Iacob Gusev

Sfântul Sfințit Mucenic Iacob Gusev de la Diveevo, preot, s-⁠a născut la 19 octombrie 1887 în satul Diveevo, ținutul Ardatov, gubernia Nijni Novgorod, în familia protoiereului Ioan Feofanovici Gusev, preot al mănăstirii Serafim-⁠Diveevo. A fost împușcat la 26 decembrie 1937 la Gorki.

Familia și hirotonia

Viața familiei Gusev era de mult strâns legată de mănăstirea Serafim-⁠Diveevo, căci Gusevii erau urmașii primului preot al mănăstirii, protoiereul Vasile Sadovski, căruia Cuviosul Serafim de Sarov îi încredințase „orfanele de la Diveevo”. În a treia zi de la naștere, pruncul a fost botezat de preotul parohiei, Ioan Smirnov, în biserica Maicii Domnului de la Kazan din Diveevo. Nașii au fost consilierul Petru de Beaumont și casiera mănăstirii, monahia Elena Annenkova. I s-⁠a pus numele Iacob, în cinstea fratelui Domnului, Sfântul Apostol Iacob. Învățătura primară au făcut-⁠o copiii Gusev sub conducerea tatălui, învățător la școala parohială a mănăstirii. După școală, frații Iacob și Mihail au intrat la seminarul din Nijni Novgorod.

În jurul lui 1910, Iacob Ivanovici s-⁠a căsătorit cu Elena Nikolaevna Vinogradova, rudă a preotului Ioan Smirnov. La 10 iunie 1910 a terminat seminarul, iar la 30 ianuarie 1911 episcopul Ioachim l-⁠a hirotonit preot pentru satul Hudoșino, ținutul Ardatov. A predat Legea lui Dumnezeu în școlile zemstvei din Hudoșino și Kadîșevo. La 30 mai 1914 a fost numit preot la biserica Sfântul Nicolae din satul Elizarievo. S-⁠a așezat într-⁠o casă mare, față în față cu biserica. În casă se păstra o odoare de la Diveevo, o bucată de piatră de granit pe care se rugase Cuviosul Serafim, cu o pictură a sfântului în rugăciune pe piatră.

Familia preotului a fost îndrăgită îndată în sat; soții și copiii se deosebeau prin bunătate și modestie neobișnuite, prin ospitalitate. Părintele Iacob era sociabil și ușor de abordat, iar oamenii veneau la el după sfat în toate nevoile duhovnicești și lumești. Slujea cucernic și cu rugăciune, era atent la spovedanii, iar enoriașii îi iubeau predicile: puține la număr, dar ajungeau la inima fiecărui om; vorbea cu glas încet, explica simplu poruncile lui Dumnezeu, îndemna să fie păzite, iar pe cei rătăciți și nesârguincioși îi îndemna să nu leneveze în munca pentru familie și să mulțumească Domnului pentru toate.

Puterea sovietică a fost instaurată în Elizarievo în februarie 1918, iar în primăvara lui 1919 s-⁠a făcut o nouă împărțire a pământului. Atunci preotul, ca slujitor al cultului, a fost lipsit de drepturile electorale. Aceasta aducea cu sine multe asupriri, nu doar pentru cei lipsiți de drepturi, ci și pentru familiile lor: puteau fi izgoniți din locuință, scoși din oraș, lipsiți de cartele, de ajutor medical, copiii izgoniți din școli.

În 1927, la desființarea mănăstirii Serafim-⁠Diveevo, a fost arestat fratele mai mic al părintelui Iacob, protoiereul Mihail Ivanovici Gusev. După două săptămâni a fost eliberat și a plecat îndată la episcop să ceară o parohie, iar familia lui s-⁠a mutat în Elizarievo, la casa părintelui Iacob. În acel an, după amintirile fiicei lui Mihail, casa părintelui Iacob a fost plină de rude care aveau nevoie de adăpost. Părintele Iacob și soția lui erau pentru toți ca niște rude. Nepoata Maria Mihailovna Guseva își amintea de legătura cu Elizarievo ca de ceva luminos, primitor, însorit și iubit. Monahia Serafima (Bulgakova) din Diveevo scria că pe ele, surorile mănăstirii prigonite, frații preoți le-⁠au așezat în Elizarievo. Preoții se născuseră lângă mănăstire, iubeau monahiile ca pe rudele lor, le susțineau și duhovnicește, și chiar material. Părintele Iacob, mergând la târg, le aducea cartofi și lapte, iar când ele veneau, el și soția le dădeau pâine, lapte, miere și fructe, cât puteau duce. La binecuvântarea fraților Gusev, în Elizarievo a fost adusă din satul Puzo fericita Maria Ivanovna de la Diveevo.

Prigoana și mucenicia

Părintele Iacob a suferit mereu supărări din partea autorităților: a fost acuzat că se împotrivește instalării radioului în sat, că face agitație antisovietică „între partea înapoiată a populației” sau că organizează destrămarea colhozului. În 1930 a fost arestat și închis în temnița din Gorki; casa i-⁠a fost luată. În 1931 a fost iar arestat și „dezchiaburit”. În 1935 a urmat o nouă arestare. Când s-⁠a aflat că sfatul sătesc a hotărât să închidă biserica din Elizarievo și să o folosească ca depozit de grâne, bătrânele s-⁠au înțeles ca, după slujba din duminica de 7 martie 1935, să meargă pe la casele sătenilor și să strângă semnături împotriva închiderii bisericii. Preotul a fost acuzat de instigare. La anchete toate bătrânele au spus într-⁠un glas: „Nu ne-⁠a trimis nimeni, am făcut-⁠o noi singure”. În 1935 părintele nu a fost osândit, dar doi ani mai târziu mărturiile și procesele-⁠verbale ale interogatoriilor lui au fost adăugate la dosarul penal din 1937.

La 20 noiembrie 1937 a fost arestat chiar în biserică și, fără a i se îngădui nici măcar să treacă pe acasă, a fost dus în temnița din Arzamas. În aceeași zi a fost împușcat la Gorki fratele lui mai mic, protoiereul Mihail. Protoiereul Iacob Ivanovici Gusev a fost interogat o singură dată, și i s-⁠a adus acuzația de activitate antisovietică. A stat demn și bărbătește la anchete și, ca fratele mai mic, sfințitul mucenic Mihail, nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 24 noiembrie 1937 a fost semnat actul de acuzare, iar dosarul a fost trimis troicii de pe lângă UNKVD al regiunii Gorki. La 2 decembrie a venit sentința: împușcare, cu confiscarea averii. Pe extrasul din proces e scris: „Împușcat la Gorki la 26 decembrie 1937”.

La 30 iulie 2003, la ședința Sfântului Sinod, numele sfințitului mucenic Iacob Gusev a fost trecut în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei din secolul al XX-⁠lea, din partea eparhiei Nijni Novgorod. Este pomenit la 26 decembrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 27 iunie, în Soborul sfinților din Diveevo, și la 12 septembrie, în Soborul sfinților din Nijni Novgorod (stil nou, a doua și a patra zi schimbătoare).