Febronia

Sfânta Muceniță Febronia a fost o monahie din Nisibe, în Mesopotamia, azi Nusaybin în Turcia, care a răbdat chinuri cumplite în vremea lui Dioclețian și nu s-⁠a lepădat de credință. Biserica o pomenește la 25 iunie. Este una dintre cele o sută patruzeci de sfinte ale căror statui împodobesc colonada din Piața Sfântul Petru.

După Viața ei, era fiica senatorului Prosfor din Roma, în vremea lui Dioclețian. Prefectul Antim voia să-⁠și căsătorească fiul Lisimah cu frumoasa fată a lui Prosfor. Ca să scape de această căsătorie, ea s-⁠a călugărit în Răsărit, în Asiria, la o mănăstire în care mătușa ei, Brienne, era egumenă. După moartea lui Antim, grija lui Lisimah a preluat-⁠o unchiul lui, Selin. Dioclețian, socotindu-⁠l pe Lisimah creștin în taină, l-⁠a trimis în Răsărit cu unchiul său ca să prindă și să ucidă pe creștini. Selin era foarte aspru, iar Lisimah îi cruța pe creștini oriunde putea. După ce a ucis pe creștinii din Palmira, Selin a venit în orașul Sivapolis, aproape de care era o mănăstire de fecioare, cu cincizeci de chilii, și printre ele Febronia. Deși avea doar douăzeci de ani, era respectată în mănăstire și în oraș pentru blândețea, înțelepciunea și înfrânarea ei. În mănăstire se ținea rânduiala unei egumene mai vechi, Platonida, ca vinerea să se petreacă numai în rugăciune și în citirea cărților sfinte. Brienne a rânduit-⁠o pe Febronia să citească maicilor cărțile sfinte.

Când Selin a auzit de ea, a poruncit să fie adusă. Febronia nu a vrut să se lepede de Iisus Hristos și nici să primească căsătoria, iar Selin i-⁠a poruncit lui Lisimah s-⁠o supună la chinuri: să fie bătută, să i se scoată dinții, să i se taie mâinile, apoi sânii, apoi picioarele, și în sfârșit să fie decapitată. După tradiție, în aceeași zi pedeapsa lui Dumnezeu l-⁠a lovit pe chinuitor: o groază de moarte l-⁠a cuprins și, lovindu-⁠se cu capul de un stâlp de marmură, a căzut mort. Lisimah a poruncit să fie adunat trupul Febroniei și dus la mănăstire, unde a fost îngropat cu cinste, iar el s-⁠a botezat cu mulți soldați. Se crede că din moaștele ei au izvorât multe vindecări și că ea se arăta în ziua praznicului ei, stând la locul obișnuit printre maici. A pătimit în jurul anului 304, după alte izvoare în 310. În 363, moaștele ei au fost duse la Constantinopol. Mormântul ei se arată într-⁠o mănăstire care îi poartă numele, în satul Himo, lângă Qamishli, în nord-⁠estul Siriei. În Biserica Coptă este pomenită la 25 iunie după calendarul vechi.