Salomon al Bretaniei

Salomon al Bretaniei a fost conducătorul Bretaniei în a doua jumătate a secolului al IX-⁠lea, conte de Rennes și de Nantes din anul 852 și duce al Bretaniei din 857 până la sfârșitul vieții, în 874. Tradiția populară bretonă îl cinstește ca sfânt și mucenic, iar Biserica îl pomenește la 25 iunie. Viața lui amestecă fapte de rege puternic cu greșeli grele, iar cinstirea de mai târziu se sprijină pe sfârșitul său violent.

Începuturile

Salomon era fiul lui Riwallon al III-⁠lea, conte de Poher, și nepotul lui Erispoë I de Poher; prin tatăl său, era vărul lui Erispoë, fiul lui Nominoë, primul conducător al Bretaniei unite. După ce regele franc Carol cel Pleșuv a fost înfrânt la Jengland, în 851, a făcut pace cu Erispoë și i-⁠a dat comitatele Rennes și Nantes și ținutul Retz. În 852 Salomon a jurat credință lui Carol și a primit la rândul lui Rennes, Nantes și Retz, ca a treia parte a Bretaniei. A ajuns cel mai puternic mare senior de la curtea lui Erispoë.

Domnia

Temându-⁠se să nu-⁠și piardă stăpânirile dacă Ludovic Gângavul avea să fie așezat ca rege la Le Mans, Salomon a pus la cale, împreună cu un anume Almarchus, uciderea vărului său Erispoë. Faptul a avut loc în 857, în biserică, iar Salomon a luat locul celui ucis. A fost o vină grea, pe care izvoarele nu o ascund.

Ca stăpân al Bretaniei, a folosit tulburările din regatul franc ca să-⁠și mărească teritoriul. A sprijinit în 858 răscoala nobilimii din Neustria împotriva lui Carol cel Pleșuv și a primit, în septembrie, la Orléans, solia lui Ludovic Germanicul. Un sinod ținut în 859 la Savonnières, lângă Toul, i-⁠a cerut să-⁠și amintească jurământul din 852 și să plătească din nou tributul. Către 862 era centrul răscoalei împotriva lui Carol, iar pentru a se lupta cu Robert cel Viteaz a luat în solda sa o ceată de vikingi, trimițând totodată oșteni bretoni în ajutorul lui Ludovic Gângavul, care se răsculase împotriva tatălui său.

În 863 Carol a pornit cu oaste spre Bretania, dar s-⁠a oprit lângă Entrammes și a încheiat pace: Salomon a primit Anjou-⁠ul de vest și a reluat tributul. În 866, oștile bretone și normande au înfrânt la Brissarthe armata lui Robert, care a murit în luptă. În 867, prin tratatul de la Compiègne, a primit comitatele Avranches și Coutances. În 868 Carol i-⁠a dăruit însemnele regale, între care o coroană de aur împodobită cu pietre scumpe, și se crede că a fost nașul fiului lui Salomon, Wigo, în vremea aceea de doi ani. De atunci Salomon s-⁠a numit rege, deși nu fusese recunoscut oficial ca atare; un cronicar de la mănăstirea Redon avea să scrie mai târziu că a primit numele de rege pentru coroana de aur și hainele de purpură dăruite de împărat.

În anii 860 a încercat să obțină de la papa Nicolae pallium-⁠ul pentru episcopul de Dol, ca să se întemeieze o arhiepiscopie pentru toate episcopiile bretone, care nu recunoșteau mitropolia de la Tours. Între 870 și 873 a mai luptat îndelung cu normanzii, silindu-⁠i să părăsească Bretania, iar în 874 a luat de la ei, alături de Carol, cetatea Angers.

Moartea și cinstirea

În 874 s-⁠a pus la cale o conspirație, condusă de Pascweten, conte de Nantes și ginerele lui Salomon, de Gurwant, conte de Rennes, și de Wigo, fiul contelui de Cornouaille. Salomon a fost prins și ucis; izvoarele dau ca dată sfârșitul lunii iunie, iar tradiția a păstrat ziua de 25 iunie. Conspiratorii s-⁠au certat între ei curând, iar războiul civil a ținut până în 876.

În tradiția populară a Bretaniei, el a fost socotit sfânt, numit „Sfântul Salomon” sau „Regele Salomon”, și ridicat la rangul de mucenic. Biserica îi face pomenirea la 25 iunie.