Nicon de la Optina

Sfântul Cuvios Nicon de la Optina (în lume Nikolai Mitrofanovici Beleaev, 1888-1931) a fost ieromonah și ultimul duhovnic-⁠stareț al mănăstirii Optina. A trăit închiderea și jefuirea obștii pe care o iubise din tinerețe, a purtat arestări, lagăr și surghiun și a murit la 43 de ani în nordul Rusiei, bolnav de tuberculoză. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în 2000, împreună cu ceilalți doisprezece stareți de la Optina.

Familia și chemarea

Nikolai s-⁠a născut la Moscova, la 26 septembrie (8 octombrie) 1888, într-⁠o familie de negustori cucernici. Tatăl, Mitrofan Nikolaevici, era al paisprezecelea și ultimul copil din casa lui. Mama, Vera Lavrentievna, fiica unui staroste al bisericii Sfinților Constantin și Elena din Kremlin, era cu zece ani mai tânără decât soțul și se măritase la treizeci și unu de ani. S-⁠au cununat la biserica Marii Înălțări de lângă Porțile Nikitski și au avut opt copii, Nikolai fiind al patrulea.

La cinci ani s-⁠a îmbolnăvit greu și era aproape de moarte, dar s-⁠a însănătoșit. Starețul de la Optina Varsonofie i-⁠a spus mai târziu că fusese vorba de o rânduială a lui Dumnezeu: mama se rugase, Sfântul Nicolae se rugase pentru el, iar Domnul, cunoscând că va intra în mănăstire, i-⁠a dăruit viața. Mama lui a observat răbdarea neobișnuită a lui Nikolai față de frații săi. În 1902 au murit bunicii, iar în 1904 tatăl. În acea vreme învăța la gimnaziul din Moscova și slujea în biserica „Bucuria tuturor celor necăjiți”.

După gimnaziu a intrat la facultatea de fizică și matematică a Universității din Moscova, dar a învățat puțin. A povestit că a urmat cursurile puțin peste șase luni. Sub pretextul că merge la universitate, pleca de acasă dimineața și rămânea acolo până la ora nouă, apoi mergea la Liturghia de la catedrala Kazan, trecând întâi pe la icoana Iverskaia. Dorința lui o împărtășea fratele Ivan (1890-1969). Amândoi voiau să se facă monahi și, trăgând la sorți, au hotărât să meargă la Optina. La 11 februarie 1907 au anunțat mamei hotărârea și la 24 februarie au ajuns la mănăstire. Starețul mănăstirii, arhimandritul Xenofont, nu a vrut să-⁠i primească în frățime, ca să le pună la încercare hotărârea, și le-⁠a spus să mai stea o vreme în lume. La sfârșitul lui decembrie au sosit definitiv și au intrat în schitul Sfântul Ioan Botezătorul.

La Optina

La sfârșitul lui februarie 1908, Nikolai a fost numit ajutor de bibliotecar, dar ascultarea lui principală a devenit, din octombrie, aceea de secretar al starețului Varsonofie, conducătorul schitului. Din ianuarie 1908 a început să țină un jurnal. În aprilie 1910 a fost tuns rasofor, iar la 24 mai 1915 în mantie, cu numele Nicon, după Sfântul Mucenic pomenit la 28 septembrie. La 10 aprilie 1916 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 3 noiembrie 1917 ieromonah.

Între Nicon și Varsonofie s-⁠a păstrat chipul vechii stărețiri: ucenicul își descoperea gândurile îndată și împlinea în toate voia starețului. Starețul i-⁠a transmis toată experiența și știința lui, ca unuia vrednic să o primească și să o păstreze. Legătura lor a durat până în primăvara lui 1912, când Varsonofie a fost numit egumen al mănăstirii Staro-⁠Golutvin din eparhia Moscovei.

Închiderea mănăstirii și arestările

După închiderea mănăstirii, în 1918, Nicon a lucrat cu străduință ca să o păstreze. În 1919, Optina a fost prefăcută în gospodărie de reproducție, iar curând în muzeu, în clădirile mănăstirii s-⁠au deschis o tăbăcărie și ateliere de prelucrat lemnul, în care munceau vreo treizeci de monahi și novici. În mai 1919, Nicon a fost numit vremelnic conducătorul muzeului. A fost arestat prima oară la 17 septembrie 1919. Din închisoarea din Kozelsk scria mamei că fusese arestat doar pentru că era monah și muncise pentru mănăstire. În martie 1920 a fost arestat un nou grup de clerici, monahi și mireni legați de Optina, între ei și Nicon.

La 9 martie 1920 a murit conducătorul schitului, schiegumenul Teodosie (Pomerțev), la 30 iulie 1922 ieroschimonahul Anatolie (Potapov), iar în 1923 a fost arestat starețul Nectarie, care i-⁠a încredințat fiii săi duhovnicești ieromonahului Nicon. În vara lui 1923 mănăstirea a fost închisă definitiv. Egumenul ei, Isaachie, după ce a săvârșit ultima Liturghie în biserica Kazanskaia, l-⁠a binecuvântat pe Nicon să primească la spovedanie mulțimea care continua să vină la Optina. Așa a ajuns cuviosul Nicon ultimul stareț de la Optina.

Surghiunul și moartea

Silit să se mute în 1924 la Kozelsk, a slujit la biserica Adormirii, a primit oamenii și și-⁠a împlinit datoria de păstor. În iunie 1927 a fost iarăși arestat și a petrecut trei ani în lagărul Kemperpunkt. La 23 mai 1930, o comisie specială a OGPU, fără anchetă nouă, l-⁠a condamnat la trei ani de surghiun în Ținutul de Nord. A fost trimis la Pineaga, în regiunea Arhanghelsk, și s-⁠a așezat în satul Voepala, la câțiva kilometri de oraș.

În Sâmbăta lui Lazăr, 22 martie 1931, monahul Petru (Drachev) de la Optina, și el surghiunit, care locuia în satul vecin Kozlovka, l-⁠a vizitat pe bolnavul de tuberculoză părinte Nicon și l-⁠a luat la el. La 8 iulie 1931, în vârstă de 43 de ani, Nicon a adormit întru Domnul. A fost îngropat în cimitirul satului Valdokurie, lângă Pineaga. În anii 1930, mormântul a fost pângărit, așa că fiii lui duhovnicești l-⁠au reînhumat, iar puțini au știut unde se află moaștele sale.

Slăvirea

Sfântul a fost trecut în rândul sfinților cinstiți local la 26 iulie 1996. La Sinodul arhieresc din 13-16 august 2000 a fost canonizat pentru cinstire în toată Biserica, împreună cu ceilalți doisprezece stareți de la Optina. Este pomenit la 25 iunie (8 iulie după calendarul nou), ziua adormirii, și în Soborul Stareților de la Optina, la 11 (24) octombrie.