Veniamin

Veniamin a fost al doisprezecelea și cel mai mic fiu al patriarhului Iacov și al doilea și ultimul fiu al Rahelei, strămoșul seminției lui Veniamin (în forma românească din Biblie, Beniamin). Biserica Ortodoxă îl pomenește între sfinții drepți ai Vechiului Testament, în duminicile dinaintea Nașterii Domnului, când sunt cinstiți Sfinții Strămoși și Sfinții Părinți ai Domnului după trup.

Nașterea și numele

După cartea Facerii, Veniamin s-⁠a născut în țara Canaanului, pe drumul de la Betel spre Efrata, adică Betleem, în timp ce Iacov se întorcea din Mesopotamia. Spre deosebire de Iosif, născut în Padan-⁠Aram, el este singurul dintre fiii lui Iacov născut în pământul făgăduinței.

Rahela a murit la naștere. În chinurile morții ea l-⁠a numit Ben-⁠oni, adică fiul durerii mele, dar tatăl său i-⁠a pus numele Veniamin, tâlcuit fiul dreptei sau fiul sudului. Rabinii, între ei Rashi, au adăugat tâlcuirea fiul zilelor mele, fiul bătrâneților. Biblia nu spune nimic despre mormântul lui Veniamin, iar tradiția iudaică, creștină și islamică îl cinstește ca pe un om drept.

Cel mai iubit dintre frați

Când Iosif a fost vândut în Egipt, Iacov a ajuns să țină la Veniamin cu o iubire deosebită, fiindcă el era singurul rămas din copiii Rahelei. De aceea, când a venit foametea și cei zece frați mai mari au plecat în Egipt după grâu, Iacov a refuzat să-⁠l trimită și pe el, temându-⁠se să nu i se întâmple vreun rău.

Ruben și Iuda au pus chezășie pentru tânăr, iar Iacov a cedat în cele din urmă. Iosif, făcut stăpân în Egipt și nerecunoscut de frați, a dat la masă lui Veniamin o parte de cinci ori mai mare decât celorlalți și s-⁠a înduioșat până la lacrimi când l-⁠a văzut. Apoi a pus potirul său de argint în sacul lui Veniamin și a cerut ca el să rămână rob. Iuda s-⁠a oferit să rămână în locul lui, de dragul tatălui. Atunci Iosif s-⁠a făcut cunoscut fraților și i-⁠a chemat pe toți în Egipt, împreună cu Iacov.

Binecuvântarea lui Iacov

La sfârșitul vieții, Iacov i-⁠a binecuvântat pe fiii săi. Despre Veniamin a spus: Veniamin este lup răpitor; dimineața mănâncă prada și seara împarte jaful (Facerea 49, 27). Tâlcuitorii citați și de sursele ortodoxe privesc cuvântul nu ca pe o vorbă împotriva lui Veniamin, ci ca pe o înfățișare a firii războinice a seminției sale. Pentru Părinții Bisericii, cuvintele au primit și un sens profetic, văzut în Apostolul Pavel, care a pornit ca prigonitor al Bisericii și a ajuns învățătorul neamurilor.

Moise a binecuvântat și el seminția: Iubitul Domnului va locui cu încredere lângă El (Deuteronom 33, 12).

Seminția lui Veniamin

Facerea îi numește pe fiii lui Veniamin, zece la număr (Facerea 46, 21). Seminția lui, cea mai mică dintre cele douăsprezece, a primit un teritoriu mic, dar însemnat, la nord de Ierusalim, între Iuda și Efraim, cu Ierihonul, Ghibeonul și o parte din Ierusalim. Din ea au ieșit judecătorul Ehud, primul rege al lui Israel, Saul, iar după robia babiloneană Mardoheu și Estera. În Noul Testament, Apostolul Pavel își aduce aminte că este din neamul lui Israel, din seminția lui Veniamin (Romani 11, 1).

Războinici iscusiți, ale căror prăștieri erau pomenite în Israel, veniaminiții au stat o dată împotriva tuturor celorlalte seminții, după păcatul de la Ghibea, în războiul din cartea Judecătorilor, și seminția a fost aproape stinsă înainte de a fi refăcută. După despărțirea regatului, ea a rămas credincioasă casei lui David, alături de Iuda.

Cinstirea

Despre sfârșitul lui Veniamin Scriptura nu spune nimic. Tradiția rabinică târzie îl numără între cei patru israeliți din vechime care au murit fără păcat, alături de Hileab, Iese și Amram, iar Coranul îl pomenește ca pe un copil drept rămas lângă Iacov când frații mai mari uneltea împotriva lui Iosif.

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Veniamin printre drepții dinaintea Legii și ai Legii, în Duminica Sfinților Strămoși și în Duminica dinaintea Nașterii Domnului. Cinstirea lui se leagă astfel de așteptarea lui Hristos de către toți cei care au crezut în Dumnezeu înainte de venirea Lui.