Prosper din Aquitania

Prosper din Aquitania, numit și Prosper Tiron, a fost un scriitor creștin din veacul al V-⁠lea, ucenic al lui Augustin și apărător al învățăturii despre har. Este socotit cel dintâi continuator al Cronicii universale a Sfântului Ieronim. Biserica Catolică îl pomenește la 25 iunie.

Viața

A fost născut în Aquitania și poate că a învățat la Bordeaux. Pe la 417 a ajuns la Marsilia ca refugiat din calea invaziilor gotice. În 429 a început să corespondeze cu Sfântul Augustin, împreună cu prietenul lui, Ilarie. În 431 a plecat la Roma, ca să ceară sprijinul papei Celestin I pentru învățătura lui Augustin, împotriva așa-⁠numiților monahi din Marsilia. De la 440, anul în care Leon I a început să păstorească, a fost atașat de acest papă, ca secretar și sfetnic în chestiuni de învățătură; după Gennadiu din Massilia, el a scris, în numele papei, scrisorile împotriva lui Eutihie. Nu se cunoaște data morții lui; cronica lui ajunge până la 455, iar Marcellinus îl pomenește la anul 463, de unde se crede că a murit la scurtă vreme după această dată. Era laic, dar s-⁠a avântat cu însuflețire în disputele religioase ale vremii, apărând pe Augustin și învățătura dreaptă.

Scrierile

Împotriva pelagienilor a scris, în jurul anului 430, un poem de mai bine de o mie de versuri, „Adversus ingratos” („Împotriva nerecunoscătorilor”). Lucrarea lui de căpătâi, „De gratia Dei et libero arbitrio” (432), este scrisă împotriva „Convorbirilor” lui Ioan Casian. L-⁠a îndemnat pe papa Celestin să trimită o scrisoare deschisă episcopilor Galiei. A făcut un rezumat al tâlcuirii Psalmilor de Augustin și o culegere de sentințe din opera lui, poate cea dintâi de acest fel, precum și o redare în versuri a unor învățături ale lui Augustin, în 106 epigrame. Lucrarea sa în proză „De vocatione omnium gentium” („Chemarea tuturor neamurilor”), din 450, este cea mai originală contribuție teologică a lui: încearcă să împace învățătura lui Augustin despre har cu voința lui Dumnezeu ca toți oamenii să se mântuiască, arătând că, deși nu toți primesc harul care mântuiește, toți primesc harul general al lui Dumnezeu. După moartea lui Augustin a alcătuit trei serii de apărări în favoarea lui, în special împotriva lui Vincențiu din Lérins.

Cea mai însemnată pentru istorie este „Epitoma chronicon” (379-455), pe care a alcătuit-⁠o întâi în 433 și a adus-⁠o la zi de mai multe ori, ultima oară în 455. Până la anul 378, ea este în mare parte o repovestire a Cronicii lui Ieronim; pentru anii 425-455 se sprijină pe amintirile și știrile lui, și este foarte prețioasă, mai ales pentru Attila în Galia (451) și în Italia (452), și pentru jefuirea Romei de vandali, în 455, cu care se încheie cronica. Este autorul cuvântului, mult citat, „legem credendi lex statuat supplicandi” (mai târziu scurtat în „lex orandi, lex credendi”), adică rânduiala rugăciunii statornicește rânduiala credinței. Un alt cuvânt al lui: „ce nu stăpânește cu armele, ține prin religie”.