Iosif Imnograful

Cuviosul Iosif Imnograful a fost monah grec din veacul al IX-⁠lea, unul dintre cei mai mari poeți liturgici ai Bisericii Ortodoxe. S-⁠a născut în jurul anului 816 în Sicilia și a trecut la Domnul în 886, după unele izvoare în 883. A mărturisit dreapta credință împotriva iconoclasmului, iar canoanele și stihirile lui se cântă până azi la slujbele Bisericii. Este pomenit la 3 aprilie.

Începuturile S-⁠a născut în Sicilia, din părinți evlavioși, Plotin și Agata. Când arabii au năvălit în insulă, familia a fugit, după Teofan, biograful lui, în Peloponez. La cincisprezece ani a fost tuns în monahism la mănăstirea Latomos din Tesalonic, iar în jurul anului 840 episcopul locului l-⁠a hirotonit ieromonah. Sfântul Grigorie Decapolitul, vizitând Tesalonicul, a rămas atât de impresionat de caracterul rar al lui Iosif încât l-⁠a chemat la mănăstirea sa a Studionului din Constantinopol.

Misiunea spre Roma Când iconoclasmul a reînviat sub Leon Armeanul și Teofil, Grigorie l-⁠a trimis pe Iosif la Roma, la chemarea papei, ca să sprijine Biserica în apărarea sfintelor icoane. Pe drum a fost prins de pirați și vândut ca rob în Creta. Ținut în robie, i s-⁠a arătat Sfântul Nicolae, care i-⁠a cerut să cânte în numele lui Dumnezeu și i-⁠a spus: „Scoală-⁠te și vino după mine”. Îndată după vedenie a găsit libertatea. După unele izvoare a stat în robie mai mult de un an, după altele șase ani. S-⁠a întors la Constantinopol după moartea lui Teofil și după restaurarea sfintelor icoane, primit cu bucurie de credincioșii drepți.

Mănăstirile și surghiunul În 855, după reconstituirea lui Daniel Stiernon, a întemeiat o mănăstire în cinstea lui Grigorie, părintele său duhovnicesc răposat, și a mutat acolo moaștele lui și pe cele ale ucenicului lor, Ioan, într-⁠un altar al bisericii mănăstirii, închinat Sfântului Apostol Vartolomeu. Mai înainte, pentru un timp, a viețuit într-⁠o sihăstrie închinată Sfântului Ioan Gură de Aur, unde au venit și alți ucenici.

În 858 a fost surghiunit la Cherson pentru că l-⁠a mustrat pe cezarul Vardas, fratele împărătesei Teodora, din pricina unei conviețuiri nelegiuite. S-⁠a întors la Constantinopol în 867, după uciderea lui Vardas. Patriarhul Ignatie l-⁠a numit skevofilax al Bisericii celei Mari, adică păzitorul vaselor sfinte, iar patriarhul Fotie cel Mare, care i-⁠a urmat, l-⁠a prețuit foarte, încât l-⁠a luat cu sine și în surghiun. Fotie i-⁠a încredințat duhovnicia clericilor, numindu-⁠l „om al lui Dumnezeu, înger în trup și părinte al părinților”. Tradiția îi atribuie darul priceperii duhovnicești.

Imnele sale Iosif a închinat toată viața sa făuririi cântărilor bisericești, mai ales a canoanelor. Se spune că a alcătuit în jur de trei sute de canoane, mai multe decât oricare alt imnograf, iar cercetătorii i-⁠au atribuit cifre și mai mari, între care sute de canoane la Minei, canoane la Octoih și multe pentru Triod și Penticostar. Cele mai alese dintre ele sunt canoanele de pocăință. Întrucât numele lui a fost adesea confundat cu al lui Iosif al Tesalonicului, fratele Sfântului Teodor Studitul, nu toate cântările puse pe seama lui sunt cu siguranță ale lui.

A trecut la Domnul la 3 aprilie 886, după izvorul lui Teofan, care i-⁠a fost urmaș la egumenie și i-⁠a scris cea mai veche Viață. Despre el există și un sinaxar, probabil din veacul al XI-⁠lea. Este pomenit la 3 aprilie.