Faust de Riez

Sfântul Faust a fost episcop al cetății Riez din Provența, în sudul Galiei, și unul dintre cei mai cunoscuți apărători ai credinței din veacul al V-⁠lea. Biserica îl pomenește ca monah, egumen și ierarh care a stat împotriva arianismului și a învățăturii despre predestinare, plătind pentru aceasta cu surghiunul.

S-⁠a născut între anii 405 și 410, dintr-⁠o familie bogată galo-⁠romană; contemporanii săi, Avit de Vienne și Sidoniu Apolinarie, spun că era originar din Britania. A primit o învățătură aleasă, în retorică și în filosofia creștină, iar unii cred că a fost avocat. Sub înrâurirea mamei sale, cunoscută pentru viața ei sfântă, a lăsat lumea și a intrat în mănăstirea din Lérins, de pe insula Sfântul Honorat. Acolo a fost hirotonit preot, iar în 432, pentru evlavia lui, a fost ales egumen în locul lui Maxim, ajuns episcop la Riez. A condus mănăstirea aproape douăzeci și cinci de ani, a întemeiat o școală de teologie și s-⁠a făcut cunoscut ca predicator cu darul cuvântului rostit pe loc și ca aspru nevoitor.

După Maxim a ajuns el însuși episcop de Riez, în 461 după unele izvoare. Treapta nouă nu i-⁠a schimbat viața: a rămas postitor, s-⁠a întors adesea la Lérins ca să-⁠și înnoiască râvna și a întemeiat multe mănăstiri în eparhia sa. A luat parte la sinodul de la Roma din 462, sub papa Ilarie, iar în 471 a mers cu episcopii Leonțiu al Arlesului și Vasile al Aix-⁠ului la regele got Euric, pentru tratative de pace.

A luptat cu hotărâre împotriva arianismului și a pelagianismului, ca și împotriva doctrinei despre predestinarea absolută, învățată de preotul Lucid și osândită la sinoadele din Arles și Lyon (475). La cererea episcopilor, mai ales a lui Leonțiu al Arlesului, a scris două cărți despre harul lui Dumnezeu și libertatea voinței omenești; mai târziu, opinia lui în această chestiune a fost aspru criticată, iar semipelagianismul a fost osândit la Sinodul din Orange (529). A mai scris două cărți despre Duhul Sfânt și douăsprezece epistole păstrate; o scriere împotriva arienilor și a macedonienilor s-⁠a pierdut. Credea că sufletul omenesc este, într-⁠un anumit sens, trupesc, numai Dumnezeu fiind duh desăvârșit.

Pentru împotrivirea sa față de arianism, regele Euric, care stăpânea o mare parte din sudul Galiei, l-⁠a alungat din scaun, iar surghiunul a ținut opt ani. S-⁠a întors după moartea regelui, în 484, și a păstorit până la adormirea sa, între 490 și 495. Credincioșii lui l-⁠au socotit sfânt, iar oamenii din Riez au zidit o bazilică în cinstea sa. Se prăznuiește la 28 septembrie.