Grigorie Teologul

Sfântul Grigorie Teologul, numit și Grigorie de Nazianz, este unul dintre cei trei Mari Ierarhi și unul dintre Părinții capadocieni. A fost mare predicator și poet, apărător al dogmei Sfintei Treimi, arhiepiscop al Constantinopolului și, o vreme, președinte al celui de-⁠al Doilea Sinod Ecumenic. Biserica îi dă numele de „Teologul”, pe care îl poartă, pe lângă el, doar Sfântul Apostol Ioan și Sfântul Simeon Noul Teolog.

Familia și studiile

S-⁠a născut în jurul anului 329 la Arianz, lângă Nazianz, în Capadocia, într-⁠o familie creștină bogată. Tatăl său, tot Grigorie, a fost episcop al Nazianzului, iar mama, Sfânta Nona, l-⁠a rugat pe Dumnezeu pentru un fiu și l-⁠a închinat Domnului. Când a învățat să citească, ea i-⁠a pus în mână Sfânta Scriptură. S-⁠a format la început acasă, cu unchiul său Amfilohie, apoi la Nazianz, la Cezareea Capadociei și la Alexandria.

În drum spre Atena, o furtună cumplită a durat zile în șir. Grigorie, încă catehumen, a stat douăzeci de zile la pupa corăbiei, rugându-⁠se să nu piară înainte de Botez; a făgăduit că se va închina lui Dumnezeu și a fost scăpat. La Atena a învățat șase ani retorica, poezia, geometria și astronomia. Acolo l-⁠a cunoscut pe Vasile, viitorul arhiepiscop al Cezareei, cu care s-⁠a împrietenit atât de strâns încât păreau un suflet în două trupuri. În aceeași vreme a studiat în oraș și Iulian, viitorul împărat apostat.

Preot și episcop

În 358 s-⁠a întors la Nazianz. A fost botezat la vârsta de treizeci și trei de ani de tatăl său, devenit episcop, iar apoi, împotriva voinței sale, a fost hirotonit preot de acesta. Când tatăl a vrut să-⁠l facă episcop, a fugit la Vasile, în Pont, unde acesta organizase o mănăstire. Acolo au viețuit împreună ca ascetici. Grigorie a scris în anii 362 și 363 două cuvântări împotriva lui Iulian Apostatul, în care socotea că Hristos va birui prin iubire și răbdare.

După moartea fratelui său Cezariu, s-⁠a întors acasă să-⁠și ajute tatăl și l-⁠a întărit în credința drept slăvitoare. În 372 Vasile l-⁠a hirotonit episcop al Sasimei, un orășel între Cezareea și Tiana, pe care îl crease ca să-⁠și întărească poziția față de episcopul Anthim al Tianei. Grigorie a primit cu greu, a rămas la Nazianz, unde tatăl său era pe moarte, și a păstorit cetatea după moartea acestuia, în 374. Ținea o viață aspră, iar în 375 s-⁠a retras la o mănăstire din Seleucia, unde a rămas trei ani.

La Constantinopol

După moartea împăratului Valens, în 378, un sinod al episcopilor l-⁠a chemat să ajute Biserica Constantinopolului, bântuită de eretici. Cu învoirea lui Vasile, a venit în 379 și a început să slujească și să predice într-⁠o biserică mică numită Anastasia, adică a Învierii. Ereticii erau mulți: arieni, macedonieni, apolinariști. Pe măsură ce predica, numărul lor scădea, iar al ortodocșilor creștea. În noaptea Paștilor din 379, pe când boteza catehumeni, o gloată de eretici înarmați a năvălit în biserică, a aruncat cu pietre, a ucis un episcop și l-⁠a rănit pe Grigorie. Blândețea și statornicia lui l-⁠au apărat, iar cuvântul său a adus mulți la Biserică.

În capitală trăia ca în pustie. Prietenul lui, filosoful Maxim, s-⁠a lăsat sfințit episcop în locul lui, dar poporul l-⁠a izgonit. La 24 noiembrie 380 a sosit împăratul Teodosie, care a dat marea biserică ortodocșilor, iar Grigorie a intrat în ea cu alai. Un ucigaș trimis asupra lui s-⁠a căit și a venit la el plângând.

Sinodul al Doilea Ecumenic

La Sinodul din 381 a fost ales arhiepiscop al Constantinopolului. După moartea lui Meletie al Antiohiei a prezidat sinodul și, ca să împace Apusul cu Răsăritul, a propus să fie recunoscut Pavlin ca episcop al Antiohiei. Episcopii egipteni și macedoneni, sosiți târziu, nu voiau să recunoască alegerea. Pentru pacea Bisericii, Grigorie a hotărât să se retragă. „Să fiu ca proorocul Iona”, spunea, „eu sunt pricina furtunii, dar mă jertfesc pentru mântuirea corăbiei”. A rostit în fața sinodului un cuvânt de rămas bun și a plecat.

Cuvântările, poemele și ultimii ani

Întors în Capadocia, l-⁠a pus pe cuviosul Eulaliu episcop la Nazianz și s-⁠a retras la Arianz, în singurătatea pe care o iubea. A scris acolo cea mai mare parte a poemelor, între care un poem autobiografic de aproape două mii de versuri. A trecut la Domnul la 25 ianuarie, în 389 după sinaxarul OCA și în 390 după alte surse.

Cele cinci Cuvântări teologice arată cine poate teologhisi: cel încercat în contemplație, curat la suflet și la trup. Grigorie învață că Dumnezeu Și-⁠a ascuns ființa și că omul înțelege lucrurile dumnezeiești pe măsura curățirii minții. Combate pe eunomieni, care voiau să cuprindă ființa lui Dumnezeu prin silogisme, și apără dumnezeirea Fiului și a Duhului Sfânt. Pe Duhul Sfânt îl arată lucrând ascuns în Vechiul Testament și mai limpede după Înălțare și Cincizecime. Au rămas patruzeci și cinci de cuvântări, scrisori limpezi și multe poeme. Sinodul de la Calcedon i-⁠a dat titlul de „Teologul”. Sfântul Ioan Damaschin a urmat în expunerea sa învățătura lui Grigorie.

Moaștele și cinstirea

Sfântul a fost îngropat la Nazianz. În 950 moaștele au fost aduse la Constantinopol, în biserica Sfinților Apostoli. O parte a fost luată în 1204, de cruciați, la Roma, și a fost înapoiată la Istanbul în 2004. În România, o parte din capul sfântului se păstrează la Mănăstirea Slatina din județul Suceava, adusă de la Constantinopol în vremea domnitorului Alexandru Lăpușneanu, după cronicarul Ion Neculce. Racla a fost readusă la Slatina în 2001.

Biserica îl prăznuiește la 25 ianuarie, la 30 ianuarie în Soborul Sfinților Trei Ierarhi, împreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, și la 19 ianuarie, la mutarea moaștelor.