Grigorie de Tours

Grigorie de Tours a fost episcop al Turului în vremea merovingienilor, între 573 și 594, și scriitor, cunoscut ca părintele istoriei Franței. Cartea lui, Istoria francilor, este principala sursă pentru acea epocă de trecere de la lumea romană la Evul Mediu timpuriu. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 17 noiembrie între sfinții Apusului dinaintea despărțirii Bisericilor, împreună cu Cuviosul Aredie, egumen la Limoges, și Cuviosul Vulfolaic, stâlpnic la Trier (data din Mineiul; pe calendarul civil al Bisericilor de stil vechi este 30 noiembrie).

Neamul și tinerețea

S-⁠a născut în jurul zilei de 30 noiembrie 538 în Auvergne, în regiunea Clermont, cu numele de Gheorghe Florentie. Tatăl, Florentie, era senator, iar mama, Armentaria, făcea parte dintr-⁠o familie care dăduse mai mulți episcopi. El însuși spunea că era înrudit cu treisprezece dintre cei optsprezece episcopi ai Turului de dinaintea lui.

Tatăl a murit când era mic. Băiatul a fost crescut de unchiul său, Galus, episcop de Clermont, și apoi de urmașul acestuia, Avit, care l-⁠a hirotonit diacon. Căzut într-⁠o boală grea, a mers cu evlavie la mormântul Sfântului Martin din Tours, unde s-⁠a vindecat. De atunci a pornit pe calea Bisericii.

Episcop al Turului

După moartea episcopului Eufroniu, clerul și poporul din Tours l-⁠au ales pe Grigorie. Trimișii cetății l-⁠au ajuns la curtea regelui Sigebert al Austrasiei și, deși s-⁠a împotrivit, a primit hirotonia în august 573, la vârsta de treizeci și patru de ani, prin episcopul Egidiu de Reims.

Tours era un loc de pelerinaj la mormântul Sfântului Martin, cu spital și adăpost pentru cei urmăriți, așezat pe drumul dintre nordul franc și Aquitania. Aici Grigorie a cunoscut aproape pe toți oamenii puternici ai vremii și a avut de-⁠a face cu regii Sigebert, Hilperic, Gontran și Childebert al II-⁠lea. A participat la sinodul de la Paris din 577. Cu Hilperic și cu soția lui, Fredegonda, a avut relații încordate. Când s-⁠a răspândit zvonul că ar fi vorbit de rău pe regină, Hilperic l-⁠a arestat și l-⁠a judecat pentru trădare, fapt care a pus în primejdie și scaunul, și viața lui.

Scrierile

Opera lui principală, Zece cărți de istorii (Istoria francilor), începe cu istoria lumii de la creație, trece la creștinarea Galiei, la viața Sfântului Martin și la regele Clovis, care s-⁠a botezat la îndemnul soției sale Clotilda, apoi povestește pe larg domnia regilor franci până în jurul anului 591. Din cartea a cincea el scrie despre vremea lui, cu mâna unui martor. Ultima carte numește pe cei optsprezece episcopi ai Turului și amintește scrierile lui. Istoria are o încheiere scrisă în anul morții lui, 594.

Grigorie a scris și o seamă de cărți despre viețile și minunile sfinților. Între ele sunt Viețile părinților, douăzeci de vieți de episcopi, monahi și pustnici ai Galiei, între care se detașează cea a Sfântului Nicetiu de Trier, Slava mucenicilor, începută în 587, Slava mărturisitorilor și cărțile despre minunile Sfântului Martin. Scopul lui era să-⁠i aprindă pe cititori cu râvna cu care sfinții s-⁠au urcat la ceruri și să arate credincioșilor, în fiecare loc, lucrarea lui Dumnezeu prin moaștele și mormintele sfinților de acolo.

El a scris într-⁠o latină târzie și se plângea adesea de greșelile lui de gramatică. A fost însă un cunoscător al Sfintei Scripturi. Istoricii de azi observă că povestirile lui despre cruzimea și zădărnicia vieții din jurul regilor stau în contrast cu minunile sfinților, iar acest contrast este firul care leagă cartea.

Sfârșitul și cinstirea

Grigorie a murit la Tours la 17 noiembrie 594. Poporul l-⁠a socotit făcător de minuni și sfânt. Biserica Ortodoxă îl pune pe lista sfinților Apusului de dinaintea despărțirii. Izvoarele noastre nu dau amănunte despre moaștele sau despre mormântul lui.