gelati.

Biserica Georgiană îl pomenește ca sfânt la 23 mai. Poetul și imnograful rege este cinstit nu doar pentru apărarea țării, ci și pentru cântările lui.