Iacov de la Galici

Cuviosul Iacov de la Galici a fost monah rus și a adormit în a doua jumătate a veacului al XV-⁠lea la Galici (după un izvor în 1442). Biserica Rusă îl cinstește între cuvioși. Pomenirea lui este la 4 aprilie, la 7 aprilie și la 30 mai (12 iunie după calendarul nou). Izvoarele nu se potrivesc asupra legăturilor lui: unul spune că a fost ucenic al Sfântului Serghie de Radonej și de neam ales, altul îl face ucenicul și ruda lui Paisie de la Galici, ceea ce nu se potrivește cu anul 1442.

Se păstrează puține știri despre viața lui, iar izvorul principal este Viața Cuviosului Paisie de la Galici, alcătuită între 1642 și 1681 sau 1682. Iacov a fost tuns monah de Paisie în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului a lui Paisie de la Galici, după slujba lui rudă a acestuia. După câțiva ani de la tundere a fost hirotonit preot. Viața lui Paisie povestește cum Iacov a salvat cea mai mare odoare a mănăstirii, icoana Maicii Domnului de la Ovinovo, la un mare incendiu al catedralei Adormirii. Catedrala era încuiată, așa că, la începutul incendiului, preotul Iacov a spart ușile bisericii cu o bârnă, a intrat prin flăcări în biserică, a luat icoana și a ieșit. Ferecătura icoanei, de argint și de aur, s-⁠a topit toată din pricina focului, dar lui Iacov nu i s-⁠a pârlit nici măcar părul.

După ce a mai trăit o vreme în mănăstire, Iacov a plecat să caute un loc pentru o nouă mănăstire. După tradiție, în partea orașului Galici, lângă Staroi Torjok (locul vechii piețe), lângă vechiul loc numit Stolbișce sau Vechea Cetățuie, a întemeiat Mănăstirea Staro-⁠Torjok. A adormit în schimă și a fost îngropat acolo, în cimitirul pentru străini de lângă mănăstire. Mai târziu, la mormântul lui se vindecau bolnavii de „friguri cumplite”, iar deasupra mormântului s-⁠a zidit o biserică de lemn în numele sfinților cneji Boris și Gleb. Un izvor spune și că avea darul înainte-⁠vederii.

Se crede că Iacov a fost proslăvit pentru cinstire locală după canonizarea pentru toată Biserica a Cuviosului Paisie de la Galici, în jurul lui 1682. În veacul al XVIII-⁠lea i s-⁠a alcătuit o slujbă, păstrată în mănăstire până în anii 1920. Chipul lui se zugrăvea la fel cu al lui Zosima de la Solovki. În 1925 mănăstirea Staro-⁠Torjok a fost închisă, iar la începutul anilor 1930 moaștele au fost scoase și pierdute. La începutul veacului al XXI-⁠lea, în clădirile rămase ale mănăstirii se află școala pedagogică din Galici. Canonizarea lui Iacov a fost întărită prin trecerea numelui în Soborul sfinților din Kostroma, a cărui sărbătoare s-⁠a așezat în 1981.