Maxim al III-⁠lea

Sfântul Maxim al III-⁠lea (în lume Manoil Hristonimos) a fost patriarh ecumenic al Constantinopolului din 1476 până la moartea lui, la 3 aprilie 1482, și cărturar, numit și Filosoful. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă și pomenit la 17 noiembrie; alte izvoare dau 20 noiembrie, 17 sau 19 aprilie.

Înainte de patriarhie Manoil era probabil originar din Pelopones. În limba greacă numele lui de familie, Gounaris, a fost schimbat în Hristonimos, mai învățat și mai ortodox, după obiceiul vremii. Era învățat, cunoscător de limbi și aspru în nevoință. A ajuns mare eclesiarh al patriarhiei, slujbă care, la scurtă vreme după ocuparea Constantinopolului de către otomani (1453), a primit și atribuțiile de schevofilax, adică de păzitor al sfintelor vase, odoare și moaște ale patriarhiei. În această slujbă a avut conflicte pe tema banilor cu patriarhul Ghenadie Scholarios. Sub ocrotirea lui Demetrios Kyritzes, secretarul sultanului, Manoil, împreună cu marele hartofilax George Galesiotes, a înrâurit viața Bisericii din Constantinopol mai bine de douăzeci de ani. În 1463 (sau 1462) l-⁠a sprijinit pe patriarhul Ioasaf I împotriva cererii politicianului George Amiroutzes, nobil grec din fostul Imperiu al Trapezuntului, de a se căsători a doua oară, fiindcă era un caz de bigamie după dreptul canonic. Ca pedeapsă, sultanul Mahomed al II-⁠lea a poruncit să i se taie nasul lui Manoil (după izvorul grec, fiindcă a refuzat să se lase mituit și a stăruit pe lângă patriarh să nu fie binecuvântată a doua căsătorie nelegiuită a lui Amiroutzes). În toamna lui 1465 (sau începutul lui 1466) a sprijinit alegerea ca patriarh a lui Marcu al II-⁠lea, iar mai târziu s-⁠a opus patriarhilor sprijiniți de alte tabere, cum erau Simeon din Trebizonda și Dionisie I, care la 15 ianuarie 1467 l-⁠a scos pe el și pe Galesiotes din slujbele din administrația bisericii. Curând însă și-⁠au recăpătat influența. Manoil a izbutit să recâștige încrederea sultanului și în primăvara lui 1476 a fost ales patriarh.

Patriarhia Era încă mirean, așa că a luat întâi tunderea în monahism, cu numele Maxim, a doua zi a fost hirotonit episcop (după unele izvoare a treia zi patriarh) și a fost întronizat de mitropolitul Heracleei. A plătit și darea de 2.500 de galbeni către vistieria statului. Domnia lui a pus capăt unei perioade de tulburări pentru Biserica din regiune și a fost vreme de pace și înțelegere. Era înțelept, potolea certurile dintre clerici, a dat rânduieli canonice și scrisori, predica des în biserici și a tradus în turcește Simbolul credinței. În ianuarie 1480 a scris dogelui Veneției, Giovanni Mocenigo, cerând să înceteze asuprirea ortodocșilor din ținuturile venețiene, și a lăudat în aceeași scrisoare sistemul fiscal otoman, prin care creștinii plăteau birul prin Biserică, scriind că cel puțin acum creștinii dau bani în loc de sânge ca să li se păstreze credința. În 1481 a chemat un sinod pentru anularea hotărârilor Sinodului de la Ferrara-⁠Florența, la care au fost invitate celelalte patriarhii și au venit douăzeci de mitropoliți; spre sfârșitul lui 1480 (sau în jurul lui 1481) l-⁠a trimis la patriarhiile Răsăritului pe mitropolitul Daniil al Smirnei (mai târziu al Efesului), cu chemarea la sinodul de la Constantinopol (1482-1484), ca să fie lămurite și neînțelegerile cu latinii, care pătrunseseră în Ierusalim și primiseră învoire să slujească în partea de sud a Golgotei, ca și ortodocșii. Unul din izvoare spune că prin aceasta Maxim a pus temeliile politicii bisericești ortodoxe în Orientul Apropiat de mai târziu, a patriarhului Ieremia I. A murit în scaun, la 3 aprilie 1482. Opera lui literară principală este „Monodia asupra căderii Constantinopolului”.