Amfibal

Sfântul Sfințit Mucenic Amfibal este cinstit în Britania ca preotul care l-⁠a primit în casă pe Sfântul Alban din Verulamium (azi St Albans) și l-⁠a adus la credința în Hristos. În tradiția bisericească engleză a avut un loc aproape tot atât de cinstit ca Albanul însuși. Se spune că a murit mucenic în jurul anului 304, în vremea persecuției lui Dioclețian. Dar numele și multe amănunte ale vieții lui sunt rodul unor scrieri târzii, așa că istoria și legenda se amestecă.

Povestirea tradițională

După mai multe relatări sfinte, între care ale lui Gildas, Beda, Geoffrey de Monmouth și Matthew Paris, Amfibal a fost un preot creștin roman, care fugea de prigoana împăratului Dioclețian. Alban l-⁠a adăpostit în casa sa din orașul roman Verulamium. Impresionat de credința și învățătura preotului, Alban a început să-⁠l urmeze în rugăciune și a ajuns până la urmă creștin. Preotul era socotit evlavios și credincios și, în casa lui Alban, se ruga și veghea zi și noapte. L-⁠a învățat pe Alban cu „îndemnuri sănătoase”, determinându-⁠l să-⁠și părăsească credința de mai înainte și să-⁠l urmeze în credința creștină.

Când soldații romani au venit să-⁠l prindă pe Amfibal, Alban și-⁠a pus veșmântul lui și a fost pedepsit în locul preotului. Alban a fost atât de înrâurit de oaspetele său, încât a ales să-⁠și jertfească viața ca să-⁠l scape. După mucenicia lui Alban, Amfibal s-⁠ar fi întors la Caerleon, unde a convertit pe mulți, între care pe sfinții Iuliu și Aaron, sau, după relatarea rusă, pe sfinții Ștefan și Socrate, cu care a fugit în Țara Galilor. În cele din urmă a fost prins de romani și dus înapoi la Verulamium, unde a fost omorât pentru credință. Nu e limpede unde și cum a murit. Unele izvoare spun că a fost decapitat, altele că a fost înjunghiat. O versiune mai târzie spune că Amfibal și câțiva tovarăși au fost uciși cu pietre, câteva zile mai târziu, la Redbourn, la patru mile de St Albans. Este unul dintre cei patru mucenici ai Bisericii din Britania romană, împreună cu Alban, Iuliu și Aaron.

Numele și îndoielile

Gildas, Beda și cele trei texte ale Patimirii lui Alban, care merg până în secolul al V-⁠lea, nu pomenesc numele lui Amfibal. Ele vorbesc despre el nu ca despre un sfânt, ci doar ca despre un preot, și nu spun nimic despre mucenicia lui. Numele și titlul de sfânt le-⁠a primit în secolul al XII-⁠lea, când Geoffrey de Monmouth și-⁠a scris „Istoria regilor Britaniei”. Se poate ca Geoffrey să fi repetat un nume intrat în folosință în vremea lui, dar se poate și să fi înțeles greșit cuvântul latin amphibolus, care înseamnă mantie și era purtat de Alban. Izvorul rus spune la fel: se știe că Geoffrey a înțeles inexact cuvântul amphibalus, care se referă la veșmântul dat lui Alban, și, de aceea, și celelalte amănunte din viața lui trebuie primite cu grijă.

Wilhelm Levison a arătat că povestea numelui, care merge până la Patimirea lui Alban din secolul al V-⁠lea, este alcătuită din împrumuturi din vieți ale altor sfinți și că, după cuvintele lui, „nu are loc între faptele sincere ale mucenicilor, este o povestire legendară”. Geoffrey a repetat povestea muceniciei lui Alban așa cum o dă Beda, adăugând numele mărturisitorului adăpostit, Amfibal. A pomenit o biserică a lui Amfibal la Winchester, unde regele Constantin și-⁠a dat fiul, Constans, să se facă monah. Se poate ca Geoffrey să fi luat numele de la Gildas, care îl descrie pe Constantin, regele Dumnoniei, îmbrăcat în „amphibalo”, mantia unui stareț, ca să omoare doi tineri regali într-⁠o biserică.

Un cult nou în secolul al XII-⁠lea

Alte amănunte despre cinstirea lui Amfibal vin din scrieri care par scrise ca să întemeieze un cult nou, mai ales ca să dea un cadru aflării trupului lui Amfibal la Redbourn, lângă St Albans, în 1177 sau 1178. Textele au fost alcătuite la mănăstirea St Albans în a doua jumătate a secolului al XII-⁠lea de un monah, William de St Albans, în vremea egumeniei lui Simon (1167-1183). El a dat o versiune amplă a povestirii Sfântului Alban și a dat un rol de seamă în ea unui mucenic nou, Amfibal, al cărui nume spune că l-⁠a aflat în opera lui Geoffrey.

Wilhelm Levison a scris că mănăstirea avea datorii mari și că cine cunoaște folosirea medievală a credinței și a darurilor nu se va mira că tocmai atunci generozitatea credincioșilor a fost stârnită de descoperirea istoriei și, mai ales, a moaștelor Sfântului Amfibal. Benjamin Gordon-⁠Taylor crede și el că un motiv principal al începerii cultului a fost izbânda cultului lui Toma de Canterbury, ucis în 1170. Numărul mare de oameni socotiți uciși odată cu Amfibal poate veni dintr-⁠o greșeală de copiere în Martirologiul ieronimian, care a legat de Alban, la 22 iunie, numărul mare de mucenici legat la început de Rufin al Alexandriei. Locul aflării de la Redbourn s-⁠a descoperit lângă vechi movile funerare anglo-⁠saxone, iar cele două cuțite găsite lângă Amfibal sunt tipice pentru o îngropare păgână anglo-⁠saxonă.

Moaștele și cinstirea

După povestire, în 1178, la aproape 800 de ani după data tradițională a morții, rămășițele au fost aflate la Redbourn, în Hertfordshire. Sfântul Alban i s-⁠ar fi arătat în vedenie unui monah numit Robert, arătând că vrea să facă cunoscut locul rămășițelor lui Amfibal. Robert a urmat duhul lui Alban și a fost dus de sfânt la rămășițele lui Amfibal și ale tovarășilor lui. Au avut loc îndată vindecări, iar egumenul a poruncit să se sape locul. S-⁠au aflat mai multe trupuri, dintre care unul părea să se potrivească cu felul morții lui Amfibal. Trupul socotit al lui Amfibal a fost mutat la St Albans și s-⁠a făcut o raclă pentru cinstirea moaștelor.

Prima raclă a Sfântului Amfibal a stat în fața marii pereți de lemn din abația normandă St Albans, lângă altarul principal, în partea de nord a racii Sfântului Alban. În 1323, o parte din acoperișul abației s-⁠a prăbușit și a stricat racla. Ea a fost mutată în naosul de nord al corului, apoi, în jur de 1350, în mijlocul retrocorului, la est de racla lui Alban, cu un mormânt de piatră, picturi și o placă de argint aurit. Racla a fost distrusă la desființarea mănăstirilor sub Henric al VIII-⁠lea, iar bucățile au fost folosite ca să astupe arcadele de est. Moaștele au fost risipite. Rămășițele racii au fost găsite în secolul al XIX-⁠lea și reasamblate în 1872, sub conducerea lui Sir George Gilbert Scott. Racla de piatră a fost restaurată în 2021 și se vede în catedrala din St Albans. Ziua pomenirii lui s-⁠a ținut de obicei la 22 iunie (izvoarele rusești dau 24 și 25 iunie). Catedrala din Winchester a fost închinată Sfântului Amfibal până a fost închinată Sfântului Swithun, în jurul anului 971, ceea ce ridică o întrebare asupra izvorului și a cronologiei cultului lui, mult mai târziu.