Debora

Sfânta Proorociță Debora a fost proorociță și a patra judecătoare a lui Israel, singura femeie judecător din Sfânta Scriptură. Povestea ei se află în Cartea Judecătorilor, capitolele 4 și 5. Biserica o pomenește în Duminica Sfinților Strămoși, înaintea Nașterii Domnului.

Judecătoarea lui Israel

Scriptura spune despre Debora că era proorociță, soția lui Lapidot, și că judeca pe Israel în acea vreme. Numele ei înseamnă în ebraică „albină". Ședea sub un finic, numit „finicul Deborei", în muntele lui Efraim, între Rama și Betel, iar fiii lui Israel veneau la ea cu judecățile lor. Cuvintele „soția lui Lapidot" au fost înțelese și altfel: cum lapid înseamnă „făclie" sau „fulger", unii au văzut în ele o „femeie de foc". Tradiția iudaică o numără printre cele șapte proorocițe ale lui Israel.

Războiul cu Iabin

Fiii lui Israel erau de douăzeci de ani apăsați de Iabin, regele Canaanului, care domnea la Hațor. Căpetenia oștirii lui era Sisera, cu nouă sute de care de fier. Debora a trimis după Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeș în Neftali, și i-⁠a spus că Domnul poruncește să adune zece mii de bărbați din Neftali și din Zabulon și să-⁠i ducă pe muntele Taborului. Domnul avea să tragă pe Sisera cu carele și cu oastea lui la pârâul Chișon și să-⁠l dea în mâinile lui Barac.

Barac a răspuns că va merge numai dacă merge și ea. Debora a primit, dar i-⁠a spus că slava biruinței nu va fi a lui, căci Domnul îl va da pe Sisera în mâna unei femei. S-⁠a sculat și a mers cu el la Chedeș. În ziua bătăliei ea i-⁠a spus: „Scoală-⁠te, căci aceasta este ziua în care Domnul a dat pe Sisera în mâinile tale. Domnul merge înaintea ta". Barac s-⁠a coborât de pe Tabor cu cei zece mii, iar Domnul a pus pe fugă pe Sisera și toată oastea lui.

Sisera a fugit pe jos la cortul Iaelei, soția lui Heber Cheneul, familie care trăia în pace cu Iabin. Iael l-⁠a primit, i-⁠a dat lapte și l-⁠a acoperit, iar când el a adormit, a bătut un țăruș de cort în tâmpla lui. Barac, care îl urmărea, l-⁠a aflat mort. Astfel s-⁠a împlinit cuvântul Deborei, iar Israel a biruit pe Iabin.

Cântarea Deborei

Capitolul 5 din Judecători povestește din nou aceeași întâmplare, în versuri. Cântarea este pusă pe seama Deborei și a lui Barac. Ea începe cu lauda Domnului pentru că poporul s-⁠a ridicat de bunăvoie la luptă. Cântarea o numește pe Debora „mamă în Israel" și o cheamă: „Deșteaptă-⁠te, deșteaptă-⁠te, Debora".

Triburile care au venit la luptă sunt lăudate, iar Ruben, Galaad, Dan și Așer sunt mustrate pentru că au rămas acasă. Cântarea spune că stelele din cer s-⁠au luptat împotriva lui Sisera și că pârâul Chișon i-⁠a luat pe vrăjmași. Iael este binecuvântată între femei. Cântarea se încheie cu rugăciunea ca toți vrăjmașii Domnului să piară, iar cei ce Îl iubesc să fie ca soarele când răsare în puterea lui.

Cercetătorii socotesc că Cântarea poate data încă din secolul al XII-⁠lea înainte de Hristos și că, împreună cu Cântarea mării din Ieșire, este cea mai veche poezie ebraică păstrată. După biruință, țara s-⁠a odihnit patruzeci de ani.

Cinstirea

Despre sfârșitul vieții Deborei Scriptura nu spune nimic. Epistola către Evrei, în șirul celor care au biruit prin credință, îl numește pe Barac. Biserica o pomenește ca pe o proorociță care a povățuit poporul cu înțelepciune, iar faptul că Dumnezeu a lucrat prin ea arată că harul Său nu ține seama de deosebirea dintre bărbat și femeie.

Debora este cinstită în Duminica Sfinților Strămoși, o duminică între 11 și 17 decembrie, în care Biserica pomenește dreptii Vechiului Testament, cei dinainte de Lege și cei de sub Lege.