Hristofor Nadejdin

Sfântul Sfințit Mucenic Hristofor Nadejdin, protoiereu, preot al bisericii Sfântul Ioan Ostașul din Moscova, a fost osândit și executat în 1922, împreună cu protoiereii Vasile Sokolov și Alexandru Zaozerski, ieromonahul Macarie (Teleghin) și mireanul Serghie Tihomirov, în vremea împotrivirii față de confiscarea odoarelor bisericești. Este pomenit la 26 mai.

Studiile și hirotonia

S-⁠a născut la 21 februarie 1869 în satul Nijni Beloomut din ținutul Zaraisk, gubernia Riazan, în familia preotului Alexei Nadejdin. A învățat la școala teologică din Zaraisk, iar în 1889 a terminat seminarul teologic din Riazan și a fost numit învățător de cântare și caligrafie la școala teologică Don; la 20 noiembrie 1891 a ajuns supraveghetor al școlii. În 1892 a intrat la Academia teologică din Moscova, cu bursa arhiepiscopului Macarie al Donului. Studiul îndârjit și dorința de a pătrunde adânc materiile, împreună cu pregătirea lucrării de candidat începută aproape de la intrarea în academie, i-⁠au zdruncinat grav sănătatea, iar medicul academiei a stăruit să fie trimis vara anului 1895 în gubernia Samara la tratament cu cumâs. În 1897 a absolvit academia și a susținut lucrarea „Schiță a istoriei literaturii ortodoxe polemice împotriva schismei în secolul al XVII-⁠lea și începutul celui de-⁠al XVIII-⁠lea (până la înființarea Sfântului Sinod)”, primind titlul de candidat în teologie. În referat, Ilie Gromoglasov a lăudat osteneala științifică extraordinară a autorului, care nu numai că a adunat toate monumentele polemice tipărite ale epocii, ci a găsit în biblioteca academiei și în depozitele din Moscova și Petersburg un număr de izvoare noi, necunoscute până atunci cercetătorilor. În academie s-⁠a împrietenit cu Ioan Vasilievici Uspenski, mai târziu arhiepiscopul Faddei al Tverului, sfințit mucenic, ale cărui păreri despre nevoința ascetică, despre lupta neîncetată cu gândurile și despre slujirea râvnitoare a lui Dumnezeu îi erau foarte apropiate.

La sfârșitul academiei, rectorul ei, episcopul Teodor, i-⁠a propus un loc de misionar la Novocerkassk, dar părinții bătrâni, neliniștiți de despărțire, au stăruit să slujească aproape de ei. La 10 februarie 1899 a devenit învățător de religie la școala zemstvei din satul natal. În 1900 a fost numit conducător al lecturilor religios-⁠morale de duminici și sărbători și al școlii parohiale de fete din Nijni Beloomut. La 10 iulie 1900 episcopul Poliecte (Piaskovski) al Riazanului l-⁠a hirotonit diacon, iar a doua zi preot la biserica Schimbarea la Față din Nijni Beloomut. La 23 iunie 1902 a fost numit preot la biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Staroconiușenîi pereulok din Moscova și învățător de religie la gimnaziul Mednikov. La 10 iulie 1906 a fost mutat la biserica Sfântului Mucenic Ioan Ostașul, unde a slujit până la moarte. Pe lângă îndatoririle preotești, pe care le împlinea cu râvnă, predicând neobosit cuvântul lui Dumnezeu, a fost învățător de religie la gimnaziul de fete Lomonosov, apoi la cel Helbig. În 1915-1916 ținea convorbiri în afara slujbelor cu poporul, la care veneau uneori și trei sute de oameni. Parohia avea atunci aproape două mii de suflete. La 3 ianuarie 1921 a fost numit protopop.

Procesul și mucenicia

La 23 martie 1922 puterea fără de Dumnezeu l-⁠a arestat, acuzându-⁠l că la 4 martie a rostit în biserică o predică în care a spus că ruina de acum este urmarea decăderii morale a poporului, că a citit în biserică chemarea Patriarhului Tihon privind confiscarea odoarelor bisericești și a răspândit-⁠o în bisericile protopopiatului. La interogatoriu a spus că nu se recunoaște vinovat de agitație împotriva hotărârii despre confiscare. Predica din 4 martie, spunea el, era o explicație a numelui bisericesc al duminicii care se apropia, Duminica Ortodoxiei. Neascultarea de Biserică duce în practică la ruina pe care o vedem; ne-⁠am prăbușit moral într-⁠atât, încât se cuvine să vină judecata lui Dumnezeu asupra noastră, iar aceasta se arată poate și în confiscarea odoarelor pentru ajutorarea flămânzilor, care ar putea să nu ajungă la cei flămânzi. Chemarea Patriarhului i-⁠a fost adusă de două ori, prin persoane necunoscute, dar fără îndoială de la autoritatea bisericească supremă; el a citit-⁠o personal în biserica lui la 12 martie, după Liturghie, iar prin credincioși a trimis-⁠o bisericilor protopopiatului. În sala de judecată a spus că a citit chemarea Patriarhului și o socotește religioasă, că nu vede în ea nimic contrarevoluționar. La 7 mai, în ultimul cuvânt, a spus că omul care merge în biserică și aude cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ajute pe cei săraci, că a socotit sfânta lui datorie să-⁠și cheme turma la această îndatorire și că nu a trecut nici o mare sărbătoare fără să cheme la ajutorul flămânzilor; că primea jertfe, că nu își permitea să ia plată pentru slujbe; că salută despărțirea Bisericii de stat, căci atunci preotul devine mai liber; că nu a căutat niciodată să-⁠și întărâte turma, ci să o liniștească.

La 8 mai 1922 s-⁠a citit sentința tribunalului: unsprezece oameni osândiți la moarte, între ei preoții Vasile Sokolov, Hristofor Nadejdin, Alexandru Zaozerski, ieromonahul Macarie (Teleghin) și mireanul Serghie Tihomirov. După judecată, toți au fost duși în corpul de celule singulare al temniței Butîrki, închiși câte unul și lipsiți de plimbare. Când s-⁠a aflat că execuția a fost suspendată, osândiții au cerut, cu îngăduința șefului temniței, ameliorarea condițiilor, dar cererea a fost respinsă. În aceeași zi Stalin a trimis membrilor Biroului Politic o notă, scriind că Kamenev propune să se limiteze la împușcarea a doi preoți și cerând votul; el personal vota împotriva anulării hotărârii. Au votat pentru osândă Lenin, Troțki, Stalin și Zinoviev. La 9 mai Patriarhul Tihon a trimis lui Kalinin o cerere de iertare. La 11 mai a avut loc din nou ședința Biroului Politic; Troțki a propus folosirea momentului pentru un apel din partea clerului „progresist” și împărțirea osândiților în două grupuri. Reînnoitorii au cerut și ei iertare, socotind însă sentința „cât se poate de dreaptă”. La 14 mai o comisie a scos din lista celor unsprezece alți șase, iar la 18 mai Biroul Politic a luat hotărârea definitivă de a împușca pe cei cinci. Protoiereii Vasile Sokolov, Hristofor Nadejdin, Alexandru Zaozerski, ieromonahul Macarie (Teleghin) și mireanul Serghie Tihomirov au primit sfârșit mucenicesc la sfârșitul lui mai 1922 și au fost îngropați lângă cimitirul Kalitnikovo.

Este pomenit la 26 mai, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei, și la 10 decembrie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai ținutului Radonej (stil nou, unele zile schimbătoare).