Felicita din Roma

Sfânta Mucenică Felicita din Roma este cinstită ca mama a șapte fii mucenici, care au pătimit în Roma în veacul al II-⁠lea, pe vremea lui Antonin Pius, după unele izvoare în anul 164 sau 165. Cu certitudine, istoria nu păstrează despre ea decât numele și faptul că a fost îngropată în cimitirul lui Maxim, pe via Salaria, la 23 noiembrie. Povestea mamei și a fiilor este cunoscută din legendă, iar Biserica Ortodoxă îi pomenește la 25 ianuarie.

Ce se știe sigur și ce spune tradiția

Cel mai vechi izvor istoric, calendarul martirilor Romei din vremea papei Liberiu, la mijlocul veacului al IV-⁠lea, pomenește la 10 iulie șapte mucenici îngropați în patru cimitire diferite, dar nu spune că ar fi frați și nu o amintește pe Felicita. Martirologiul Ieronimian vorbește despre sărbătoarea ei la 25 ianuarie. Mai târziu, legenda le-⁠a legat pe toți: Felicita ar fi fost mama lor. Această Felicita nu este aceeași cu mucenica din Africa de Nord, Felicita, care a pătimit împreună cu Perpetua.

După tradiție, Felicita era o văduvă bogată și evlavioasă dintr-⁠o familie romană, mama a șapte fii: Ianuarie, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitalie și Marțial. S-⁠a dăruit faptelor de milostenie și a adus multe suflete la credința creștină prin pilda ei. Mai târziu, preoții păgâni au învinuit-⁠o că răspândește credința creștină; împărțind toată averea, a ieșit la vedere, propovăduind pe Hristos. Aceasta a stârnit mânia păgânilor, iar fiii ei au fost predați la chinuri.

Mucenicia

Felicita s-⁠a rugat lui Dumnezeu să nu fie ucisă înaintea fiilor, ca să-⁠i poată întări în chinuri și să nu se lepede de Hristos. I-⁠a însoțit cu bucurie, unul câte unul, până i-⁠a văzut pe toți șapte omorâți. Nu se știe sigur cum a murit fiecare, dar se spune că Ianuarie, cel mai mare, a fost bătut cu biciul până a murit; Felix și Filip au fost loviți cu ciomege; Silvan a fost aruncat în prăpastie cu capul înainte; iar cei trei mai mici, Alexandru, Vitalie și Marțial, au fost decapitați. După fiecare execuție i s-⁠a dat prilejul să-⁠și tăgăduiască credința, iar ea a refuzat. În cele din urmă a primit și ea cununa muceniciei.

Papa Grigorie cel Mare a rostit despre ea, la mormântul ei, o omilie în care spune că în piept de femeie a văzut vitejie bărbătească și a numit-⁠o mai mult decât mucenică. Această predică, ținută la 25 ianuarie, în biserica ridicată deasupra mormântului ei, arată că ziua aceea era sărbătorită în Roma din vechime.

Moaștele și cinstirea

Toate itinerariile romane vechi așază mormântul ei în biserica de deasupra catacombei lui Maxim, pe via Salaria. Cripta în care a fost îngropată a fost mărită mai târziu ca o capelă subterană și redescoperită în 1885. În Evul Mediu timpuriu exista o capelă în cinstea ei într-⁠o clădire romană veche, aproape de ruinele Băilor lui Titus. Părți din moaștele ei se păstrează în biserica capucinilor din Montefiascone și în biserica Santa Susanna din Roma. Este socotită ocrotitoare a celor care caută vindecare.

Legenda ei seamănă mult cu cea a Sfintei Simforosa, iar istoriile lor ar putea fi confundate. Până în 1969, calendarul roman numea pe cei șapte mucenici „Cei șapte frați sfinți”. Biserica Ortodoxă îi pomenește la 25 ianuarie, iar Biserica Catolică pe Felicita la 23 noiembrie; Biserica Ortodoxă Sârbă îi prăznuiește la 25 ianuarie după calendarul bisericesc, adică 7 februarie după cel gregorian.