Ignatie cel Nou

Sfântul Cuvios Mucenic Ignatie cel Nou, athonitul, mărturisit la Constantinopol, este numărat între cuvioșii mucenici Acachie, Eftimie și Ignatie ai Athosului, care au pătimit în prigoana turcă. Ignatie (în lume Ioan) a fost monah și a murit mucenic la 8 octombrie 1814 la Constantinopol.

S-⁠a născut la Stara Zagora și era, probabil, bulgar de neam. La sfârșitul veacului al XVIII-⁠lea părinții lui, Gheorghe și Maria, s-⁠au mutat la Plovdiv (Filipopole). De mic s-⁠a deosebit prin cucernicie și șase ani a stat la mănăstirea Rila, în ascultare la un stareț cu fire aspră. După versiunea bulgară a Vieții, în mănăstire a locuit la unchiul său, ieromonahul Ignatie (Calpacciev), fost tâlhar, care s-⁠a căit și s-⁠a făcut monah. Ioan s-⁠a întors la Plovdiv când turcii strângeau oameni în armată ca să înăbușe răscoala din Serbia. Tatăl lui a refuzat să lupte împotriva fraților de credință și a fost ucis cu cruzime, iar mama și cele două surori au fost silite să treacă la islam. Aflând, Ioan s-⁠a ascuns la o bătrână cucernică. Surorile l-⁠au dat pe mâna turcilor, dar Ioan a izbutit să scape. O vreme a stat la București, apoi a plecat spre Sfântul Munte și la Șumen a întâlnit un cunoscut din București, Eleftherie, care trecuse la islam. Lepădarea prietenului l-⁠a tulburat. Pe drum a fost prins de turci și, de frică, a făgăduit și el să treacă la islam. Pe Athos a vizitat diferite mănăstiri, a stat o vreme în schitul Sfintei Ana, apoi a trecut în schitul Înaintemergătorului al mănăstirii Iviron, unde îndrumători i-⁠au fost duhovnicul Nichifor și bătrânul Acachie. Aflând de sfârșitul muceniciei Cuviosului Mucenic David la Tesalonic († 1813) și de prietenul Eleftherie, care primise monahismul cu numele Eftimie (vezi Eftimie cel Nou din Dimitsana; † 22 martie 1814), Ioan a hotărât să pătimească pentru Hristos și să răscumpere astfel păcatul slăbiciunii. Bătrânul Acachie l-⁠a tuns monah cu numele Ignatie și l-⁠a binecuvântat spre mucenicie.

La 29 septembrie 1814 Ignatie a venit la Constantinopol împreună cu monahul Grigorie, care îl însoțise mai înainte pe Eftimie. Peste câteva zile, într-⁠o marți, după ce s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine, s-⁠a îmbrăcat în haine turcești și a mers la ședința tribunalului. Acolo și-⁠a smuls turbanul de pe cap, l-⁠a aruncat la pământ și a spus că în tinerețe a mințit, silit, făgăduind să se lepede de credință, iar acum vrea să-⁠și ia cuvintele înapoi și să-⁠L mărturisească pe Hristos, Dumnezeul adevărat. Judecătorul l-⁠a îndemnat să-⁠și schimbe hotărârea, dar Ignatie a osândit cu îndrăzneală religia musulmanilor. L-⁠au închis în temniță, unde două zile au căutat să-⁠l silească prin îndemnuri și chinuri să se lepede de Hristos, dar mucenicul a rămas neclintit. Atunci l-⁠au osândit și l-⁠au spânzurat. După trei zile monahul Grigorie i-⁠a răscumpărat moaștele și la 20 octombrie le-⁠a adus pe Athos, unde le-⁠a așezat, împreună cu moaștele Cuviosului Mucenic Eftimie, în biserica nouă din schitul Sfântului Ioan Botezătorul. Cinstitul cap al lui Ignatie se află în mănăstirea rusească a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de pe Athos, iar părticele din moaștele lui se păstrează în schitul Înaintemergătorului și în mănăstirea Iviron.

Cinstirea lui este răspândită între monahii athoniți. Pomenirea lui se face de trei ori: în ziua muceniciei (8 octombrie), la 1 mai împreună cu Cuvioșii Mucenici Eftimie cel Nou și Acachie cel Nou († 1 mai 1816) și în Soborul cuvioșilor athoniți. În Patericul Athonit este arătată pomenirea la 20 octombrie, probabil în cinstea zilei sosirii moaștelor pe Athos. Viața lui Ignatie și slujba i-⁠au fost scrise de monahul Onufrie de la Iviron și au fost tipărite întâi la Atena în 1862 de Acachie, monah în schitul Sfântului Ioan Botezătorul de pe Athos. În cinstea lui Ignatie și a mucenicilor Eftimie cel Nou și Acachie cel Nou s-⁠au scris o slujbă comună și o cuvântare de laudă. Monahul athonit Gherasim Micraiannanitul († 1991) a alcătuit, în cinstea acestor trei sfinți și a Cuviosului Mucenic Onufrie din Gabrovo († 4 ianuarie 1818), un canon de rugăciune comun și un acatist. Ignatie este înfățișat ca monah tânăr, fără barbă, în rasă întunecată, cu o carte în mâna dreaptă și cu o cruce în stânga, pe icoana cu scene din viață „Sfinții Acachie, Ignatie și Eftimie” (1818, meșterul Dosoftei de la Patriarhia din Peć), păstrată în schitul Sfântului Ioan Botezătorul.

Calendarul pe care ne sprijinim îi pomenește la 14 mai și la 4 iulie (stil nou, a doua zi schimbătoare).