Gheorghe din Attalia

Sfântul Nou Mucenic Gheorghe din Attalia, numit și Gheorghe din Krini, s-⁠a născut din părinți evlavioși și bogați în provincia Attalia (azi Antalya) din Asia Mică. Pe proprietatea lor ridicaseră o biserică închinată Sfintei Ecaterina. Într-⁠o zi, pe când era prunc și se juca lângă casă, a fost văzut de Aga Brusali, guvernatorul zonei, care nu avea fiu și a vrut să-⁠l ia. Gheorghe a primit numele Mehmed, a fost crescut de guvernator și, ajuns la vârsta potrivită, a fost căsătorit cu fiica lui, cu care a avut un fiu.

Apoi părinții lui adevărați au convins-⁠o pe o creștină ortodoxă, Maria, slujnică în casa agăi, să-⁠i dezvăluie lui Gheorghe originea și cum a ajuns să fie crescut în casa agăi și să devină musulman. Aflând, Gheorghe a fost adânc mișcat și a hotărât ca el și Maria să se prefacă într-⁠un pelerinaj la Mecca, dar au mers în Țara Sfântă. După doi ani s-⁠a dus la Krini (Cesme) în Asia Mică, unde s-⁠a căsătorit cu o ortodoxă, Elena Mavroiani. Între timp începuse Revoluția greacă, iar otomanii masacraseră aproape toată populația Chiosului, aflat în fața Krinei. Krini era folosit ca port de îmbarcare a trupelor neregulate otomane spre Chios, iar Gheorghe a folosit situația: prin cunoașterea turcei, a ajuns grăjdar al agăi Suleiman, guvernatorul, și a aflat că fostul său socru, Aga Brusali, vine la Krini cu trupe să înăbușe revoluționarii.

Maria l-⁠a înștiințat de venirea lui Brusali și l-⁠a îndemnat să fugă, dar Gheorghe, care dorea în taină să moară mucenic, i-⁠a spus că va folosi ocazia. L-⁠a însoțit pe Aga Suleiman la clădirea guvernării, l-⁠a ajutat să coboare de pe cal și a ținut calul până la întoarcerea lui. Brusali, aflat în clădire, a privit pe fereastră și și-⁠a văzut ginerele într-⁠o poziție josnică, înfuriindu-⁠se pe Suleiman. Gheorghe a intrat și a stat înaintea socrului, care i-⁠a zis: „Mehmed, de ce ai părăsit casa prin viclenie și înșelăciune? Nu ți-⁠a fost milă de soția ta? Nici de fiul tău?” Gheorghe a răspuns: „Te înșeli. Nu sunt Mehmed, ci Gheorghe, și vreau să mor creștin ortodox.” „Necredinciosule”, a zis agă, „nu porți semnul tăierii împrejur din pruncie? Nu te-⁠am crescut ca pe fiul meu și ți-⁠am dat fiica mea și atâtea bunuri, iar acum îmi spui că mă înșel?” Gheorghe a răspuns: „Da, te înșeli, căci nu tu m-⁠ai născut, nu te-⁠am cunoscut ca tată și nu mă numesc Mehmed, ci Gheorghe, creștin ortodox.” Agă l-⁠a pus să fie întemnițat și bătut, nădăjduind să-⁠i schimbe gândul.

Un predicator din zonă, tot cu numele Gheorghe, a aflat de el și a cerut conducătorilor comunității ortodoxe să trimită în temniță doi ortodocși, pe motiv că ar datora bani, ca să poată comunica cu Gheorghe, să-⁠l sprijine moral și să-⁠i aducă Sfânta Împărtășanie. În închisoare, Gheorghe a fost chinuit cu picioarele în butuci, cu un instrument de fier încins pe cap și altele, și a răbdat cu statornicie și curaj. Aflând că moartea prin spânzurătoare e aproape, a cerut ca părintele Gheorghe să-⁠i aducă degrabă Sfânta Împărtășanie. A doua zi a fost scos la casa unui ortodox de seamă, Pantelakis Farmakis, și i s-⁠a dat ultima șansă să revină la islam, dar a refuzat. Cu streangul la gât, s-⁠a întors spre răsărit și s-⁠a rugat: „Doamne, pomenește-⁠mă întru împărăția Ta.” A fost spânzurat de zidul casei lui Pantelakis la 25 iunie 1823. În acea noapte, o lumină strălucitoare a căzut pe trupul său, așa că turcii au poruncit să fie coborât de îndată; au pus niște evrei să-⁠l târască până la mare și l-⁠au aruncat în apă. Un corabier, Ilias Sclavunis, cu o corabie sub steag austriac, a auzit plescăitul, a coborât o barcă și a scos trupul. Dimineața, cu vânt și flux prielnic, a pornit spre Rusia, unde a dat trupul mucenicului unor creștini ortodocși, care l-⁠au îngropat cu cinste. Este pomenit la 25 iunie (stil nou; 8 iulie pe stil vechi).