Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, este unul dintre cei Trei Sfinți Ierarhi și unul dintre cei mai mari învățători ai Bisericii. A trăit în veacul al IV-⁠lea, a apărat credința în Sfânta Treime și dumnezeirea Duhului Sfânt, a rânduit viața monahală și a zidit un întreg așezământ pentru cei săraci și bolnavi. Sfânta Liturghie care îi poartă numele se slujește de zece ori pe an. Biserica îl pomenește la 1 ianuarie.

O familie de sfinți

S-⁠a născut în anul 329 sau 330 la Cezareea Capadociei, într-⁠o familie bogată și binecredincioasă. Bunicii lui, după tată, se ascunseseră șapte ani în pădurile Pontului în vremea prigoanei lui Dioclețian. Mama lui, Sfânta Emilia, era fiică de mucenic, iar tatăl, Vasile, era avocat și retor. Din cei zece copii ai lor, cinci au ajuns sfinți: Vasile, Macrina, mare nevoitoare care a avut o înrâurire adâncă asupra lui, Grigorie, episcop al Nisei, Petru, episcop al Sevastiei, și diaconița Teosevia. Primii ani i-⁠a petrecut pe moșia familiei de lângă râul Iris, crescut de mama lui și de bunica Macrina, care își aminteau pe Sfântul Grigorie Taumaturgul.

Studiile

A învățat mai întâi de la tatăl său, apoi la cei mai buni dascăli din Cezareea, unde l-⁠a cunoscut pe Grigorie Teologul. A mers apoi la școala din Constantinopol și, în cele din urmă, la Atena, unde a rămas patru sau cinci ani și a dobândit toată știința vremii: filosofie, retorică, gramatică, astronomie, matematică, medicină. La Atena s-⁠a legat prietenia vieții cu Grigorie Teologul, cei doi socotindu-⁠se un singur suflet în două trupuri.

Monahul

În jurul anului 357 s-⁠a întors la Cezareea și a predat un timp retorica, dar a ales în curând calea nevoinței. A fost botezat de episcopul Dianie al Cezareei și a fost sfințit citeț, ca să citească și să tâlcuiască Scriptura în fața poporului. Apoi a călătorit în Egipt, Siria și Palestina, ca să cunoască pe marii nevoitori. Întors în Capadocia, și-⁠a dat averea săracilor și s-⁠a așezat pe malul celălalt al râului Iris, aproape de mama și de sora sa Macrina, adunând în jurul lui monahi în viață de obște. Prin scrisori l-⁠a chemat și pe Grigorie Teologul. Locuiau într-⁠o casă fără acoperiș și fără vatră, mâncau foarte puțin, tăiau pietre, sădeau și udau pomi și duceau poveri grele. Vasile avea o singură tunică și o manta, și purta cămașă de păr numai noaptea, ca să nu se vadă. Citeau Scriptura la lumina scrierilor Părinților, mai ales ale lui Origen, din care au alcătuit o culegere numită Filocalia. La cererea monahilor a pus în scris și reguli de viață virtuoasă. Mănăstiri de bărbați și de femei s-⁠au rânduit după pilda lui, unind viața de obște cu cea de sihăstrie.

Slujirea în Cezareea

În anul 362 a fost hirotonit diacon de Meletie al Antiohiei, iar în 364, preot de episcopul Eusebiu al Cezareei. Eusebiu, cuprins de gelozie, i-⁠a arătat nemulțumire, și Vasile s-⁠a retras la mănăstirea lui ca să nu aducă tulburare Bisericii. Când împăratul Valens, om de credința arienilor, a început necazurile Ortodoxiei, Vasile s-⁠a întors la rugămintea lui Eusebiu și a luat în fapt cârmuirea Bisericii. Predica în fiecare zi, uneori de două ori. Despre foametea din anul 368 a ținut o predică vestită. În această vreme a scris Hexaimeronul, tâlcuiri la Isaia și la Psalmi, o a doua culegere de reguli monahale și trei cărți împotriva lui Eunomie.

În anul 370, după moartea lui Eusebiu, a fost ales arhiepiscop al Cezareei și a fost hirotonit la 14 iunie. Sfântul Atanasie cel Mare s-⁠a bucurat de alegerea lui. Vasile a învățat în cărțile împotriva lui Eunomie dumnezeirea Duhului Sfânt, iar la cererea Sfântului Amfilohie al Iconiei a scris lucrarea „Despre Duhul Sfânt”. A scris numeroase scrisori către Biserici, episcopi și preoți. Greutățile i-⁠au fost sporite de împărțirea Capadociei în două, de schisma de la Antiohia, de disprețul unor episcopi apuseni și de trecerea la arieni a prietenului său Eustatiu al Sevastiei.

Valens a trimis la Cezareea pe prefectul Modest ca să-⁠l înfricoșeze cu luarea averii, surghiunul și chiar moartea. Vasile a răspuns că nu i se poate lua nimic din puținul pe care îl are, că surghiunul nu înseamnă nimic pentru cel care nu e legat de un loc și că moartea l-⁠ar duce mai repede la Dumnezeu. „Nimeni nu mi-⁠a vorbit așa de îndrăzneț”, a mărturisit prefectul. „Poate pentru că nu ai vorbit niciodată cu un episcop”, i-⁠a răspuns sfântul. Modest i-⁠a spus împăratului că au fost înfrânți de un conducător al Bisericii. Valens a intrat apoi în biserică de Boboteaza, în mijlocul mulțimii, și a rămas înmărmurit de cântarea psalmilor și de ținuta lui Vasile la altar.

Vasile a slujit aproape zilnic, a păzit cu strictețe canoanele și a avut grijă să fie hirotonit numai cine era vrednic. A zidit lângă Cezareea două mănăstiri, una de bărbați și una de femei, cu o biserică a Sfinților Patruzeci de Mucenici, și a obținut scutirea de dări a clerului. Și-⁠a cheltuit averea și veniturile Bisericii pentru cei lipsiți, a ridicat în fiecare centru al eparhiei câte un azil pentru săraci și la Cezareea o casă pentru străini. Așezământul din Cezareea, numit Vasiliada, cuprindea sărăcărie, orfelinat, cămin de bătrâni, casă pentru călători și spital, și în el au găsit hrană și îngrijire mii de oameni.

Sfânta Liturghie

Ca organizator al slujbelor, Vasile a alcătuit o Liturghie, care se săvârșește de zece ori pe an: la 1 ianuarie, în primele cinci duminici ale Postului Mare, în ajunul Crăciunului și al Botezului Domnului, Joia Mare și Sâmbăta Mare. Sfântul Grigorie Teologul amintește dintre lucrările lui rânduiala rugăciunilor, grija pentru săraci, pentru străini și pentru fecioare, și așezarea altarelor.

Adormirea și cinstirea

Bolnăvicios din tinerețe și istovit de osteneli, de post și de grijile păstoririi, Sfântul Vasile a adormit întru Domnul la 1 ianuarie 379, la vârsta de patruzeci și nouă de ani. Înainte de moarte l-⁠a binecuvântat pe Grigorie Teologul să primească scaunul Constantinopolului. Sfântul Amfilohie al Iconiei, în cuvântul de laudă, a arătat că nu fără rost a plecat Vasile la Domnul în ziua Tăierii împrejur a lui Hristos, și a cerut ca în fiecare an să i se facă pomenirea în acea zi. Sfântul Vasile cel Mare este numit și „tainic vorbitor al cerurilor”, iar capul lui cinstit se păstrează la Marea Lavră din Muntele Athos.

În unele țări, în ziua lui se binecuvântează după Liturghie o pâine numită vasilopita, cu un bănuț copt în ea, iar cine primește felia cu banul este socotit binecuvântat de Sfântul Vasile pentru anul care începe; se mai spune că sfântul vizitează casele credincioșilor. Biserica îl mai pomenește la 30 ianuarie, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul și cu Sfântul Ioan Gură de Aur, în Soborul celor Trei Sfinți Ierarhi.