Andrei Argunov

Sfântul mucenic Andrei Argunov (1904 până la 5 august 1938) a fost un țăran și președinte al consiliului parohial al bisericii Acoperământul din satul Prudțî, care s-⁠a împotrivit dărâmării zidului bisericii și a murit în lagăr în 1938. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei la 20 aprilie 2005 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, spre cinstire în toată Biserica. Se pomenește (stil vechi) la 25 ianuarie, în Soborul noilor mucenici ai Rusiei, și la 23 iulie.

Viața în Prudțî

S-⁠a născut într-⁠o familie de țărani, a lui Ivan Kuzmici și a Pelagiei Vasilievna Argunov. Tatăl a murit de timpuriu, iar familia a trăit în nevoie, dar Andrei a izbutit să învețe la școala satului. A fost meșteșugar într-⁠un artel care făcea periuțe de dinți, a cântat în corul bisericii și a fost președinte al consiliului parohial al bisericii Acoperământul din Prudțî. Faptele care l-⁠au dus la moarte s-⁠au petrecut în anii 1930. În 1933 s-⁠a înființat în sat un colhoz „fără Dumnezeu”, la care Andrei, în vârstă de douăzeci și nouă de ani, n-⁠a vrut să intre; în următorii trei ani i s-⁠a luat tot: casa, șurile, hambarul, calul și vaca. În 1936, ca țăran individual, i s-⁠a cerut să dea statului 60 kg de carne pe an, ceea ce nu putea face.

În octombrie 1936 puterile locale au vrut să dărâme zidul de cărămidă al bisericii pentru o hidrocentrală a artelului. Argunov, ca președinte al consiliului bisericesc, a spus că nu își dau și nu își vor da consimțământul, că credința creștină a suferit destul de la prigonitorii Bisericii. În 1937 a fost arestat pentru vânzarea de periuțe făcute în artel și osândit la șase luni; după eliberare a fost osândit la muncă silnică pentru că tăiase câteva mesteceni în gardul cimitirului bisericii, fără voia sovietului sătesc.

Arestarea, lagărul și canonizarea

La 14 septembrie 1937 a fost arestat și închis la Taganka, fiind interogat îndată, ceea ce nu era obișnuit. Învinuirea: „activitate contrarevoluționară, răspândire de calomnii împotriva puterii sovietice”. La interogatoriu nu s-⁠a recunoscut vinovat. A spus că se împotrivise dărâmării zidului și îndemnase toți membrii consiliului la protest, spunând că Hristos Și-⁠a purtat Crucea și că și noi trebuie să pătimim de la prigonitorii Bisericii pentru credința creștină. A mai spus că, arătând spre comuniști, a zis: „Voi vă păziți conducătorii în Kremlin după zid de cărămidă și nu-⁠l dărâmați; nouă nu ne pasă de hidrocentrala voastră, orice veți construi, va veni vremea când totul se va nărui”. A spus că a vorbit oamenilor din Prudțî că trebuie păstrate credința și Biserica, că fără ea toți vom pieri, și că socotește comuniștii prigonitori și dușmani ai Bisericii, iar spusele lui nu le socotește calomnii, ci adevăr. La 10 octombrie 1937 o troică specială a NKVD pentru regiunea Moscova l-⁠a osândit la opt ani de lagăr. A fost trimis la Bamlag, unde n-⁠a lucrat nici un an; a murit în lagăr la 5 august 1938 și a fost îngropat într-⁠un loc necunoscut. Eparhia Moscovei l-⁠a propus pentru canonizare, iar la 20 aprilie 2005 Sfântul Sinod l-⁠a slăvit pentru cinstire în toată Biserica, ca mucenic, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei.