Fulgențiu de Ruspe

Sfântul Ierarh Fulgențiu a fost episcop al Ruspei, în Africa de Nord, în provincia care azi ține de Tunisia. A trăit în veacurile al V-⁠lea și al VI-⁠lea, în vremea în care vandalii arieni prigoneau pe credincioșii ortodocși, și a apărat dreapta credință în scris și în cuvânt. Este pomenit la 1 ianuarie.

Începuturile

S-⁠a născut în jurul anului 462-468, la Telepte, într-⁠o familie aleasă. Bunicul său, senatorul Gordian din Cartagina, fusese lipsit de averi de regele vandal Genseric și surghiunit în Italia. Tatăl lui, Claudiu, a murit pe când Fulgențiu era încă mic, iar mama lui, Mariana, l-⁠a învățat limbile greacă și latină. Se spune că a învățat pe de rost, de copil, toate scrierile lui Homer. S-⁠a bucurat curând de cinstea oamenilor pentru cum își purta treburile familiei și a ajuns procurator, adică strângător de dări, în Bizacena. Dar s-⁠a săturat repede de viața lumii, iar o predică a Sfântului Augustin despre psalmul 36, care vorbește despre trecerea vieții de aici, l-⁠a hotărât să se facă monah.

Monahul

Când a vrut să plece la pustnicii din Teba Egiptului, a aflat de la episcopul Eulaliu al Siracuzei că monahismul egiptean fusese atins de monofizitism și s-⁠a răzgândit. A cerut să fie primit de episcopul Faust, alungat din scaun de regele vandal Hunerik și întemeietor al unei mănăstiri în Bizacena. Faust a vrut să-⁠l oprească, pentru că trupul lui slab nu părea să poată răbda rânduiala aspră, dar, văzându-⁠l statornic, l-⁠a primit cu încercare. Mariana, care nu aflase nimic dinainte, a alergat la porțile mănăstirii, plângând și întrebând cum poate o biserică ce ar trebui să ocrotească pe văduve să-⁠i ia singurul fiu; Fulgențiu a rămas totuși în chemarea lui. Când arienii au pornit din nou prigoana, a trecut la o altă mănăstire din apropiere, unde starețul Felix i-⁠a încredințat treburile de afară, iar el le purta pe cele duhovnicești. În 499, în vremea unei noi prigoane, amândoi au fugit la Sicca Veneria; acolo un preot arian i-⁠a prins și i-⁠a bătut, aflând că propovăduiau credința de la Niceea. În 500 a mers la Roma, unde s-⁠a rugat la mormintele apostolilor. Apoi s-⁠a întors în Bizacena, a ridicat o mănăstire și a ales să trăiască într-⁠o chilie pustnicească. Vestea lui s-⁠a dus departe și i s-⁠a oferit de mai multe ori scaunul unor episcopii rămase goale, dar a refuzat, știind că regele Trasamund poruncise să fie puși în ele numai arieni.

Episcop al Ruspei

În 502 s-⁠a lăsat convins să primească scaunul de la Ruspa. Virtuțile lui au făcut mare impresie asupra credincioșilor, dar în curând a fost surghiunit în Sardinia, împreună cu vreo șaizeci de alți episcopi care nu țineau credința ariană. Papa Simah, cunoscând necazul lor, le trimitea an de an hrană și bani. În Sardinia, Fulgențiu a făcut dintr-⁠o casă din Cagliari o mănăstire și a scris mai multe lucrări spre învățătura creștinilor din Africa. În 515 a fost chemat înapoi de Trasamund pentru o dezbatere publică cu episcopul arian care îi luase locul. Cartea sa Răspuns la zece obiecții se spune că a fost alcătuită din răspunsurile date atunci. Trasamund, mirat de știința lui, dar temându-⁠se de tulburări dacă argumentele lui ajungeau la arieni, a poruncit ca de acum să vorbească doar de viu grai. Fulgențiu a răspuns cu o nouă lucrare împotriva arianismului, numită Trei cărți către regele Trasamund. Regele a ajuns să-⁠l prețuiască și l-⁠a lăsat o vreme la Cartagina, dar în 520, după plângerile preoților arieni, l-⁠a trimis iar în Sardinia. A întemeiat comunități monahale nu numai în Africa, ci și în Sardinia.

Încheierea

După moartea lui Trasamund și urcarea pe tron a fiului său Hilderic, în 523, Fulgențiu s-⁠a putut întoarce la Ruspa și a păstorit acolo până la moarte. A adormit la 1 ianuarie 533, după unele izvoare 527, și Biserica îl pomenește ca pe un păstor care a apărat credința fără a se teme de rege.