Moise al Novgorodului

Sfântul Moise (în lume Mitrofan) a fost arhiepiscop al Novgorodului și Pskovului, ierarh blând și iubitor de monahism, ctitor de mănăstiri și biserici, care a stat în scaunul Novgorodului între 1325 și 1330, apoi între 1352 și 1359. A murit în mănăstirea Skovorodski la 25 ianuarie 1362. Este pomenit la 25 ianuarie (7 februarie pe stil nou), în a treia duminică după Rusalii în soborurile sfinților Novgorodului și Pskovului și în duminica de după 29 iunie în soborul sfinților din Tver.

Începuturile

S-⁠a născut la Novgorod, într-⁠o familie bogată și cucernică, și a primit o bună educație. Din copilărie era evlavios și, abia ieșit din adolescență, a plecat în taină de la părinți la mănăstirea Otroci din Tver, unde a primit tunderea monahală. Părinții l-⁠au găsit acolo și l-⁠au rugat să se mute într-⁠o mănăstire din Novgorod, mai aproape de ei. Ascultând, s-⁠a mutat la mănăstirea Kolmov, de lângă Novgorod. După un timp, monahul Moise a fost hirotonit ieromonah de arhiepiscopul David al Novgorodului, apoi ridicat la rangul de arhimandrit și numit egumen al mănăstirii Sfântul Gheorghe (Iuriev) din Novgorod.

Primul episcopat

În 1325 a fost hirotonit la Moscova de mitropolitul Petru ca episcop al Novgorodului și Pskovului, cu ridicare la rangul de arhiepiscop. Au fost vremuri grele: pustiiri repetate prin incendii în Novgorod, cu multele lui biserici, tulburări populare cu jafuri care țineau pe toți în teamă și primejdia incursiunilor tătaro-⁠mongolilor, care urmăreau prinții nesupuși. În 1328 a mers cu Avram, mai-⁠marele orășenilor (tâsleacul), la Pskov, la prințul Alexandru Mihailovici, fugit acolo după răscoala din Tver, ca să-⁠l roage să meargă la Hoardă, cum poruncise hanul Uzbek. Alexandru n-⁠a vrut să meargă la han. Sufletul sfântului căuta singurătatea monahală și în 1330 s-⁠a retras la mănăstirea Kolmov, unde a primit schima.

Al doilea episcopat

Din 1352, la cererea stăruitoare a novgorodenilor, a condus a doua oară eparhia Novgorodului. Iubea mult zidirea de biserici și orânduirea mănăstirilor. În timpul păstoririi a întemeiat sau a înnoit cinci mănăstiri: Învierii de la Deriavița (1335), mănăstirea de maici Teologului de lângă Novgorod (1354), mănăstirea Arhanghelului Mihail de la Skovorodka, cu o biserică de piatră (1355), mănăstirea de maici Sfântului Duh din Novgorod (înnoită în 1357) cu o biserică a Sfântului Duh, și mănăstirea Adormirii de la Radogoșci (1357). A mai ridicat câteva biserici: biserica Zeciuielii în mănăstirea din Novgorod (1359), biserica Sfântului Procopie pe curtea prințului (1359) și biserica Bunei Vestiri de pe strada Mihailovskaia din Novgorod (1362).

În toată slujirea lui a purtat grijă de binele turmei, ajutând pe cei suferinzi și pe cei nedreptățiți, îngrijind văduvele și orfanii, apărând pe cei slabi de asuprirea celor puternici. S-⁠a luptat cu erezia strigolnicilor și cu obiceiurile păgâne care nu muriseră încă la Novgorod. Avea o dragoste deosebită pentru luminarea duhovnicească: cu binecuvântarea lui s-⁠au adunat copiști care au scris multe cărți, mai ales de slujbă. În 1354 patriarhul Filotei al Constantinopolului, în semn de adâncă cinstire, i-⁠a îngăduit să folosească vechiul privilegiu al ierarhilor Novgorodului, de a purta veșminte cu cruci (felon crucifer), pe care le-⁠a trimis el însuși, și i-⁠a dat voie să se adreseze direct patriarhului Constantinopolului. Împăratul Ioan al VI-⁠lea Cantacuzino i-⁠a dăruit un hrisov cu pecete de aur.

În 1359, simțindu-⁠se slăbit și bolnav, s-⁠a retras în mănăstirea Skovorodski, întemeiată de el, în ciuda rugăminților stăruitoare ale întregului popor. În anul plecării lui din arhiepiscopie, cu prilejul schimbării primarului, a izbucnit la Novgorod o răscoală: răsculații au ucis mulți boieri, au dărâmat podul peste Volhov și timp de trei zile locuitorii părții Negustorești și ai părții Sofia au stat față în față, pregătiți de o luptă aprigă. Atunci sfântul Moise a ieșit la cei învrăjbiți și, binecuvântându-⁠i, a zis: „Copii, nu stârniți război, nu intrați în luptă. Să nu rămână pustii sfintele biserici și locul acesta.” A murit în mănăstirea Skovorodski la 25 ianuarie 1362 și a fost îngropat în biserica soborniceasă a mănăstirii.

Cinstirea

Viața sfântului a fost scrisă, cu binecuvântarea arhiepiscopului Iona al Novgorodului, de ieromonahul Pahomie Logofătul. A fost trecut în rândul sfinților înainte de secolul al XVII-⁠lea. La 19 (29) aprilie 1686, în vremea mitropolitului Corneliu al Novgorodului, i s-⁠au aflat moaștele nestricate. În 1782, prin grija mitropolitului Gavriil (Petrov), în mănăstirea Skovorodski s-⁠a făcut o raclă nouă de bronz în care au fost mutate moaștele.