Nicolae Karaulov

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Karaulov (în lume Nicolae Apolonovici Karaulov) a fost episcop de Velsk, vicar al eparhiei Vologda, născut la 28 mai 1871 în satul Tomaș, în ținutul Kadnikov din gubernia Vologda, și mort în închisoarea din Novosibirsk la 17 aprilie 1932. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei în august 2000, la Sinodul Arhieresc jubiliar. Este pomenit la 4 aprilie, pe calendarul vechi.

Preotul

S-⁠a născut în familia preotului Apolonie Karaulov. În 1893 a terminat seminarul teologic din Vologda și în aceeași toamnă a fost numit citeț la biserica Sfântul Gheorghe din Vologda. S-⁠a căsătorit cu Alexandra Apolonovna, născută Ugletskaia, fiica unui preot de sat, și la 26 decembrie 1893 a fost hirotonit diacon. În 1894 a fost mutat la catedrala Mântuitorului Tuturor Cetăților, iar în 1898 a fost hirotonit preot. Din septembrie 1900 a fost preot la catedrala eparhială din Vologda, iar la 7 februarie 1901 paroh la biserica Sfânta Ecaterina din Vologda, cu care s-⁠a legat toată lucrarea lui pastorală de după aceea.

La douăzeci și cinci de ani soția lui a murit pe neașteptate, împreună cu fiul lor mic, Mihail. Au rămas trei copii mici, Alexei, Olga și Anatolie. El a scris că în cea mai fragedă vreme a vieții l-⁠a lovit o încercare cumplită: abia se așezase, câștigase dragostea enoriașilor și începuse să lucreze pentru binele duhovnicesc al turmei, când l-⁠a lovit nenorocirea. A predicat mult, a ținut lecții la citirile publice religioase și morale, s-⁠a ocupat de binefaceri și a fost ridicat la rangul de protoiereu. În 1921 a fost arestat sub învinuirea de activitate contrarevoluționară, osândit la doi ani de surghiun și trimis la Pineaga, în gubernia Arhanghelsk.

Episcopul

La întoarcere a găsit treburile bisericești din oraș foarte tulburate, căci episcopul cârmuitor, Alexandru (Nadejdin), căzuse în reînnoire, iar episcopul ortodox rânduit în locul lui, Silvestru (Bratanovski), nu putea să locuiască la Vologda și să conducă eparhia. La 21 octombrie 1923, după ce a fost tuns în monahism, a fost hirotonit episcop de Velsk, vicar al eparhiei Vologda, și numit să conducă temporar eparhia Vologdei. A întâmpinat mari greutăți. La 1 ianuarie 1924 a scris patriarhului Tihon cerând să fie dat la odihnă, din pricina relei voințe a clerului și a mirenilor din ținutul Velsk, și a conducerii eparhiei Vologda, fiindcă puterile date de episcopul Silvestru erau insuficiente. În plus, era foarte bolnav.

Fiindcă episcopul Antonie (Bâstrov) al Arhanghelskului fusese arestat, patriarhul i-⁠a propus să preia temporar eparhia Arhanghelsk, dar a refuzat și a rămas la Vologda, slujind la biserica Sfânta Ecaterina, unde fusese cândva paroh. În 1925 a fost arestat pentru că a refuzat să colaboreze cu reînnoitorii și a stat în închisoarea din Vologda, apoi a fost eliberat. Era un bătrân cu totul cărunt, cu barbă lungă și ochi albaștri. În 1927 a cerut să lase scaunul Velsk și a fost dat la odihnă. A slujit la biserica Sfânta Ecaterina din Vologda, iar după închiderea ei, în 1930, la biserica Învierii lui Lazăr de pe cimitirul Gorbaciov.

Arestarea și moartea

La începutul lui 1931 s-⁠a ridicat un nou val de prigoană împotriva Bisericii. La 10 mai 1931 autoritățile l-⁠au arestat pe arhiepiscopul Amvrosie (Smirnov) al Vologdei, pe episcopul Nicolae (Karaulov), pe șaptesprezece clerici, șapte monahi și unsprezece mireni. Erau învinuiți de întâlniri între ei, de vizite în zilele de praznic și de convorbiri prietenești, care, după părerea autorităților, aveau caracter antisovietic. A fost trimis la locul de surghiun și a murit în închisoarea din Novosibirsk la 17 aprilie 1932. În august 2000 Sinodul Arhieresc jubiliar l-⁠a numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei.