Ioasaf de la Borovsk

Sfântul Cuvios Mucenic Ioasaf de la Borovsk (mort la 5 iulie 1610) a fost arhimandrit al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie din 1605 până în 1610, unul dintre sufletele apărării ei în vremea Necazurilor, și a murit la asediul Mănăstirii Pafnutie de la Borovsk. A fost canonizat în 1981 și cuprins, ca preacuvios mucenic, în Soborul sfinților din Radonej.

Cel mai târziu în 1592 a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Pafnutie din Borovsk, unde a ajuns egumen. A luat parte la Soborul Pământului din 1598, care l-⁠a ales țar pe Boris Godunov. În 1605 a devenit stareț al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie și a fost înălțat la treapta de arhimandrit.

Când, în 1608, au sosit lângă Lavră cetele „hoțului din Tușino”, pretendentul Dimitrie al II-⁠lea, sub comanda lui Jan Sapieha, Ioasaf a refuzat hotărât să dea mănăstirea și a fost sufletul și unul dintre organizatorii apărării ei, care a ținut de la 23 septembrie 1608 până la 12 ianuarie 1610, adică aproape șaisprezece luni. El a motivat refuzul prin apărarea Ortodoxiei împotriva „ereticilor latini”, iar răspunsul lui către Sapieha a ridicat sufletele în toată țara. În timpul asediului arhimandritul a luat parte la sfatul voievozilor, în care s-⁠a alcătuit planul de apărare. A trimis și scrisori către ținuturile din jur, chemând la credincioșie față de țarul Vasile Șuiski. A spovedit și a tuns în monahism ostași greu răniți și s-⁠a îngrijit de hrana laicilor adăpostiți între ziduri. A potolit neînțelegerile ivite uneori între ostași și monahi. Prin lucrarea lui a întărit mult curajul apărătorilor.

După încheierea asediului, Ioasaf, cu binecuvântarea patriarhului Ermogen, s-⁠a retras la Mănăstirea Pafnutie din Borovsk. Curând au apărut acolo și cetele lui Dimitrie al II-⁠lea și ale lui Sapieha. Ioasaf a îndemnat din nou frăția să se opună dușmanului. Dar la 5 iulie 1610 voievozii secunzi Iakov Zmeev și Afanasie Celișcev, înțeleși cu năvălitorii, au deschis asediatorilor porțile mănăstirii, iar aceștia au năvălit înăuntru. Primul voievod, cneazul Mihail Konstantinovici Volkonski, s-⁠a împotrivit până la capăt și a murit din răni. După „Noul letopiseț”, în mănăstire au pierit douăsprezece mii de oameni, printre ei și Ioasaf.