Adalbert de Egmond

Sfântul Adalbert de la Egmond (numit și Æthelberht de Egmond) a fost un misionar anglo-⁠saxon din Northumbria, unul din tovarășii Sfântului Willibrord la predicarea Evangheliei în Olanda și Frizia. A murit la Egmond, după unele izvoare în jurul anului 710, după altele în jur de 740. Este pomenit la 25 iunie, ca sfânt în Biserica Catolică și în cea Ortodoxă.

Se spune că s-⁠a născut în Northumbria (în Northumberland, în izvorul rus), din familia regală a Northumbriei, după alții din neam princiar. După unele izvoare a învățat la Rath Melsigi, în Irlanda, cu Egbert, și s-⁠a făcut monah. În jurul anului 690 a plecat să-⁠l ajute pe Willibrord (care fusese și el la Rath Melsigi) în câmpul misionar al Friziei, ca diacon. După „Viața lui Willibrord, arhiepiscopul Utrechtului”, scrisă de Alcuin la sfârșitul secolului al VIII-⁠lea, au debarcat lângă Domburg. Adalbert s-⁠a legat în chip deosebit de Egmond, a fost făcut arhidiacon al scaunului Utrecht, recent întemeiat, și a murit la Egmond. A fost îngropat acolo, iar la mormântul lui s-⁠au spus minuni, și deasupra s-⁠a zidit o biserică. Se povestește că a apărat așezarea Egmond de pirați, făcând să se ridice ceață de-⁠a lungul țărmului.

Amintirea lui se leagă mai ales de întemeierea, cam la două sute de ani mai târziu, a mănăstirii benedictine Egmond, cea dintâi din țară, de către contele Dirk I al Frizia de Vest (Olanda), al cărei ocrotitor a fost făcut Adalbert. Viața lui nu a fost cerută înainte de anii 990, ceea ce lămurește lipsa de fapte. Moaștele lui au fost mutate la mănăstirea nou zidită (la început mănăstire de maici), spre cinstire. După Reformă și dărâmarea mănăstirii, au fost păstrate la Haarlem. Cultul a fost reînnoit când mănăstirea a fost întemeiată din nou, în 1935, iar moaștele s-⁠au întors acolo în 1984. Craniul sfântului, restaurat cu grijă, se păstrează tot acolo, sub altarul mare. În icoane este înfățișat fie cu coroană și sceptru la picioare, fie în dalmatică și coroană, ținând un sceptru.