Ilarion cel Nou al Georgiei

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou al Georgiei, ieroschimonah, în lume Ise Kanciaveli, s-⁠a născut în 1776 în satul Losiantheví, în ținutul Șorapani de lângă Kutaisi, din părinți nobili, credincioși și temători de Dumnezeu, Hahuli și Mariam Kanciaveli. A răposat la Muntele Athos la 14 februarie 1864.

Tinerețea și curtea regală

Un unchi al lui, diaconul pustnic Stepane, l-⁠a luat în grijă la șase ani. După moartea unchiului, Ise s-⁠a dus la Mănăstirea Tabakini, iar auzind că s-⁠a deschis un seminar la Tbilisi, a pornit într-⁠acolo. Pe drum a trecut pe la episcopul Atanasie de Nikozi, care, bucuros de rugăciunile lui înflăcărate, l-⁠a sfătuit să se întoarcă acasă: „În pustie vei învăța mult mai mult decât în orice școală. Domnul, după ce te va învăța rugăciunea, te va duce pe o cale care va sluji poporului și Bisericii.” Tatăl l-⁠a dus la Kutaisi, la curtea regelui Imeretiei, Solomon al II-⁠lea (1789-1815), care l-⁠a făcut sfetnic duhovnicesc personal. La sfatul regelui s-⁠a căsătorit cu prințesa Mariam, a fost hirotonit preot și numit duhovnic al bisericii de curte, iar după doi ani a rămas văduv.

Când Imperiul Rus a anexat Kartli-⁠Kakheti, curtea țarului l-⁠a îndemnat pe Solomon să unească Imereția cu Rusia. Regele a adunat nobilii și s-⁠a hotărât ca Imereția să rămână independentă până la moartea lui, apoi să treacă în stăpânirea țarului. Clima politică s-⁠a înăsprit, regele a trebuit să fugă în Turcia, iar protoprezbiterul Ise l-⁠a însoțit în exil până la sfârșitul vieții regelui, în 1815. Apoi a primit amnistie de la țarul Alexandru I, iar regina Mariam l-⁠a chemat la Moscova, unde era ținută în „captivitate onorabilă”. Ise i-⁠a adus un fragment din Sfânta Cruce care aparținuse regelui, iar regina l-⁠a păstrat în biserica curții.

Pe Muntele Athos

Viața de la curtea imperială îl obosea, așa că și-⁠a schimbat hainele cu zdrențe de cerșetor și a plecat la Athos în 1819. S-⁠a înfățișat părinților ca pelerin necunoscut, a vizitat mănăstirea Iviron și apoi pe cea a Dionisiu. În 1821 a fost tuns monah cu numele Ilarion; a primit haine noi, dar a cerut să rămână în zdrențele lui. Îndeplinea cu dragoste orice ascultare și suferea doar pentru că nu știa greaca și nu înțelegea slujbele. A primit voie de la egumen să împrumute cărți georgiene din marea bibliotecă a Ivironului. Acolo, în timp ce se închina la icoana Maicii Domnului Portărița, un arhimandrit grec care îl cunoscuse la Moscova l-⁠a recunoscut și a strigat: „Părinte Ise, păstor sfânt, duhovnicul regelui.” Vestea s-⁠a răspândit prin toate mănăstirile, dar Ilarion, rușinat de atâta cinstire, s-⁠a retras în pustie.

În 1822, după răscoala grecilor din 1821, un pașă, Abdul Robut, a înconjurat Sfântul Munte cu o oaste uriașă și a poruncit egumenilor să i se supună. Printre trimișii la Hromița se afla și Ilarion. Aflând că e georgian, pașa, el însuși georgian de neam, răpit de turci în adolescență, s-⁠a bucurat și i-⁠a propus să se mute în palatul lui din Tesalonic, cu toate bogățiile. Ilarion a refuzat și a osândit necredința lui. Pașa a început să blesteme pe ortodocși și pe sfinți, între ei pe Maica Domnului, iar pe Ilarion l-⁠au lăsat să plece, luându-⁠i pe ceilalți monahi captivi.

Întors la mănăstire, Ilarion s-⁠a căit că nu răspunsese cum se cuvine și, mâhnit că pașa continua să omoare creștini, a cerut binecuvântarea egumenului și s-⁠a dus la curtea turcă din Tesalonic. Acolo a stat în fața pașei și a combătut fără teamă învățăturile lui: „Ai vrut să tăgăduiești fecioria Preasfintei Maici a lui Dumnezeu. Și profetul vostru Mahomed mărturisește că Iisus s-⁠a născut din Fecioară, fără sămânță.” Trei zile la rând l-⁠a înfruntat pe pașa în palat, dorind să-⁠l mânie până la porunca morții. A patra zi a vorbit despre falsitatea lui Mahomed și, întrebat unde vor merge oamenii după moarte, a răspuns în fața unor credincioși de religii felurite că se mântuiesc doar cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, în sânul credinței ortodoxe a lui Hristos. Mulțimea a cerut uciderea lui, iar pașa l-⁠a osândit. Doi slujitori georgieni ai pașei au cerut să fie revocată sentința, fiindcă ar fi rușinos să-⁠și ucidă un compatriot. În loc de mucenicie, Ilarion a slujit șase luni bolnavii din închisorile Tesalonicului, apoi, din voia lui Dumnezeu, s-⁠a întors la Athos.

Ultimii ani

A trăit trei ani ca sihastru, apoi s-⁠a retras în turnul Schitului Nou, metoc al Mănăstirii Sfântul Pavel, pentru o viață de aspră nevoință. Se hrănea doar cu ce putea scoate cu mâna dintr-⁠un vas cu gura îngustă și bea un singur pahar de apă pe zi. În reclusiune l-⁠au ispitit demonii cu vedenii înfricoșătoare. Când niște credincioși au vrut să-⁠l viziteze și, nefiind primiți, au făcut o scară de oameni ca să ajungă la fereastra chiliei, Ilarion, ca să nu-⁠și calce făgăduința, a ieșit pe ascuns în pădure. Slăbit de nevoințe, a părăsit viața de recluziune. Cu ajutorul prietenului său Benedict Georgianul, și-⁠a revenit treptat și s-⁠a mutat la Iviron, unde a avut grijă de biblioteca georgiană, a alcătuit un catalog și a întocmit douăsprezece volume de vieți de sfinți, intitulate „Grădina de flori”. Le-⁠a dat egumenului de la Zografu, care le-⁠a tipărit în Rusia, în limba georgiană, fără a pomeni numele autorului.

A răposat în Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Rusikon), în chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la 14 februarie 1864. Bolnav greu, mulțumea lui Dumnezeu până în ultima zi: „Slavă lui Dumnezeu. Am dorit mucenicia și nu mi-⁠a dat-⁠o; mi-⁠a trimis însă o boală care îmi va fi egală cu mucenicia dacă o voi putea răbda.” A cerut ucenicului său Savva să-⁠l îngroape în taină, dar împrejurările au făcut ca mormântul să fie descoperit. În 1867, la privegherea Înălțării Domnului, mai mulți monahi au deschis cripta și au simțit o mireasmă dulce ieșind din trupul lui; atunci un pustnic a văzut o sferă strălucitoare, ca soarele, deasupra chiliei lui.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei l-⁠a canonizat la 17 octombrie 2002 și, ca să-⁠l deosebească de Sfântul Ilarion Georgianul (pomenit la 19 noiembrie), l-⁠a numit „Ilarion Kartveli, cel Nou”. Este pomenit la 14 februarie (stil nou; 27 februarie pe stil vechi).