Solomon

Solomon a fost fiul regelui David și al treilea rege al lui Israel, vestit în lumea veche pentru înțelepciunea lui. Biserica Ortodoxă în America îl numește prooroc și rege și spune că a trăit aproximativ între 972 și 932 înainte de Hristos, a domnit patruzeci de ani și a zidit palatul și Templul din Ierusalim. Biserica îl cinstește ca pe unul dintre sfinții Vechiului Testament și ca strămoș după trup al Domnului. Viața lui este povestită mai ales în cărțile Regilor și ale Paralipomenelor.

Urcarea pe tron și darul înțelepciunii

Solomon era fiul lui David și al Batșebei. Încă din viața tatălui său a fost uns rege, în locul fratelui Adonia, care râvnea la tron. La început, Dumnezeu i s-⁠a arătat în vis la Gabaon și i-⁠a spus să ceară ce vrea. Solomon nu a cerut nici bogăție, nici viață lungă, nici moartea dușmanilor, ci o inimă înțeleaptă ca să judece poporul. Cererea a plăcut lui Dumnezeu, care i-⁠a dat, pe lângă înțelepciune, bogăție și slavă.

Scriptura povestește judecata lui între două femei care se certau pentru un copil: regele a aflat-⁠o pe adevărata mamă după dragostea ei. Faima lui s-⁠a dus departe și regina din Saba a venit să-⁠l asculte. Stăpânirea lui se întindea de la Eufrat până la țara filistenilor și la hotarele Egiptului, iar Iuda și Israel trăiau în pace, fiecare sub via și smochinul lui.

Templul

Cea mai mare lucrare a lui Solomon a fost zidirea Templului din Ierusalim, pe care tatăl său dorise să-⁠l înalțe, dar nu i se îngăduise. Lucrarea a durat șapte ani, cu lemn de cedru adus din Liban prin Hiram, regele Tirului. După sfințire, preoții au adus chivotul legii în Sfânta Sfintelor, iar slava Domnului a umplut casa ca un nor. În rugăciunea rostită înaintea întregului popor, Solomon a cerut ca Dumnezeu să asculte pe oricine se roagă în acel loc, chiar și pe străinul venit de departe. Domnul i s-⁠a arătat a doua oară și a spus că a sfințit casa aceasta, ca numele Lui să fie acolo pe vecie.

Cărțile înțelepciunii

Tradiția îi atribuie Pildele, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor și Înțelepciunea lui Solomon. Scriptura spune că a rostit trei mii de pilde, iar cântările lui au fost o mie și cinci. OCA arată că poate a scris părți din aceste cărți, dar o mare parte a materialului a fost transmisă probabil oral. Hristos îl pomenește în Evanghelie, vorbind despre slava și înțelepciunea lui (Matei 6, 29; 12, 42).

Căderea și pocăința

Scriptura nu ascunde că, spre bătrânețe, Solomon, ca să-⁠și mulțumească soțiile străine, a ridicat capiști idolilor lor și a atras mânia lui Dumnezeu. Atunci i s-⁠au ridicat dușmani, precum Hadad edomitul și Rezon, iar profetul Ahia a vestit lui Ieroboam că va primi zece seminții. Sfântul Filaret al Cernigovului arată că Solomon nu a rămas fără pocăință și o vede în cuvintele din Ecleziast: „Deșertăciunea deșertăciunilor” și „Teme-⁠te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui”.

A domnit patruzeci de ani, a adormit cu părinții lui și a fost îngropat în cetatea lui David. A urmat la tron fiul său Roboam, de la care zece seminții s-⁠au desprins.

Pomenirea

Solomon este pomenit în Duminica Sfinților Strămoși, înainte de Nașterea Domnului. Numele lui apare în genealogia Domnului din Evanghelia după Matei.