Iudita

Iudita este eroina cărții Iudita, una dintre cărțile Vechiului Testament primite în Biserica Ortodoxă și numite deuterocanonice. Cartea povestește despre o văduvă evreică din cetatea Betulia, care și-⁠a izbăvit orașul și neamul de oastea asiriană. Numele Iudita înseamnă „lăudată” sau „iudeică” și este forma feminină a lui Iuda.

Nabucodonosor, care domnea la Ninive, l-⁠a trimis pe comandantul Holofern să pedepsească popoarele din apus care nu i se supuseseră, între ele și pe israeliți. Holofern a pustiit multe ținuturi și s-⁠a apropiat de Iudeea. Când a ajuns în câmpia Ezdrelon, a aflat că trecătoarea spre Ierusalim fusese închisă de locuitorii cetăților întărite Betulia și Betomestaim, din porunca marelui preot. Ahior, căpetenia amoniților, l-⁠a îndemnat să renunțe, spunând că evreii sunt de neînvins cât timp rămân credincioși Dumnezeului lor. Holofern a poruncit să fie legat și dat în mâinile israeliților, iar cei din Betulia l-⁠au dezlegat. Apoi Holofern a pus stăpânire pe izvoarele cetății și a osândit locuitorii la moarte lentă prin sete. Poporul a cerut bătrânilor să predea cetatea.

Atunci s-⁠a ridicat Iudita, o văduvă evlavioasă, cunoscută pentru viața ei curată. Ea a mustrat pe bătrâni pentru că încercau pe Dumnezeu, s-⁠a rugat, s-⁠a gătit și a ieșit cu o slujnică la tabăra dușmană. Frumusețea ei a atras atenția lui Holofern. Când el, la un ospăț, a băut mult și a adormit, Iudita i-⁠a tăiat capul și l-⁠a dus în cetate. A doua zi, la vederea capului, asirienii au fugit, iar israeliții i-⁠au urmărit, iar cetatea a fost salvată.

Cartea nu este în canonul ebraic, iar protestanții o numesc apocrifă. Cei mai mulți cercetători de azi o socotesc o povestire cu învățătură, nu un izvor istoric, pentru că textul cuprinde mai multe nepotriviri istorice. Biserica o primește ca parte din Sfânta Scriptură. Din vremea Renașterii, chipul Iuditei a fost foarte des înfățișat în artă.