Vladimir

Sfântul Sfințit Mucenic Vladimir, în lume Vasili Nichiforovici Bogoiavlenski, a fost mitropolit al Moscovei, apoi al Petrogradului și în sfârșit al Kievului și al Haliciului, ucis la Kiev în 1918, la începutul prigoanei bolșevice. A fost primul ierarh ucis ca nou-⁠mucenic sub sovietici. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în 1992 și îl pomenește la 25 ianuarie, după calendarul vechi, în ziua mucenicirii lui.

S-⁠a născut la 1 ianuarie 1848 în satul Malomorșevka din gubernia Tambov, în familia preotului Nichifor Bogoiavlenski. A absolvit seminarul din Tambov și Academia Duhovnicească din Kiev, în 1874, și a predat la Tambov omiletica, liturgica, teologia pastorală și Sfânta Scriptură. A lăsat învățământul pentru slujirea pastorală și în 1882 a fost hirotonit preot. După moartea soției și a fiului, în 1886, a primit tunderea monahală cu numele Vladimir și a fost numit egumen al mănăstirii Treimii din Kozlov. În 1888 a mers la Sankt Petersburg ca vicar și a fost sfințit episcop. A fost apoi trimis la Samara, unde, în vremea holerei și a foametei, a chemat clerul și credincioșii să-⁠i ajute pe cei lipsiți, a înființat comitete de întrajutorare, mese gratuite pentru cei flămânzi, și a slujit chiar în barăcile bolnavilor și în cimitirele celor morți de holeră. Din 1892, șase ani, a condus Exarhatul Georgiei, având grijă de luminarea duhovnicească a populației ortodoxe de mai multe neamuri din Caucaz, deschizând biserici și școli parohiale.

În 1898 a fost chemat la Moscova ca mitropolit al Moscovei și Kolomnei, până în 1912. În octombrie 1905 a rostit și a poruncit să se citească în toate bisericile din Moscova o adresare către popor despre cum să se poarte în acele zile tulburi. În 1912, după moartea mitropolitului Antonie, a fost mitropolit al Sankt Petersburgului și Ladogăi și întâistătător al Sfântului Sinod, între 1912 și 1917, dar a ajuns să critice influența lui Rasputin asupra Bisericii și a fost mutat, în decembrie 1915, la Kiev, ca mitropolit al Kievului și Haliciului. Era singurul ierarh din epoca sinodală care a ocupat pe rând cele trei scaune mitropolitane ale imperiului și a fost nominalizat la alegerea patriarhului la Sinodul local din 1917 până în 1918.

În câteva luni de la Revoluția din octombrie, la 25 ianuarie 1918 (7 februarie după calendarul nou), când armata lui Muravyov a trecut prin Ucraina, cinci soldați roșii l-⁠au arestat. A fost ucis chiar sub ochii monahilor, în apropierea Lavrei Pecerska din Kiev, iar trupul i-⁠a fost batjocorit. Împrejurările morții nu sunt pe deplin lămurite și sunt interpretate diferit. A fost canonizat în 1992, iar ziua pomenirii lui a fost proclamată ziua pomenirii tuturor nou-⁠mucenicilor ruși, în duminica cea mai apropiată de 7 februarie.