Sari la conținut

Sfântul Sfințit Mucenic

Ioasaf de la Borovsk

Arhimandritul Lavrei Sfintei Treimi

Arhimandrit al Lavrei Sfântul Serghie între 1605 și 1610, unul dintre inspiratorii apărării Lavrei în asediu.

Prăznuire
25 ianuariestil vechi 7 februarie
Adormit
1610secolul XVII
Locul
Borovsk Monastery of St. Paphnutius

Viața

Sfântul Cuvios Mucenic Ioasaf de la Borovsk (mort la 5 iulie 1610) a fost arhimandrit al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie din 1605 până în 1610, unul dintre sufletele apărării ei în vremea Necazurilor, și a murit la asediul Mănăstirii Pafnutie de la Borovsk. A fost canonizat în 1981 și cuprins, ca preacuvios mucenic, în Soborul sfinților din Radonej.

Cel mai târziu în 1592 a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Pafnutie din Borovsk, unde a ajuns egumen. A luat parte la Soborul Pământului din 1598, care l-⁠a ales țar pe Boris Godunov. În 1605 a devenit stareț al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie și a fost înălțat la treapta de arhimandrit.

Când, în 1608, au sosit lângă Lavră cetele „hoțului din Tușino”, pretendentul Dimitrie al II-⁠lea, sub comanda lui Jan Sapieha, Ioasaf a refuzat hotărât să dea mănăstirea și a fost sufletul și unul dintre organizatorii apărării ei, care a ținut de la 23 septembrie 1608 până la 12 ianuarie 1610, adică aproape șaisprezece luni. El a motivat refuzul prin apărarea Ortodoxiei împotriva „ereticilor latini”, iar răspunsul lui către Sapieha a ridicat sufletele în toată țara. În timpul asediului arhimandritul a luat parte la sfatul voievozilor, în care s-⁠a alcătuit planul de apărare. A trimis și scrisori către ținuturile din jur, chemând la credincioșie față de țarul Vasile Șuiski. A spovedit și a tuns în monahism ostași greu răniți și s-⁠a îngrijit de hrana laicilor adăpostiți între ziduri. A potolit neînțelegerile ivite uneori între ostași și monahi. Prin lucrarea lui a întărit mult curajul apărătorilor.

După încheierea asediului, Ioasaf, cu binecuvântarea patriarhului Ermogen, s-⁠a retras la Mănăstirea Pafnutie din Borovsk. Curând au apărut acolo și cetele lui Dimitrie al II-⁠lea și ale lui Sapieha. Ioasaf a îndemnat din nou frăția să se opună dușmanului. Dar la 5 iulie 1610 voievozii secunzi Iakov Zmeev și Afanasie Celișcev, înțeleși cu năvălitorii, au deschis asediatorilor porțile mănăstirii, iar aceștia au năvălit înăuntru. Primul voievod, cneazul Mihail Konstantinovici Volkonski, s-⁠a împotrivit până la capăt și a murit din răni. După „Noul letopiseț”, în mănăstire au pierit douăsprezece mii de oameni, printre ei și Ioasaf.

Prăznuiți în aceeași zi 25 ianuarie