Isidor din Sevilla

Sfântul Isidor din Sevilla a fost arhiepiscop al Sevillei, în Spania vizigotă, între 600 și 636, un ierarh învățat, numit „ultimul cărturar al lumii antice”. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 4 aprilie, ca sfânt al Bisericii nedespărțite.

Familia și formarea

S-⁠a născut pe la 560 (saint.gr dă anii 565 până la 570) la Cartagena, în Spania, în familia lui Severian și a Teodorei, înrudită cu casa regală vizigotă. Fratele său Leandru a fost episcop al Sevillei, fratele Fulgențiu episcop de Astigi, iar sora lor Florentina a fost călugăriță; toți sunt cinstiți ca sfinți. Rămas orfan de timpuriu, a fost crescut de fratele mai mare, Leandru, și a învățat la școala catedralei din Sevilla latina clasică, apoi puțin greaca și ebraica.

Episcop al Sevillei

După moartea lui Leandru, în 600 sau 601, Isidor i-⁠a urmat în scaun. Leandru și el însuși au lucrat pentru trecerea regilor vizigoți de la arianism la credința ortodoxă, în vremea lui Reccared, după Liuvigild. Ca episcop s-⁠a arătat ocrotitor al monahilor, deși nu se știe să fi fost monah, și a rostit anatema împotriva clericilor care ar fi nedreptățit mănăstirile. A ținut să unească într-⁠un singur popor neamurile regatului gotic și a pus învățătura în slujba acestui scop.

A condus al doilea sinod de la Sevilla, din noiembrie 619, ai cărui hotărâri au arătat deplin firea lui Hristos împotriva acefalilor, și a prezidat la 633 al patrulea sinod de la Toledo, care a poruncit fiecărui episcop să întemeieze o școală pentru preoți în cetatea sa, după chipul celei din Sevilla. Se spune că i se atribuie și rânduirea slujbelor care s-⁠a păstrat ca liturghia mozarabă.

Scrieri

A scris despre teme religioase, istorice și științifice. „Etimologiile” (Originile), în 20 de cărți, sunt un compendiu al cunoștințelor timpului, care a păstrat fragmente din multe opere antice altfel pierdute și a fost citit în toată Evul Mediu. Mai interesantă astăzi este „Istoria goților și a vandalilor”. A alcătuit și o regulă monahală, a scris vieți ale unor personaje biblice și ale unor oameni de seamă și s-⁠a ridicat împotriva ereziilor ariană și monofizită.

Adormirea

La sfârșitul vieții și-⁠a împărțit averea săracilor; potrivit sinaxarului grecesc, cu patru zile înainte de moarte a cerut să fie așezat pe cenușă în mijlocul catedralei, rugându-⁠se și cerând iertare. A adormit la 4 aprilie 636. Moaștele i-⁠au fost așezate la Sevilla, lângă cele ale lui Leandru și ale Florentinei, și mai târziu duse la León.