Gherasim de la Boldino

Cuviosul Gherasim de la Boldino (în lume Grigorie, 1489 până la 1 mai 1554) a fost monah rus, întemeietor al mănăstirii Boldino de lângă Dorogobuj și al mănăstirii Sfintei Treimi din Jizdra. A fost canonizat pentru cinstirea în toată Biserica la 3 februarie 2016, de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, împreună cu alți nevoitori care fuseseră cinstiți, dar nu slăviți în toată Biserica. Se pomenește (stil vechi) la 1 mai, la 23 mai (Soborul Sfinților din Rostov și Iaroslavl), la 7 iulie (aflarea moaștelor) și duminica dinaintea zilei de 28 iulie, în Soborul Sfinților din Smolensk.

Tinerețea și ucenicia

S-⁠a născut în 1489 la Pereslavl-⁠Zalesski, din părinți evlavioși, și a primit la botez numele Grigorie. În 1502 l-⁠a rugat pe cunoscutul nevoitor Daniil să-⁠l primească novice și a locuit în aceeași chilie cu el, în mănăstirea Goritski din Pereslavl. După 1508 a primit tunderea la mănăstirea Sfintei Treimi a lui Daniil și a fost numit monah Gherasim. Mănăstirea se zidea pe locul unei case a săracilor, care primea neputincioși, orbi și șchiopi, iar ascultarea lui cea mai însemnată era să facă încălțăminte pentru ei, pentru care frații îl numeau „cizmarul”. „Când trăia Gherasim în chilia lui, își adăuga osteneli la osteneli și nevoințe la nevoințe, în post și în rugăciune neîncetată, zi și noapte, fără somn.”

Mănăstirea Boldino

La 25 martie 1528 a venit, povestește Viața în cuvintele lui, ca unul dintre cei săraci, în pădurea de lângă Dorogobuj, un loc pustiu unde locuiau tâlhari, numit Boldino, povățuit de Dumnezeu. Odată, niște oameni cruzi, care nu se temeau de Dumnezeu, trecând pe acolo, l-⁠au ocărât, l-⁠au bătut și l-⁠au târât. În 1530, la doi ani după așezarea lui lângă drumul Moscovei, a avut noaptea o vedenie: a auzit lângă coliba lui un clopotit ca de multe clopote bine potrivite. Și în a doua și a treia noapte a auzit același clopotit îndelung. Dimineața s-⁠a dus la locul de unde auzise și a găsit un izvor numit Boldin, un loc foarte frumos și uscat, iar în mijloc un stejar mare, cu trei ramuri puternice, sub care nu intra ploaia. A ridicat mâinile spre cer și s-⁠a rugat mult, zicând: „Acesta este locul meu de odihnă, aici voi locui în veac”. Cu toiagul în mână și cu desaga în spate a mers pe jos la Moscova să ceară marelui cneaz Vasile al III-⁠lea îngăduința de a zidi o mănăstire.

La 9 mai 1530 s-⁠a sfințit biserica Sfintei Treimi, cu paraclis al Cuviosului Serghie. După un timp s-⁠a zidit biserica caldă a Intrării în Biserică a Maicii Domnului. În 1535, cu ucenicul său Simion, a venit la Viazma, unde a întemeiat mai târziu mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul. În 1542-1543 a poruncit să li se pună egumen dintre ucenicii lui pe Simion, a zidit o mănăstire în ținutul Briansk, în pădurea Brînsk, pe râul Jizdra, în numele Sfintei Treimi, unde a rânduit ctitor pe Petru Korastelev, și încă una în ținutul Dorogobuj, pe râul Nepra, la Vîrkovie Luki.

Adormirea și moaștele

Gherasim a trecut la Domnul la 1 mai 1554, în mănăstirea întemeiată de el, în a douăsprezecea indicție, în ceasul al șaptelea din noapte, dând sufletul său ostenitor și îndelung pătimitor în mâinile lui Dumnezeu. Aflarea moaștelor se pomenește la 7 iulie, iar la 3 februarie 2016 Sinodul Arhieresc l-⁠a canonizat pentru cinstirea în toată Biserica.