Nicolae Bejanițchi

Sfântul Preotmucenic Nicolae Stefanovici Bejanițki (14 decembrie 1859 - 14 ianuarie 1919) a fost protopop în gubernia Livonia a Imperiului Rus, ucis de bolșevici la Tartu (Iuriev) în Estonia. A fost trecut între Noii Mucenici ai Rusiei în august 2000, la Soborul arhieresc jubiliar de la Moscova, și este unul dintre cei trei Sfinți Mucenici din Tartu (cu episcopul Platon și protoiereul Mihail Bleive). Se pomenește la 1 ianuarie pe stilul vechi (14 ianuarie pe cel nou).

Familia și studiile

S-⁠a născut la 14 decembrie 1859, în comuna Soontaga din gubernia Livonia, la Priipalu după izvorul românesc, într-⁠o familie de preoți din moși-⁠strămoși: tatăl și toți patru frați ai lui au fost preoți ai eparhiei Riga. A absolvit seminarul din Riga în 1883. S-⁠a căsătorit cu fiica preotului M. I. Kazarinova.

Preot

A fost hirotonit preot și numit în parohia Voronei (Varnja). După doi ani a fost mutat la Kergu din ținutul Pernau; în 1891-1904 a slujit la biserica Sfânta Ecaterina din Verro, în 1904-1908 la Fellin, iar din 1908 a fost egumenul parohiei ortodoxe estoniene Sfântul Gheorghe din Iuriev. A fost duhovnic al protopopiatelor din Verro și Iuriev. În 1908 a fost ales președinte al congresului clerului eparhial al eparhiei Riga, care cuprindea trei gubernii: Curlanda, Livonia și Estonia. Trăsăturile principale ale personalității lui, după contemporani, erau bunăvoința, bunătatea deosebită și îngăduința. Unul dintre cei ce l-⁠au cunoscut îndeaproape povestea că din ținutul Verro câteva familii de argați, din pricina lipsei mari, au hotărât să se mute undeva în adâncul Rusiei; aveau o sărăcăcioasă avere și niște gologani. Își părăseau patria, firește, cu inima grea, dar auziseră și de înlesniri pentru colonizatori; știau că la Verro e un părinte foarte bun, Bejanițki, și au mers la el cu încredere. El le-⁠a găsit înlesniri la călătorie, a mers cu ei la birouri și la gară. Cât de strânsă era legătura dintre ei și turma lui o arată faptul că, și după ce pleca dintr-⁠o parohie, era chemat să facă slujbe în locul slujirii de mai înainte. Slujea adesea gratuit. Ca protopop de Verro, timp de doisprezece ani a mers, douăzeci de verste, pe drum fără drum, în satul Timmo, fără să ia nimic nici pentru slujbe, nici pentru lungile drumuri; datorită acestor călătorii nepătate de interes, la Timmo s-⁠a alcătuit apoi o parohie de sine stătătoare. La Fellin, ca director al comitetului închisorii, a slujit tot gratuit, a făcut slujbe și convorbiri păstorești cu deținuții. La Kergu, din donațiile strânse de el, „elevii săraci au învățat gratuit și au primit mâncare caldă”; la Verro, prin grija lui, „s-⁠a făcut o clădire nouă, bună, cu două etaje, pentru școala parohială”; la Fellin a căutat să îmbunătățească situația materială a învățătorilor sătești lipsiți. Din inițiativa lui s-⁠au făcut cursuri pentru învățătorii școlilor ajutătoare, care au dat rezultate foarte bune. A obținut de la consiliul școlar eparhial atât ajutoare gratuite, cât și plata mesei pentru cursanți.

Activitatea din 1905-1906

În timpul primei revoluții ruse a mers la Riga, la arhiereul eparhial Agafangel, și i-⁠a vestit numeroasele încălcări ale drepturilor omului săvârșite de detașamentele pedepsitoare. În urma acestei convorbiri, ierarhul Agafangel a dat o epistolă în care recomanda preoților „să-⁠și înalțe glasul” când sub măsurile aspre cădeau oameni nevinovați sau vrednici de iertare. A mijlocit înaintea pedepsitorilor pentru enoriașii lui. Un participant la întâmplări, M. Taevere, scria în amintirile lui: în regiunea Oluste au fost prinși patru răsculați, trei din ei luterani. Fiindcă a venit noaptea, împușcarea a fost amânată pe dimineață. Adjutantul colonelului Markov, nu se știe de ce, l-⁠a rugat singur pe preotul N. Bejanițki și pe pastorul parohiei germane, Mikvitz, să vină să-⁠i împărtășească pe osândiții la moarte. Era deja miezul nopții. Bătrânul părinte Bejanițki nu numai că a împărtășit pe osândit, dar în mijlocul nopții a mers și l-⁠a trezit pe colonelul Markov ca să mijlocească pentru cei închiși. Colonelul s-⁠a mirat mult că un om al Bisericii a fost chemat să împărtășească răsculați, fiindcă, după lege, astfel de oameni se împușcă fără această milă. Drept urmare, sentința de moarte a fost anulată și s-⁠a făgăduit începerea unei anchete. Era pe la ora patru dimineața când preotul Bejanițki a venit la locuința mea; dansa, plângea și râdea. Am crezut că a înnebunit. A spus că a fost cea mai fericită zi din viața lui: a salvat de la moarte patru prizonieri nevinovați. Am înțeles starea lui. Odată, când nu se putea mijloci pe lângă nimeni, a ascuns la el pe un om căutat de autorități.

Arestarea și mucenicia

După ce în decembrie 1918 Tartu a fost ocupat de bolșevici, prin ordinul din 29 decembrie săvârșirea slujbelor a fost interzisă sub pedeapsa cu moartea. Dispoziția din 31 decembrie cerea tuturor „popilor” să părăsească orașul, ceea ce clerul ortodox nu a ascultat. La 4 ianuarie 1919 Consiliul Comunei muncitorești a Estoniei (Republica sovietică estonă) a dat publicității ordinul de confiscare a tuturor bunurilor Bisericii. În aceeași zi s-⁠a anunțat că „popii ortodox” Bejanițki i s-⁠a îngăduit, în vederea vârstei înaintate, să rămână în oraș până la 20 ianuarie, dar deja la 5 ianuarie a fost arestat în biserica Sfântul Gheorghe. A fost împușcat odată cu episcopul Platon și cu egumenul catedralei Adormirea, protoiereul Mihail Bleive. A fost îngropat în Tartu, în catedrala Adormirii. A fost trecut între Noii Mucenici ai Rusiei în august 2000, la Soborul arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse la Moscova.