Guibert

Sfântul Cuvios Guibert (Wicbert) a fost nobil din Lotharingia, pustnic și întemeietorul abației Gembloux, în Belgia de azi. S-⁠a născut în anul 892 și a adormit la 23 mai 962, ca monah la mănăstirea Gorze. A fost canonizat în 1211. Se pomenește la 23 mai.

După ce a luat parte la mai multe campanii militare, s-⁠a retras ca pustnic pe moșia familiei de la Gembloux, moștenită de la tatăl său. În 936 a întemeiat acolo o mănăstire întărită și aproape independentă, cu monedă proprie, închinată Sfântului Apostol Petru și Sfântului Mucenic Exuperiu. Unele rude au contestat legalitatea întemeierii, pe motiv că locul fusese dat în feud strămoșilor lui și nu putea fi înstrăinat fără încuviințarea împăratului. Împăratul Otto I i-⁠a chemat la curte pe Guibert și pe Erluin, a rămas mulțumit de felul cum și-⁠au apărat așezământul și a dat la 20 septembrie 946 un act imperial care întărea mănăstirea și îi acorda privilegii.

Guibert l-⁠a pus egumen pe prietenul său Erluin, iar el s-⁠a făcut monah la Gorze, lângă Metz. S-⁠a întors la Gembloux în 954, când ungurii amenințau să-⁠i prade mănăstirea, aducând Regula Sfântului Benedict, și a doua oară în 957, când cumnatul lui, Heribrand de Mawolt, își însușise veniturile mănăstirii; l-⁠a convins să lase în pace bunurile ei. La moartea lui, în 962, monahii din Gembloux au venit să ia trupul întemeietorului de la Gorze. Măruntaiele au fost îngropate la Gorze, iar trupul a fost tratat cu sare și ierburi spre a nu se strica pe drum și dus la Gembloux, care a devenit loc de pelerinaj.