Grigorie Averin

Sfântul preot Grigorie Averin (24 ianuarie 1889 până la 20 septembrie 1937) a fost un preot rus, născut într-⁠o familie de țărani și mort împușcat în lagărul de la Temirtau, în Kazahstan. A fost trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei la Sinodul Arhieresc jubiliar din august 2000. Se pomenește la 7 septembrie, pe stil vechi (20 septembrie pe stil nou), ziua morții lui.

Familia și anii de tinerețe

S-⁠a născut în satul Valî Pokrov, ținutul Iurievet, gubernia Kostroma, într-⁠o familie de țărani rusă, ai cărei părinți, Ioan și Teodosia, erau creștini evlavioși. A fost cel mai mare dintre doisprezece copii (familia a crescut și un băiat luat de suflet). A absolvit în 1910 seminarul învățătoresc și a fost învățător la școala parohială de două clase din Kologriv. A luat parte la cercul local al Partidului socialiștilor revoluționari (eserii), primea literatură ilegală și o răspândea între învățători, elevi, părinții lor și soldații garnizoanei din Kologriv. Din septembrie 1917 a fost, ales în unanimitate, președintele administrației zemstvei din ținutul Kologriv. După ce s-⁠au așezat organele puterii sovietice, la începutul lui 1918 s-⁠a retras. A vorbit la adunarea eserilor și a intelectualilor locali împotriva pregătirii unei răscoale țărănești în ținut. Răscoala a avut totuși loc și, după înăbușirea ei, a fost arestat cu alți eseri. Ancheta a durat aproape un an, din care patru luni a stat în închisoarea ceka, dar vina nu i s-⁠a putut dovedi și a fost eliberat. În închisoare a devenit creștin cu convingere. După eliberare a ieșit din partidul eserilor, dar a refuzat să se lepede oficial de el; mai târziu a explicat reprezentanților GPU că nu se socotea un politician de seamă și că socotea potrivnic moralei să calomnieze un partid de care aparținuse în vremea gloriei lui, în clipa când se destrăma.

Preotul

Din septembrie 1920 a lucrat la biblioteca Institutului pedagogic din Kostroma și în 1921 a învățat acolo. În același an a fost hirotonit preot (celibatar) și a slujit la Kostroma, apoi în satul Ilinskoe, lângă mănăstirea Makariev. După amintirile contemporanilor, trăia foarte simplu; pat îi erau niște prăjini de mesteacăn, cu o pătură subțire deasupra și o pernă mică și tare la căpătâi. Noaptea se ruga și adormea abia spre dimineață, uneori nu dormea deloc. Ajuta familiile țărănești sărace și cu mulți copii. Își luase o vacă ca să hrănească pelerinii cu laptele ei, dar a dat-⁠o apoi unei văduve sărace. Era cunoscut ca un duhovnic cu experiență, predica mult, și unii atei au devenit credincioși după predicile lui. A fost de partea Declarației mitropolitului Serghie (Stragorodski) și a refuzat să sprijine pe adversarul acesteia, episcopul Nicolae (Golubev).

Arestările și lagărul

În 1929 a fost arestat, învinuit de agitație antisovietică. Nu s-⁠a recunoscut vinovat și a declarat la interogatoriu că, la sfârșitul liturghiei, tâlcuia de obicei Evanghelia citită, iar de sărbătorile sfinților și cele douăsprezece mari sărbători predica despre rânduielile sărbătorii; despre puterea sovietică n-⁠a vorbit, fiind un om apolitic. La 30 ianuarie 1930 Consfătuirea specială a OGPU l-⁠a condamnat la cinci ani de lagăr. Întors în 1934, a slujit la biserica din satul Simeon, raionul Puceaj, regiunea Ivanovo, și a ajuns repede om de încredere pentru enoriași. În septembrie 1935 a fost iar arestat și la 3 martie 1936 condamnat de Consfătuirea specială a NKVD la trei ani de lagăr de muncă. Din mai 1936 s-⁠a aflat la mina Temirtau, unde, nefiind în stare de muncă grea, a fost contabil, apoi om de serviciu în baracă. S-⁠a purtat cu mare demnitate, a refuzat să fie informator, nu s-⁠a ploconit în fața conducerii lagărului și nu a luat parte la acțiunile ideologice. Nu și-⁠a ascuns credința, a îndemnat pe ceilalți deținuți să nu părăsească credința în Dumnezeu, făcea în lagăr slujbe și în fiecare zi citea acatistul Maicii Domnului. Cu puțin înainte de ultima arestare a scris rudelor din lagăr să nu se mâhnească și să nu se îngrijoreze pentru el, să nu se teamă, căci știu ei unde și la Cine merge.

Ultima arestare și moartea

În 1937 a fost arestat în lagăr, învinuit de agitație contrarevoluționară, și nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 13 septembrie 1937 troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte; a stat șapte zile în celula condamnaților, apoi a fost împușcat. A fost proslăvit pentru cinstire în toată Biserica la Sinodul Arhieresc jubiliar din august 2000.